Împarte cu prietenii










Submit

Manual de zbor fără aripi

Noap­tea era vâscoasă, ca o păcură care te împre­soară pe neaș­tep­tate și căreia îi cazi pri­zo­nier îna­inte de a putea face ceva. Jeremy mer­gea pe stradă prin­tre cei­lalți tre­că­tori fără să-i vadă, fără să le simtă pre­zența — era doar el, luptându-se să îna­in­teze prin atmosfera neo­biș­nuit de densă a ora­șu­lui. Res­pira cu greu, fie­care pas era un uriaș efort și ceea ce îl îngro­zea teri­bil era că nici măcar nu știa înco­tro se îndreaptă. Pe par­tea cea­laltă a stră­zii zări intra­rea într-un parc și dintr-o dată simți o dorință de nestă­pâ­nit de a evada din cușca de asfalt și metal a ora­șu­lui. Par­cul părea scă­pa­rea sa.

Se așeză pe o bancă. Res­pi­ra­ția i se liniș­tise, aerul rece al nop­ții îi umplea piep­tul și-l calma trep­tat. Se întinse pe bancă cu o mână sub cap și privi cerul negru, înspă­i­mân­tă­tor de gol. Nici ste­lele nu se zăreau deloc, ascunse de pâcla ora­șu­lui sau poate de norii pe care întu­ne­ri­cul îi făcea invi­zi­bili. Închise ochii și se lăsă să alu­nece în somn ca într-o apă adâncă care nu te îneacă, ci te învă­luie și te izo­lează pro­tec­tor de toate relele lumii.

Se trezi abia dimi­neața, înfri­gu­rat. În pri­mele clipe se simți dez­o­rien­tat — uitase cum ajun­sese acolo — și pen­tru câteva clipe se întrebă unde se află. Picioa­rele îi alu­ne­ca­seră de pe bancă și se spri­ji­neau pe mar­gi­nea aleii par­cu­lui, atâr­nând nițel cara­ghios, într-o pos­tură de bețiv. Lângă el ședea un bătrân care îl pri­vea zâm­bind bla­jin.

- Bună dimi­neața, spuse bătrâ­nul. Sper că nu ți-am deran­jat odihna când m-am așe­zat lângă tine. E banca mea pre­fe­rată din parc, vin aici aproape în fie­care zi.
— Nici nu v-am sim­țit.

Jeremy se ridică în capul oase­lor și se spri­jini de spă­ta­rul băn­cii. Își cuprinse fața cu ambele palme. Obra­jii nebăr­bie­riți îi zgâriau pal­mele. Pro­ba­bil arăt ca dracu', se gândi în sinea sa. Toate întâm­plă­rile zilei ce tre­cuse îi inun­dară min­tea și o stare de dez­nă­dejde îl cuprinse pe loc. Bătrâ­nul, care îl pri­vea cu curi­o­zi­tate, observă clipa întu­ne­că­rii lui.

- Ești bine?

Ce să-i răs­pundă? Ce rost avea să-i spună unui străin întâl­nit în parc des­pre toate pro­ble­mele lui? Și totuși, după ce privi în ochii bătrâ­nu­lui, simți un fel de ten­ta­ție de a povesti des­pre toate câte i se întâm­pla­seră, ca și cum poves­tind ar fi scă­pat de povara chi­nu­i­toare pe care o ducea cu sine. Fusese con­ce­diat — o gre­șe­ală stu­pidă, dar gravă, făcută la ser­vi­ciu — și nu a mai reu­șit să găsească de lucru. Apoi a avut niște pro­bleme cu sănă­ta­tea. Cre­di­tul de la bancă n-a mai putut fi plătit, au înce­put neca­zu­rile mari. Fami­lia îl pără­sise, soția luase sin­gu­rul copil și ple­case, spu­nând că e un ratat și că îi va trage în jos pe toți din jurul său. Pe urmă banca a venit să exe­cute locu­ința și l-au scos în stradă. A ple­cat cu ce avea pe el. Banca aceea era locul pri­mei sale nopți de vaga­bond. N-avea unde să se ducă. Rămă­sese cu puțini bani, poate îi vor ajunge câteva săp­tămâni sau luni, dacă e foarte chi­b­zuit. Apoi nu știe ce va urma.

Bătrâ­nul scoase din buzu­na­rul inte­rior al hai­nei sale un car­net de cecuri. Scrise ceva, rupse fila și i-o întinse:

- Sunt un om bogat, am fost ban­cher, am o avere pe care vreau s-o împart cu cei care au nevoie de aju­tor. Ia banii ăștia și pune-te pe picioare. Peste exact un an ne întâl­nim aici și îmi vei da banii îna­poi, dacă vei avea de unde.

Bătrâ­nul se ridică și plecă. Jeremy îl pri­vea îndepărtându-se și i se părea că tră­iește un vis. Pe fila de cec citi suma: un milion de dolari.

Apoi au tre­cut zile, săp­tămâni și luni. Jeremy își jurase că nu va folosi banii pri­miți decât dacă va avea nea­pă­rat nevoie, ci că va încerca să reu­șească prin for­țele pro­prii. Avea un vis mai vechi, să-și des­chidă o băcă­nie deo­se­bită, ceva ce nu se mai putea găsi în oraș și hotă­râse să încerce. Cu rezerva de un milion de dolari în buzu­nar îndrăz­nise să folo­sească puți­nii bani pe care îi mai avea ca să încerce. Și avu­sese pri­ce­pere și un dram de noroc: afa­ce­rea se pusese pe picioare și mer­gea des­tul de bine. Nu deve­nise bogat, dar viața i se părea din nou că merită tră­ită.

Când se împli­nise un an de la întâl­ni­rea cu bătrâ­nul din parc, Jeremy se feli­cită că nu înca­sase nici­o­dată cecul. Alt­min­teri n-ar fi avut cum să-și retur­neze dato­ria. Așa că puse cecul în buzu­na­rul hai­nei și plecă spre par­cul unde tre­bui să-l întâl­nească pe bătrân. Așteptă toată dimi­neața, trecu apoi prân­zul și după-amiaza, dar bătrâ­nul nu apăru. Aproape că se însera când o femeie care mătura ale­ile par­cu­lui se apro­pie de el.

- Vă văd stând aici de multă vreme. Aștep­tați pe cineva?
— Da, răs­punse Jeremy. Ar fi tre­buit să mă întâl­nesc cu un domn în vâr­stă, cu părul alb și niște oche­lari de vedere rot­unzi. Știu că vine ade­sea aici, asta e banca lui pre­fe­rată.
— A, dom­nul Mar­vin, îl știu. Bie­tul de el s-a pră­pă­dit acum vreo câteva luni. Era sim­pa­tic, fami­lia mă rugase să mă mai uit după el când e pe-aici. O luase razna de câțiva ani și trăia în lumea lui. Umbla prin parc și împăr­țea file de cec pen­tru că-și ima­gina că e bogat și ajută oame­nii. De fapt era lefter, îl între­ți­neau copiii lui. Păcat de el, era un om bun. Ce treabă aveați cu el?

* * *

Poves­tea asta e o fic­țiune ce nu-mi apar­ține. Ea este sce­na­riul unui vii­tor scurt metraj prin care Roman Bur­laca, stu­dent în anul IV la Facul­ta­tea de Film din Chi­și­nău, își va sus­ține lucra­rea de licență. Roman are 23 de ani și e regi­zo­rul mul­tora din­tre cli­pu­rile video ale pro­iec­tu­lui Carla's Dream (de pildă ăsta sau ăsta sau ăsta), iar eu am aflat de el din inter­viul pe care l-a dat la Euro­paFM. La fina­lul dis­cu­ției dez­vă­luie care e subiec­tul lucră­rii sale de licență — pen­tru că mi-a plă­cut mult cum vede lumea și cum se rapor­tează la sine ca artist, am luat poves­tea, am înflorit-o puțin, i-am pus un titlu și v-am spus-o. Este des­pre pute­rea noas­tră de a zbura fără aripi, atunci când cineva sau ceva ne face să cre­dem în noi înșine. Fil­mul are să fie cu mult mai bun, sunt sigur.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *