A trecut campionatul european de fotbal, dar încă se mai aud comentarii despre meciuri și echipe. Că Franța n‑a fost chiar la înălțimea pretențiilor, că Islanda e o surpriză, că Portugalia n‑a meritat să fie campioană pentru că n‑a câștigat decât un singur meci în primele 90 de minute, că Anglia a fost vai de capul ei, că Italia n‑a avut atac și așa mai departe. În mulțimea de texte și observații pe tema asta m‑am oprit o clipă să mă întreb: de fapt cine are dreptate dintre toți cei care își dau cu părerea? Și recunosc că n‑am știut să-mi răspund.
Pentru că, de fapt, eu nu mai înțeleg ce aclamăm pe stadioane. Când e vorba de cluburi, e mai clar, admirăm capacitatea managerială a unor oameni de a pune la un loc jucători, antrenori și medici de valoare, care împreună fac performanță și răsplătesc investitorii. Unele cluburi fac chiar mai mult, au școli de juniori și cresc viitoarele talente pe care le vor aduce pe teren, ceea ce e lăudat de toată lumea, deși e doar o investiție de afaceri și nimic mai mult. Nici un club nu face școală de juniori doar cu scopul de a încuraja mișcarea sportivă în țara respectivă, ci pentru a‑și crea cadrul identificării și pregătirii viitoarelor “mijloace de producție”. În alte business-uri asta e o practică uzuală și nimeni nu consideră că e ceva demn de menționat, darmite de lăudat.
Nu‑i vorbă, mai sunt și cluburi unde vine un bogătan precum Abramovici care trântește o poală de bani pe masă și cumpără jucători și antrenori ca pe vaci, după care gata! avem echipă, avem valoare! Ce trebuie să admirăm în cazul ăsta? Faptul că cineva are conturile pline de bani făcuți nu se știe cum? Căci dacă îmi dați câteva zeci de milioane de euro și eu cred că aș putea o echipă de Liga Campionilor.
La nivel de națiuni e și mai confuz ce trebuie să admirăm. În ce se traduc performanțele unei echipe naționale de fotbal? În talentul sportiv al poporului respectiv, sub drapelul căruia joacă? Păi dacă‑i pe așa atunci de ce trei sferturi din naționala Franței e formată din negri din fostele colonii naturalizați doar pentru a‑i aduce în echipa de fotbal? Sau ce caută Boateng la germani? Sau turcii din aceeași națională? Și în ce fel este o astfel de echipă corect alcătuită când alte țări, care n‑au fost puteri imperialiste, n‑au de unde să recruteze și să naturalizeze talente? De unde să-și ia atleți negri Islanda? Sau Albania? Sau România? În ce fel mai e corectă competiția și ce valoare mai are patriotismul de a susține o echipă națională formată din mercenari?
Și până la urmă de ce să-ți aduci tot felul de străini în echipa națională? Ca să câștigi cu orice preț? E sport, adică e mai important să participi și să concurezi onorabil, sau e război și trebuie să învingi indiferent cum?
Lasă un comentariu