Împarte cu prietenii










Submit

Avem nevoie de GPS pe munte?

Dis­cu­tam cu cineva pe net des­pre mer­sul pe munte și des­pre ceea ce mână pe fie­care monta­ni­ard să urce pote­cile. De fapt e impro­priu spus că dis­cu­tam, schim­bam opi­nii prin comen­ta­rii suc­ce­sive. Tipul cu care aveam con­ver­sa­ția avea niște opi­nii foarte ferme și încerca să mă con­vingă și pe mine că tot ce ai nevoie pe munte este un echi­pa­ment serios. Infor­ma­ți­ile culese în pre­a­la­bil, prog­noza meteo, instru­men­tele de orien­tare și în gene­ral tra­se­ele mar­cate sunt doar pen­tru fri­coși și mucoși. Monta­ni­ar­dul ade­vă­rat are doar o hartă a zonei și atât.

Măr­tu­ri­sesc că nu i-am dat drep­tate. Ceea ce mă duce pe mine sus pe munte nu e aven­tura extremă, nici adre­na­lina ris­cu­lui împins la limită. Și ceva mă face să bănu­iesc că majo­ri­ta­tea celor ce urcă mun­ții sunt mai degrabă de acord cu mine: nu peri­co­lul e ceea ce ne fas­ci­nează. Pen­tru mine mun­tele este bucu­ria efor­tu­lui răs­plătit prin fru­mu­se­țea pei­sa­ju­lui, pri­le­jul de a fi — măcar pen­tru o vreme — în mij­lo­cul unei naturi săl­ba­tice, încă nea­fec­tată de inter­ven­ția umană. Plă­ce­rea este să des­co­peri ceea ce această natură a zămi­slit prin pro­pri­ile sale legi și ener­gii, să admiri per­fec­țiu­nea și să înțe­legi că ești parte din această uri­așă capo­do­peră pe care nici­când min­tea umană n-o va putea egala în diver­si­ta­tea și com­ple­xi­ta­tea ei.

Por­nesc așa­dar la orice urcuș cu gân­dul întoar­ce­rii în sigu­ranță acasă. Cer­ce­tez cu grijă prog­noza meteo, infor­ma­ți­ile des­pre tra­seu și difi­cul­ta­tea lui, căci con­si­der toate astea ca o formă de res­pect la adresa mun­te­lui. Nu îl înfrunt, ci îl stră­bat res­pec­tuos. Știu ce putere are și știu că în doar câteva clipe cea mai plă­cută dru­me­ție se poate trans­forma într-un cal­var. Și pen­tru că nu pot evita abso­lut toate ris­cu­rile unei ascen­siuni montane, cel puțin îmi iau toate măsu­rile de pre­ca­u­ție care mi se par rezo­na­bile și mă echi­pez cu instru­men­tele care mi-ar fi nece­sare în vari­anta cea mai defa­vo­ra­bilă. Între ele este și GPS-ul.

Cine a mers pe munte înde­a­juns de mult știe cum poate arăta un tra­seu făcut pe ceață. Nu vezi nimic împre­jur, orien­ta­rea este pur intu­i­tivă, ris­cul de te rătăci este foarte mare. Un sim­plu tele­fon cu GPS și o hartă online poate însemna dife­rența între a rătăci până la epu­i­zare pe ver­sanți care par că nu duc nică­ieri și calea cea mai rapidă de a ajunge la adă­post. Știu povești cu mun­țo­mani expe­ri­men­tați care au bân­tuit ore întregi cău­tând prin ceață ieși­rea către dru­muri de acces, pe care le-au nime­rit apoi din noroc, deși erau la doar câteva sute de metri de ei.

Când te prinde noap­tea pe tra­seu pen­tru că te-ai încu­ra­jat la un drum mai lung decât îți erau pute­rile sau pen­tru că infor­ma­ți­ile des­pre lun­gi­mea sa erau ine­xacte, un GPS poate însemna sal­va­rea. Dacă ați mers noap­tea prin pădure vreo­dată, chiar și aju­tați de o fron­tală, știți des­pre ce vor­besc. Pri­vi­rea nu stră­bate decât zece metri în jur, nici vorbă de per­spec­tiva lămu­ri­toare a împre­ju­ri­mi­lor. Orice potecă se poate ușor abate din dru­mul cel bun, orice mar­caj poate fi ușor pier­dut. Și dez­nă­dej­dea rătă­ci­rii în noapte e spo­rită de sen­ti­men­tul de pri­mej­die imi­nentă pe care săl­bă­ti­cia îl naște în ori­cine.

Apoi nici pe vreme bună nu e întot­dea­una ușor. Mar­ca­jele tra­se­e­lor se pierd ade­sea, nere­fă­cute de ani de zile. Am cău­tat cea­suri întregi un tra­seu care urca în Iezer pe vâr­ful Bătrâna și nu l-am putut găsi pen­tru că era com­plet șters — doar ici-colo se zăreau niște vagi urme de vop­sea, iar când am ieșit în căl­dă­rile mun­te­lui n-am mai văzut nici urmă de el. Efor­tul de a merge pe tra­see nea­me­na­jate este aproape dublu, pute­rile scad mult mai iute, iar mora­lul te lasă. Un GPS este sal­va­tor, căci te poate ajuta să rămâi pe direc­ția corectă și să urmezi pote­cile bune chiar dacă mar­ca­jul nu mai e de găsit.

Nu sunt însă nici adep­tul navi­gă­rii pe munte cu GPS-ul în mână. Cred că e bine să te lași ghi­dat de sim­țu­rile pro­prii cât se poate de mult. A ne exersa sim­țul de orien­tare e cât se poate de impor­tant. E bine să poți citi oro­gra­fia locu­ri­lor, să des­ci­frezi cum cobo­ară văile spre șesuri, să te orien­tezi față de punc­tele car­di­nale, să simți unde curg ver­san­ții și către ce tra­ver­sează cur­mă­tu­rile. Dar un GPS în buzu­nar este plasa de sigu­ranță care te ajută să ieși din încur­că­tură dacă reli­e­ful e prea com­pli­cat pen­tru a-l des­ci­fra. Mai ales atunci când tra­seul stră­bate înde­lung păduri, per­spec­tiva gene­rală lip­sește și tra­ver­să­rile repe­tate de pe un ver­sant pe altul te pot dez­o­rienta ușor.

Așa­dar aceasta este o ple­doa­rie pen­tru GPS. Îmi pare impor­tant ca ori de câte ori e posi­bil să ai în buzu­nar tra­seul în for­mat gpx pe o hartă online și un sen­zor GPS. Cum toate tele­foa­nele inte­li­gente de azi au așa ceva, e lucru extrem de sim­plu să te echi­pezi cu aceste minime dotări. Iar dacă tra­seul pe care mergi nu are un track GPS încă, de ce să nu înre­gis­trezi tu unul și să-l pui la îndemâna celor­lalți care vor vrea să meargă pe ace­leași cărări?

Și dacă vă între­bați unde poate fi pus un track GPS la dis­po­zi­ția monta­ni­ar­zi­lor, sim­plu și gra­tuit, răs­pun­sul e sim­plu: pe Car­tea Mun­ți­lor. 🙂


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. daniel

    apa­rat gps e bun , la tele­fon nu tine bate­ria mai ales daca e frig , iarna

    0
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *