A tre­cut cam­pi­o­na­tul eu­ro­pean de fo­tbal, dar încă se mai aud co­men­ta­rii des­pre me­ciuri și echipe. Că Franța n‑a fost chiar la înăl­ți­mea pre­ten­ți­i­lor, că Islanda e o sur­priză, că Por­tu­ga­lia n‑a me­ri­tat să fie cam­pi­oană pen­tru că n‑a câști­gat de­cât un sin­gur meci în pri­mele 90 de mi­nute, că An­glia a fost vai de ca­pul ei, că Ita­lia n‑a avut atac și așa mai de­parte. În mul­ți­mea de texte și ob­ser­va­ții pe tema asta m‑am oprit o clipă să mă în­treb: de fapt cine are drep­tate din­tre toți cei care își dau cu pă­re­rea? Și re­cu­nosc că n‑am știut să-mi răspund.

Pen­tru că, de fapt, eu nu mai în­țe­leg ce acla­măm pe sta­di­oane. Când e vorba de clu­buri, e mai clar, ad­mi­răm ca­pa­ci­ta­tea ma­na­ge­ri­ală a unor oa­meni de a pune la un loc ju­că­tori, an­tre­nori și me­dici de va­loare, care îm­pre­ună fac per­for­manță și răs­plă­tesc in­ves­ti­to­rii. Unele clu­buri fac chiar mai mult, au școli de ju­ni­ori și cresc vi­i­toa­rele ta­lente pe care le vor aduce pe te­ren, ceea ce e lă­u­dat de toată lu­mea, deși e doar o in­ves­ti­ție de afa­ceri și ni­mic mai mult. Nici un club nu face școală de ju­ni­ori doar cu sco­pul de a în­cu­raja miș­ca­rea spor­tivă în țara res­pec­tivă, ci pen­tru a‑și crea ca­drul iden­ti­fi­că­rii și pre­gă­ti­rii vi­i­toa­re­lor “mij­loace de pro­duc­ție”. În alte bu­si­ness-uri asta e o prac­tică uzu­ală și ni­meni nu con­si­deră că e ceva demn de men­țio­nat, dar­mite de lăudat.

Nu‑i vorbă, mai sunt și clu­buri unde vine un bo­gă­tan pre­cum Abra­mo­vici care trân­tește o poală de bani pe masă și cum­pără ju­că­tori și an­tre­nori ca pe vaci, după care gata! avem echipă, avem va­loare! Ce tre­buie să ad­mi­răm în ca­zul ăsta? Fap­tul că ci­neva are con­tu­rile pline de bani fă­cuți nu se știe cum? Căci dacă îmi dați câ­teva zeci de mi­li­oane de euro și eu cred că aș pu­tea o echipă de Liga Campionilor.

La nivel de na­țiuni e și mai con­fuz ce tre­buie să ad­mi­răm. În ce se tra­duc per­for­man­țele unei echipe na­țio­nale de fo­tbal? În ta­len­tul spor­tiv al po­po­ru­lui res­pec­tiv, sub dra­pe­lul că­ruia joacă? Păi dacă‑i pe așa atunci de ce trei sfer­turi din na­țio­nala Fran­ței e for­mată din ne­gri din fos­tele co­lo­nii na­tu­ra­li­zați doar pen­tru a‑i aduce în echipa de fo­tbal? Sau ce ca­ută Bo­a­teng la ger­mani? Sau tur­cii din ace­eași na­țio­nală? Și în ce fel este o ast­fel de echipă co­rect al­că­tu­ită când alte țări, care n‑au fost pu­teri im­pe­ria­liste, n‑au de unde să re­cru­teze și să na­tu­ra­li­zeze ta­lente? De unde să-și ia atleți ne­gri Islanda? Sau Al­ba­nia? Sau Ro­mâ­nia? În ce fel mai e co­rectă com­pe­ti­ția și ce va­loare mai are pa­tri­o­tis­mul de a sus­ține o echipă na­țio­nală for­mată din mercenari?

Și până la urmă de ce să-ți aduci tot fe­lul de stră­ini în echipa na­țio­nală? Ca să câștigi cu orice preț? E sport, adică e mai im­por­tant să par­ti­cipi și să con­cu­rezi ono­ra­bil, sau e răz­boi și tre­buie să în­vingi in­di­fe­rent cum?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.