Parlamentul României votează legi favorabile corupției și nimeni nu are nimic de obiectat. Probabil că ne place așa, vrem să fim conduși de infractori care se scutesc pe ei înșiși de prevederile legilor, așezându-se deasupra lor. În fond românii întotdeauna au considerat că a fi șef îți dă dreptul să eludezi regulile, să muncești puțin sau chiar deloc și să iei partea leului. De aia e bine să fii șef. Cred că trei sferturi dintre tinerii români pe care i‑am cunoscut de‑a lungul timpului își doreau să devină manageri cât mai rapid posibil — puțini sunt cei care aveau o agendă profesională de împlinit, cei mai mulți visau muncă puțină, bani mulți și privilegii de șef. Probabil că de aia nu au nimic de obiectat când șefii politici ai României își extind privilegiile.
Ultima găselniță a parlamentarilor este cea cu abuzul în serviciu. Tradusă pe înțelesul tuturor, aleșii noștri corupți vor ca abuzul comis fără premeditare să nu fie pedepsit, pentru că incompetența nu trebuie sancționată penal. Cum intenția de a comite abuzul e mai greu de dovedit, pentru că e nevoie de martori și probe care sunt dificil de adunat, rezultă că abuzurile din trecut și cele din viitor vor fi mai ușor de justificat printr‑o simplă ridicare din umeri: n‑am știut că o să iasă prost!
Să luăm un caz concret. Un primar, ajutat de consiliul local, decide să cheltuie mulți bani pe reabilitarea centralelor termice din oraș, deși cea mai mare parte a populației a trecut deja la centrale de apartament. Banii se duc la o firmă despre care toată lumea știe că e “agreată”. După ce se termină cu reabilitarea, primarul se apucă și cumpără centrale proprii pentru școli, spital și clădirile primăriei, pe care le deconectează de la sistemul centralizat. Mai trece un an și constată apoi că centralele termice ale orașului trebuie să intre în faliment pentru că nu mai au clienți. În viziunea parlamentarilor noștri asta nu se numește abuz în serviciu, pentru că primarul nu a furat. Poate că doar a “greșit” nițel în luarea deciziilor, dar nici vorbă de intenție. Așa că DNA-ul n‑are ce căuta în subiecte de genul ăsta, nu e treaba lor să ancheteze incompetențele administrative.
De altfel incompetența este numele de botez al multor funcționari din administrațiile statului. Am avut prilejul în ultima vreme să am contact mai des cu astfel de personaje, unele chiar cu doctorate — pe care nu uită să ți le vâre sub nas la fiecare frază: după cum bine spunea domnul doctor Icsulescu… — și mărturisesc că sunt îngrozit de lipsa lor de cunoștințe elementare. După mulți ani de băltire în propria suficiență, au ajuns să fie convinși de tot ce le trece prin minte și tot ce le iese pe gură. Și e foarte greu să convingi pe cineva că vorbește prostii când el e sigur că deține adevărul absolut.
Și-mi imaginez cât de complicat trebuie să fie să vii în fruntea unei instituții plină de oameni de genul ăsta, să încerci să schimbi lucrurile luptându-te cu mulțimea de incompetenți care îți explică fiecare pe limba lui de ce nu este bine ce vrei tu să faci și de ce trebuie să lași lucrurile așa cum sunt ca să nu apară probleme. E nevoie de o răbdare de fier și de o perseverență de oțel, pentru că specimenele astea nu‑s prea ușor de înlăturat. Au în apărarea lor legi care‑i fac teribil de complicat de dat afară și știu să se prevaleze de ele cu îndemânare și viclenie, trăgând de timp până când renunți sau ești înlocuit pentru lipsa de performanță a instituției.
Trăim într‑o lume bolnavă. Oamenii nu mai disting între bine și rău, între adevăr și minciună, între incompetență și hoție, între corect și corupt. Românii își aleg infractori în fruntea orașelor și comunelor, deși văd cu ochii lor la ce nivel de corupție a ajuns țara. Pe fondul acestui paradox, politicienii ne întreabă dacă vrem pâine sau cătușe. Cum s‑ar zice, dacă vrem pâine, e musai să‑i lăsăm să fure. Iar noi zicem că suntem de acord. Unde dracu’ se duce lumea asta?
12:06
Daca ar fi sa-ti raspund la intrebarea de final, fara sa ma gandesc prea mult, as formula raspunsul cam asa: “Lumea asta se duce dupa bani. Si cum bine se stie ca banul e ochiul dracului, e foarte clar. Se duce dracului”
Dar sa nu cadem intr-un pesimism dezarmant. Ala cu ochiul (adica dracul), are si el dusmanii lui. Numai sa‑i lasam sa intre in lupta…