Pa­tri­o­tis­mul, așa cum îl în­țe­leg eu, este o stare de spi­rit care te în­deamnă să faci lu­cruri bune pen­tru se­me­nii tăi co­na­țio­nali, pen­tru bi­nele so­ci­e­tă­ții din țara ta. Atâta doar că une­ori e cam greu să de­fi­nești ce în­seamnă bi­nele ță­rii și al po­po­ru­lui. O fi bine la ale­geri, de pildă, să vo­tăm un anu­mit par­tid? Or fi acei oa­meni de pe lis­tele par­ti­du­lui cu pri­cina niște buni pa­tri­oți care vor lupta să aducă bu­năs­tare și pros­pe­ri­tate ro­mâ­ni­lor? Până acum s‑a do­ve­dit că, in­di­fe­rent des­pre ce par­tid am vorbi, lu­cru­rile n‑au stat de­loc așa. Ma­jo­ri­ta­tea ale­și­lor ță­rii, cei care încă n‑au fost do­ve­diți hoți și in­frac­tori în jus­ti­ție, poartă dea­su­pra ca­pe­te­lor lor un mare semn de întrebare.

To­tuși, sunt câ­teva lu­cruri de care nu ne în­doim că sunt fapte demne de pa­tri­o­tism. De pildă să aperi, în mod in­te­li­gent și cu dreaptă ju­de­cată, re­sur­sele im­por­tante, ace­lea care ne hră­nesc și ne dau aer cu­rat: te­re­nul agri­col și pă­du­rile. Sau să res­pecți și să pro­mo­vezi cu bună cu­vi­ință va­lo­rile cul­tu­rale pe­rene ale ro­mâ­ni­lor — avem des­tule, nu e nici o în­do­ială. Sau să sus­ții cu mij­loace paș­nice, dar ferme, re­în­tre­gi­rea Ro­mâ­niei în gra­ni­țele ei fi­rești. Adică uni­rea cu Moldova.

Nu‑i vorbă, această din urmă faptă nu se poate îm­plini de­cât prin buna vo­ință a am­be­lor țări. Mol­do­ve­nii de peste Prut tre­buie să-și do­rească și ei, iar deo­cam­dată nu‑s sem­nele unei ma­jo­ri­tăți co­vâr­și­toare în această in­tre­prin­dere po­li­tică. Mâine mol­do­ve­nii vor alege un nou pre­șe­dinte, iar op­țiu­nile pe care le au n‑au fost pro­ba­bil nici­o­dată mai tran­șante și mai opuse ca di­rec­ție po­li­tică: un fi­lo­rus de­cla­rat și o pro-eu­ro­peană, po­si­bil uni­o­nistă moderată.

Se poate spune deci că treaba ce­lor ce se con­si­deră pa­tri­oți, este să o sus­țină pe Maia Sandu, cea care spe­răm să apro­prie Mol­dova de Uniu­nea Eu­ro­peană și, im­pli­cit, de Ro­mâ­nia. Dar cine poate fi în frun­tea pa­tri­o­ți­lor, a ce­lor ce vor în­cu­ra­ja­rea re­în­tre­gi­rii na­țio­nale? Cine le poate da voce pu­ter­nică și îi poate aduna sub un sin­gur stin­dard al lup­tei pen­tru bi­nele Ro­mâ­niei? Po­li­ti­cie­nii? Nu, ei au fost și sunt me­reu tri­bu­tari jo­cu­ri­lor de in­te­rese mes­chine, la fi­rul ier­bii po­li­tice, acolo unde doar ei și cla­nu­rile lor au de pro­fi­tat. Atunci cine?

Am au­zit me­reu spu­nându-se că bi­se­rica or­to­doxă este cea care a lup­tat pen­tru va­lo­rile na­țio­nale ale ro­mâ­ni­lor. Eu unul, ui­tându-mă cu un ochi atent și cri­tic la is­to­rie, nu gă­sesc des­tule do­vezi pen­tru asta. Ba chiar aș pu­tea găsi niște do­vezi că dim­po­trivă, au lup­tat mai mult pen­tru in­te­re­sele lor in­sti­tu­țio­nale. Dar se poate ca eu să mă în­șel, așa că n‑am să îi în­vi­no­vă­țesc pen­tru fap­tele tre­cu­tu­lui. Mă în­treb însă de ce acum, când e ne­voie de o voce care să ros­tească cu­vin­tele de în­cu­ra­jare a uni­tă­ții na­țio­nale a ro­mâ­ni­lor, bi­se­rica or­to­doxă tace. De fapt nu tace, ci vor­bește des­pre cu to­tul alte lu­cruri. E mai pre­o­cu­pată de in­tro­du­ce­rea în con­sti­tu­ție a he­te­ro­se­xu­a­li­tă­ții obli­ga­to­rii — ceea ce e un obiec­tiv mai de­grabă dog­ma­tic or­to­dox — de­cât de ide­a­lu­rile ță­rii pe care pre­tind că o ser­vesc prin ceea ce fac. Nu au ni­mic a spune pen­tru a în­cu­raja mol­do­ve­nii să vo­teze apro­pi­e­rea de țara lor ade­vă­rată, dar îi frământă cum să gă­sească mai mulți bani pen­tru o con­struc­ție me­ga­lo­ma­nică, demnă de un Ceau­șescu al re­li­giei, care apa­rent ne va mân­tui nea­mul. Oare nu în­de­pli­ni­rea dezi­de­ra­tu­lui na­țio­nal de uni­tate ne va mân­tui mai de­grabă de­cât niște mi­li­oane de me­tri cubi de beton?

De par­tea cea­laltă a Pru­tu­lui, bi­se­rica or­to­doxă mol­do­ve­nească nu are nici o jenă în a se pune în slu­jba fi­lo­ru­și­lor, fă­când afir­ma­ții scan­da­loase față de can­di­data pro-eu­ro­peană: e ne­creș­tină și stearpă. Iar asta este doar ceea ce au­zim prin presă, cine știe câte se vor mai fi spu­nând prin sa­tele mol­do­ve­nești la slu­j­bele de du­mi­nică. Ați au­zit de vreo re­ac­ție a BOR? Un cu­vânt de do­jană pen­tru fra­ții lor cle­rici din Mol­dova pen­tru asu­pri­rea ce­lei ce re­pre­zintă sin­gura șansă a unui drum spre unire? Un în­demn la re­ți­nere creș­ti­nească de a rosti cu­vinte as­pre și ne­drepte față de un can­di­dat la pre­șe­den­ție? Sau mă­car un în­demn că­tre mol­do­ve­nii sta­bi­liți în Ro­mâ­nia de a vota pen­tru în­tre­gi­rea ță­rii tu­tu­ror ro­mâ­ni­lor? Nu.

Cum aș pu­tea să cred că bi­se­rica or­to­doxă este apă­ră­toa­rea va­lo­ri­lor na­țio­nale ro­mâ­ni­lor? Doar pen­tru că ei se de­clară ri­tos mari pa­tri­oți? Fap­tele unde sunt?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.