Din când în când, după cum dic­tează în­tâm­plă­rile vie­ții de zi cu zi, în prim pla­nul opi­niei pu­blice apare câte un per­so­naj care cap­tează toată aten­ția o vreme. Azi aceste per­so­naj este cio­ba­nul ro­mân. Al­tă­dată au fost al­ții: ro­c­ke­rul tâ­năr, pa­tri­ar­hul BOR, pom­pie­rul co­rupt, Raed Ara­fat, me­di­cul care ia șpagă, pri­ma­rul hoț, me­di­cul care sal­vează vieți. Și de fi­e­care dată ju­de­cata pu­blică este ex­trem de tran­șantă: unii ri­dică în slăvi per­so­na­jul zi­lei, cei­lalți îl calcă în picioare.

În so­ci­e­ta­tea ro­mâ­nească există fără în­do­ială o do­rință ex­trem de mare de ab­so­lu­ti­zare. Nu lu­crăm cu ju­mă­tăți de mă­sură. Des­pre ori­cine am vorbi nu‑l pu­tem con­si­dera de­cât fie în­ger, fie drac. Ori îl îm­po­do­bim ar­ti­fi­cial cu toate ca­li­tă­țile din lume și‑l așe­zăm pe pie­des­ta­lul unei ad­mi­ra­ții ne­con­di­țio­nate, ori îl ter­fe­lim prin cel mai gros no­roi, îl scui­păm și‑l în­ju­răm vul­gar, declarându‑l cel mai odios per­so­naj. Ni­meni nu se poate afla în­tre aceste două ex­treme, deși — dacă am ra­ționa nițe­luș — am re­a­liza în­dată că toți sun­tem un ames­tec de ca­li­tăți și defecte.

Din când în când fac acest exer­ci­țiu de son­dare a mo­du­lui de a gândi al ro­mâ­ni­lor: nu scriu nici în fa­voa­rea per­so­na­ju­lui, nici în de­fa­voa­rea lui. Pur și sim­plu in­ven­ta­riez plu­su­rile și mi­nu­su­rile sale și pun o în­tre­bare. Așa am pro­ce­dat și cu cio­ba­nul ro­mân, cel care azi e în cen­trul aten­ției din ca­uza ne­mul­țu­mi­rii sale față de le­gea vâ­nă­to­rii, re­cent pro­mul­gată de par­la­ment. Per­so­nal cred că le­gea e proastă. Cred de ase­me­nea că tra­di­ția oie­ri­tu­lui este ceva ce face parte din cul­tura noas­tră na­țio­nală și, atâta timp cât pu­tem s‑o prac­ti­căm într-un mod in­te­li­gent, fără să dis­tru­gem alte va­lori pre­cum pă­du­rile și fa­una lor, e bine să o con­ti­nuăm. Și mai cred că în spri­ji­nul aces­tei tra­di­ții ar tre­bui să ne gân­dim cum pu­tem să aju­tăm cio­ba­nul au­ten­tic să pro­ducă și să vândă brânza în mod pro­fi­ta­bil pen­tru el, ast­fel ca această ac­ti­vi­tate să poată con­ti­nua. Dar în egală mă­sură tre­buie să‑l fa­cem să în­țe­leagă că tre­buie și el la rân­dul său să res­pecte niște re­guli, iar aceste re­guli tre­buie sta­bi­lite printr-un di­a­log ra­țio­nal în­tre el și societate.

Însă nu am ex­pri­mat ex­pli­cit aceste opi­nii. În schimb am pus câ­teva întrebări:

Ce vi­i­tor are pă­șu­na­tul ani­ma­le­lor în Ro­mâ­nia? Îl vrem desfi­in­țat? Vrem să pro­du­cem lap­tele în ferme se­mi­in­dus­tria­li­zate ca să evi­tăm dis­tru­ge­rea na­tu­rii și să lă­săm vâ­na­tul să tră­i­ască ne­tul­bu­rat? Sau vrem să sus­ți­nem tra­di­ția oie­ri­tu­lui și să o pro­mo­văm ca pe o parte a cul­tu­rii noas­tre na­țio­nale? Ni se pare im­por­tant să pro­du­cem lapte și brânză în cel mai na­tu­ral chip cu pu­tință? Iar dacă da, cum îm­pă­căm această în­de­le­t­ni­cire și con­se­cin­țele ei cu ne­voia de a pro­teja și con­serva natura?

Re­ac­ția mul­tor ro­mâni a fost cea aș­tep­tată, adică una dez­a­mă­gi­toare. Pen­tru că n‑avem obiș­nu­ința dez­ba­te­rii ra­țio­nale, în opi­nia lor a pune în­tre­bări des­pre ceva re­pre­zintă o formă de a de­ni­gra. Nu este ac­cep­ta­bil să ai în­do­ieli, să re­flec­tezi asu­pra unui su­biect, este obli­ga­to­riu să le dai drep­tate. Prea pu­țini se opresc o clipă asu­pra în­tre­bă­ri­lor ca să me­di­teze ce ar fi de fă­cut, ju­de­când fără păr­ti­nire bu­nele și re­lele oie­ri­tu­lui de azi. Cei mai mulți din­tre cei ce simt im­bol­dul de a re­ac­ționa se re­ped ca niște ber­beci (că tot vor­bim de oi) și în­cep să în­șire tot fe­lul de ar­gu­mente, unele lip­site de lo­gică, al­tele pur și sim­plu ri­di­cole, în sus­ți­ne­rea pro­pri­u­lui punct de ve­dere. De data asta se în­tâm­plă ca aceste opi­nii să fie fa­vo­ra­bile cio­ba­nu­lui. Vă fac un scurt re­zu­mat al lor:

  • oie­ri­tul vine de la daci și tot ce vine de la daci e bun (tot la daci, o dată la cinci ani, un tâ­năr ne­pri­hă­nit era ”tri­mis” la Za­mo­lxe, fi­ind luat de mâini şi de pi­cioare şi arun­cat de pe o înă­lţime într‑o pă­dure de suliţe — ar fi bine să re­în­viem și această “tra­di­ție”?)
  • oie­ri­tul se face de mii de ani și na­tura n‑a fost afec­tată (ui­tăm însă că su­pra­fața pă­du­ri­lor na­tu­rale era in­fi­nit mai mare acum mii de ani și nici nu era ex­ploa­tată pă­du­rea în ha­lul în care e acum, deci com­pa­ra­ția nu e co­rectă, azi orice ac­ti­vi­tate umană afec­tează mult mai mult pu­țina na­tură săl­ba­tică pe care o mai avem)
  • cio­ba­nul res­pectă na­tura (există do­vezi in­con­tes­ta­bile că des­tul de mulți cio­bani dau foc mi­riș­ti­lor și jne­pe­ni­șu­ri­lor pro­te­jate de lege)
  • e mâna ame­ri­ca­ni­lor și/sau ger­ma­ni­lor care vor să ne dis­trugă țara (și pro­ba­bil s‑au gân­dit că cel mai tare ne dis­trug dacă li­mi­tează nu­mă­rul de câini cio­bă­nești, ha!)
  • vâ­nă­to­rii în­cearcă să alunge cio­ba­nii ca să îm­puște mai mult vâ­nat (asta e o re­cu­noaș­tere in­vo­lun­tară a fap­tu­lui că oie­ri­tul afec­tează fa­una sălbatică)
  • dacă nu ai cio­bani, nu ai transhu­manță (transhu­manța a cam dis­pă­rut com­plet, aban­do­nată chiar de cio­bani din ca­uza di­fi­cul­tă­ți­lor cre­ate de ci­vi­li­za­ția mo­dernă în care trăim — șo­sele aglo­me­rate de tra­ver­sat cu turma, mul­ți­mea de pro­pri­e­tari de te­re­nuri de la care tre­buie să ceri per­mi­siu­nea de a trece, îm­pu­ți­na­rea lo­cu­ri­lor unde sunt pă­șuni pen­tru ier­nat etc)
  • dacă nu ai cio­bani nu ai oa­meni care să-ți ri­dice iden­ti­ta­tea (să mor dacă am pri­ce­put acest argument…)

După cum spu­neam, per­so­na­jul zi­lei cio­ba­nul a fost trans­for­mat într-un în­ger. El este tri­mi­sul stră­mo­și­lor daci, poartă tra­di­ția noas­tră și tot ce face el este eco, bio și pro na­tură. Pro­du­sele lui sunt cele mai bune, ma­nie­rele lui sunt cele mai alese. El nu se poate face vi­no­vat de nici o gre­șe­ală, este în afară ori­că­ror bă­nu­ieli și poate fi luat drept mo­del de com­por­ta­ment. Dacă nici as­tea nu‑s exa­ge­rări, nu știu care ar mai pu­tea fi.

Iar pen­tru că li se pare că aș fi de altă pă­rere, pen­tru că nu afirm răs­pi­cat că sunt ne­con­di­țio­nat de par­tea cio­ba­ni­lor, mi se spune să plec în oc­ci­dent, că sunt pos­tac ig­no­rant, că nu știu des­pre ce vor­besc și că me­rit o bă­taie “cio­bă­nească”. Aș face pa­riu că 95% din cei ce îmi spun lu­cru­rile as­tea n‑au ha­bar cine sunt, ce am fă­cut până acum în viață, ce aia o stână, cum merg lu­cru­rile acolo și ce se în­tâm­plă cu ade­vă­rat în oie­rit. Au însă opi­nii ferme.

În limba ro­mână cu­vân­tul cio­ban are și niște co­no­ta­ții mai pu­țin po­zi­tive. Se spune une­ori, când ci­neva e lip­sit de mi­nime ma­niere so­ci­ale, că se poartă ca un cio­ban. Dar zău că, pri­vind la ce fac cio­ba­nii ro­mâni de azi prin com­pa­ra­ție cu acești co­men­ta­tori ar­ță­goși și in­culți, îmi vine să cred că în ziua de azi cei ce se poartă ca niște cio­bani nu sunt ăia de la stână.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.