Cu ceva timp în urmă, să fie poate vreo două luni, eram la sală și alergam pe bandă. Pe ecranul aparatului meu nu erau decât informațiile tehnice: distanța parcursă, viteza, timpul trecut de la start. Dar aș fi putut alege să văd un program TV sau să urmăresc ceva pe YouTube, să navighez pe internet sau să mă amuz cu un joc. Proprietarii sălii ne-au răsfățat cu aparate moderne, conectate la internet. Desigur, când alergi e nițel mai greu să ai precizie atunci când scrii ceva sau te joci pe un ecran tactil. Poate doar dacă mergi, deși am încercat asta de curiozitate și n‑am reușit. N‑oi fi eu destul de îndemânatic.
Eram deci pe bandă, cum vă ziceam. Aparatul de alături a fost la un moment dat ocupat de o fetiță de vreo 8–9 ani care și‑a pus prosopul pe un mâner și a purces la alegerea unui joc. Trăgeam cu coada ochiului spre ea pentru că eram curios să văd cum o să joace în timp ce merge sau aleargă — o fi mai pricepută ca mine, mă gândeam. Însă după ce și‑a ales jocul, banda nu s‑a mișcat din loc. Fetița nu avea de gând să facă mișcare, ci să se distreze pe ecranul tactil, unde trăgea cu bile lansate dintr-un fel de praștie după niște chestii în mișcare. Era complet prinsă de joc, străduindu-se cu mișcări febrile să nu scape nici o ocazie de face puncte.
Sala s‑a aglomerat și treptat toate aparatele au fost ocupate. La un moment dat un tip s‑a apropiat de fetița care se juca și a întrebat‑o dacă folosește banda. Ea a întors nițel capul, intrigată că e deranjată în timpul jocului și a răspuns peste umăr: da, tu nu vezi? Păi atunci pornește banda, dacă o folosești. Dacă nu, elibereaz‑o pentru că alții vor să o folosească, a continuat tipul. Nu vreau, e banda mea acum, a replicat impertinent fetița. De undeva din spatele lor, suit pe o bicicletă la care pedala de zor, tatăl fetiței a intervenit: dom’ne, lasă-mi copilu’ în pace! folosește banda cum vrea ea, eu nu te întreb pe dumneata dacă mergi, alergi sau ce faci pe bandă! am ocupat‑o, o folosesc cum vreau!
Povestea devenea absurdă. Mă gândeam dacă ar fi bine să reacționez la insolența tatălui, cu atât mai mult cu cât transmitea copilului o foarte greșită lecție de comportament. Dar tipul nemulțumit s‑a hotărât să-și caute dreptatea singur și a plecat la recepție să ceară ajutorul personalului. Prin geamurile mari ale sălii îl vedeam cu gesticula agitat în fața unei dudui care îl privea oarecum neajutorată. Nu auzeam ce discută, dar era evident că persoana de la recepție n‑avea nici cea mai vagă idee cum să rezolve un conflict intre doi clienți. Din gesturile ei se înțelegea clar că nu va interveni în nici un fel. Fetița se oprise din joc și urmărea cu atenție discuția de dincolo de sticla geamurilor — va veni cineva să o dea la o parte de la aparat? Când s‑a convins că nu, s‑a întors spre tatăl ei și i‑a zis: ai văzut, tati, ce s‑a agitat fraieru’ ăla?
O să spuneți că e doar un caz între multe altele în care un nesimțit își educă copiii ca pe niște viitori nesimțiți, dar că sunt doar exemple izolate. Așa am gândit și eu și m‑am abținut să intervin atunci — era limpede că s‑ar fi lăsat cu mare tărăboi dacă porneam o ceartă, mai ales că am o gură cam slobodă când iau pe cineva în colimator. Sâmbătă, când am intrat în sala de fitness, din opt benzi de alergare — toate ocupate — pe patru erau copii care se jucau: fetița și încă alți trei. M‑am oprit pentru o clipă, descumpănit și nehotărât în privința felului în care ar fi trebuit să reacționez. Știam deja că personalul sălii nu se bagă, știam că fetița are un tupeu cât casa și că părinții îi suflă în pânze. Ce e de făcut? Să cedez. Dar nici asta nu vroiam.
În spatele meu au mai venit alte două persoane care și ele vroiau să folosească banda de alergare. Ne-am consultat din priviri rapid și eu le-am zis: haideți cu mine! I‑am dus țintă la tăticul sportiv, care pedala voinicește pe aceeași bicicletă, m‑am uitat fix în ochii lui și i‑am zis: dacă nu-ți iei în momentul ăsta trupa de plozi nesimțiți de aici, vă facem noi să ieșiți direct prin geamuri! asta e sală de sport, nu de jocuri! Individul s‑a blocat, ne‑a privit o clipă, apoi s‑a dat jos și a strigat: hai, copii, mergem la piscină! gata, lăsați jocurile! Și-au plecat. Ce dovadă mai bună că o atitudine fermă și hotărâtă poate să pună la punct pe cei nesimțiți?
Sau poate motivul o fi fost că una din celelalte două persoane era un tip cu un cap mai înalt decât mine, cu alura unui luptător de greco-romane și cu o figură de recuperator ucrainean. 😉
18:02
„La sala”. Pentru mine suna ca naiba. Un alt moft americanesc. Nimic nu poate fi surprinzator in zona asta, pornind chiar de la faptul ca banda de alergat e asociata cu oferta media, sau nu stiu cum s‑o denumesc generic, pe care tu o consideri un „rasfat” pentru clienti!?
Daca voi spune ca nu inteleg ce cauti „La sala”, stiu, imi vei aduce o sumedenie de argumente tehnice (masuratorile alea grozave pe care ti le afiseaza dispozitivul) si ”ambientale” (de exemplu ca nu poti alerga in aer liber din cauza cainilor). Eu stiu multe locuri in Bucuresti unde poti face linistit jogging si‑l prefer (tot obicei americanesc).
Povestea cu revolta organizata de tine…Ca episod dintr‑o povestire SF sau de aventuri, in care, in mod clasic, binele invinge raul treaca mearga…
21:02
N‑am organizat nici o revoltă, am profitat de un context. L‑am văzut pe malacul ăla nervos că n‑are unde să alerge și am pus cap la cap informațiile pe care le aveam. Dar tu, măi Ciprian, trebuie să te îngrijorezi de acreala asta permanentă. Prea ești cinic cu tot ce te înconjoară. Nu sunt scutit nici eu de sentimente de antipatie generală, dar îmi mai trece din când în când.
La sală nu mă duc nici din argumente tehnice și nici din cauza câinilor. Transpir foarte intens când fac efort și mai ales în zona capului. Dacă alerg pe afară mai tot timpul mă aleg cu răceli. Așa că “la sală” e foarte ok pentru mine. Important e să fac mișcare, nu?
Locurile alea unde se poate face jogging au saună și piscină? Nu? Atunci rămân la sală, dacă nu te deranjează prea tare… 🙂
7:02
Ai pus punctul pe I. Ma ingrijoreaza acreala si cinismul meu. Mai grav e ca le consider justificate in lumea asta in care traim…
Dar ca sa nu mai fiu acru ci doar cinic: Cum te descurci fara sauna si piscina când mergi pe munte? Tare neplacut trebuie sa fie…
Nu ma deranjeaza ca ramai la sala. Doar ma dezamageste.