O știți precis pe bătrâna care vinde felurite verdețuri și legume, toți ați întâlnit câte una pe lângă magazinele din oraș, de obicei în locuri unde piața nu e prin preajmă, încercând să vă tenteze cu vreo legătură de pătrunjel, niște usturoi, păstârnac sau gulii. Are un aer amărât, de om obidit și trebuie să fii de piatră ca să treci nepăsător pe lângă ea, văzând‑o cum rabdă frigul de noiembrie. Îți vine să te oprești, să o întrebi de sănătate și să cumperi de la ea ceva, ca să plece acasă cu câțiva creițari în buzunare. Să-și ducă și ea viața mai departe, măcar până mâine.
Uneori se mai iscă dispute despre bătrâna cu verdețuri, se mai aude de câte o întâmplare când polițiștii au luat‑o pe sus și au întrebat‑o de sănătate. N‑are voie să vândă așa, oriunde, că asta e evaziune fiscală. Și lumea se indignează pe rețelele sociale și oamenii spun că nu e posibil așa ceva, ce rău face o biată bătrână, trebuie lăsată să-și câștige măcar acei câțiva bănuți, mai ales că statul nu‑i dă nici măcar o pensie decentă. De fapt nu statul nu‑i dă. Noi nu‑i dăm, că nu producem îndeajunși bani ca să fie și pentru sănătate, și pentru educație, și pentru pensii, și pentru ce‑o mai fi nevoie. Și tot noi îi votăm și îi tolerăm pe politicienii ăștia care mai și fură din puținul pe care îl avem.
Dar nu evaziunea este problema reală. Majoritatea celor ce vorbesc de acest subiect se opresc la aparențe, nu trec dincolo de ele: bătrânica, verdețurile, statul nemilos și autoritar. Vă invit să facem un pas mai departe, să trecem de aceste aparențe. Să raționăm împreună despre cum se naște această situație. Despre cum ajung unele bătrânici să vândă pătrunjel și gulii pe un ziar, în colțul străzii. De la bun început vom afirma că nu toate cazurile sunt la fel. Nu există nici o pretenție de generalizare absolută. Doar niște constatări seci și concluziile logice care derivă din ele.
Când vă uitați pe ziarul unei astfel de bătrânici, ce vedeți la vânzare? Uneori doar niște pătrunjel. Alteori vedeți câteva căpățâni de usturoi, niște păstârnac, niște gulii. Lucruri mărunte. Și întotdeauna în cantități mici. Puneți un pic deoparte sentimentul de milă care vă cuprinde și întrebați-vă: de unde are o bătrânică sărmană legume proaspete la vremea asta, pe frigul ăsta? E clar că e prea amărâtă ca să aibă seră sau solar. O să spuneți că le‑a cultivat ea, s‑a chinuit în curtea ei și‑a semănat, a udat și‑a plivit toată vara ca să vină acum să le vândă. Doar câteva gulii și câteva legături de pătrunjel? Știți cât costă drumul dintr-un sat — chiar apropiat de oraș — până în coltul de stradă unde ați găsit‑o? Cam cât câștigă ea pe cele câteva legături de pătrunjel. De ce să bată drumul, ca să câștige cam cât dă pe autobuz? Uitați-vă la mâinile ei. Știți cum arată mâinile unui țăran autentic? Are pământ prin toate crăpăturile palmei, pielea are culoare pământie și ea de-atâta contact cu brazda.
Și dacă bătrânica voastră nu prea pare a fi ceea ce ați crezut inițial, gândiți-vă la o a doua variantă: poate că e “angajata” unuia care a trimis‑o să vă înduplece inima să cumpărați. E aproape un fel de a cerși, doar că mână întinsă ține câteva fire de pătrunjel în ea. Și sunt niște oameni care iau banii la finalul zilei, exact ca la cerșetori. Voi credeți că faceți un bine. De fapt ați fost înșelați.
Cineva care lucrează în poliție mi‑a explicat cum funcționează lucrurile prin unele dintre piețele bucureștene, mai ales cele din nord. Populația a cam auzit de afacerile țiganilor samsari, care au ocupat prin șpăgi și corupție piețele și ei impun prețurile, ei ocupă locurile cele mai “cu vad”. Și au început să‑i ocolească, recunoscându‑i după femeile lor care vindeau la tarabă. Așa că țiganii samsari au găsit altă metodă: angajează bătrânici cu aspect de mamaie de la țară, îi pun un batic pe cap, o instruiesc să spună din ce sat e și‑i dau niște bănuți ca să vândă ea. Lumea cumpără liniștită de la bătrânicile amărâte, presupuse țărănci autentice, care nu sunt decât niște pensionare urbane deghizate.
Știți deja cum e cu cerșetorii, cu rețelele de infractori care îi controlează, îi plasează pe străzi și apoi colectează banii. Aceleași rețele se învârt și în jurul piețelor, plasează bătrânele la colțul străzilor și vă iau banii prin cele mai ingenioase metode. Iar polițiștii știu foarte bine cine e în spatele acestor lucruri, pentru că au și ei partea lor din câștig. Când vedeți că saltă o băbuță pentru că “face evaziune” vă puteți gândi că fie chiar era o amărâtă care vindea ceva ce produsese ea, Dumnezeu știe unde, fie nu era din “parohia” celor ce stăpânesc zona aceea. Căci treaba polițiștilor este să protejeze interesele acestor rețele de infractori — pentru asta li se face parte și lor.
Vreți s‑o ajutați pe băbuță? Luați‑i ceva de mâncare. Întrebați‑o dacă are nevoie de vreun medicament. Dați‑i ceva ce sunteți siguri că nu‑i va fi luat. Ceva ce poate să fie cu adevărat în folosul ei. Pentru că până la urmă pentru o farfurie de mâncare și un medicament a venit să să vândă la un colț de stradă, pe un ziar, o legătură de pătrunjel.
Lasă un comentariu