Împarte cu prietenii










Submit

Ferestrele prin care privim

Îmi închi­pui că nu există o tris­tețe mai mare decât aceea de a trăi încu­iat în închi­soa­rea pro­priei minți, pri­zo­nier al pro­pri­i­lor tale coș­ma­ruri, fără spe­ranța unei vii­toare gra­ți­eri. Viața tre­buie să ți se pară o nesfâr­șită cor­voadă atunci când nimic din ceea ce te încon­joară nu-ți este pe plac și nu poți vedea nici un licăr de spe­ranță în întâm­plă­rile coti­diene. Când lumea ți se înfă­ți­șează ast­fel, înn­e­grită de rău și de mize­rie, pro­ba­bil că începi să zidești fără să știi pere­ții pro­priei tem­nițe, din care — la un moment dat — nu mai poți evada. Și orice altă închi­soare clă­dită de oameni pare mai supor­ta­bilă decât cea pe care o zămi­slești atunci când ești prins ca într-o cap­cană în labi­rin­tul pro­priei minți.

Mi-au tre­cut prin cap gân­du­rile astea azi, pe când băgam sti­cle de plas­tic într-un con­tai­ner din ăla pen­tru reci­clare. În oraș (Oto­peni) nu există decât în câteva locuri ast­fel de puncte de colec­tare, așa că — din când în când — iau pun­gile cu deșe­uri de plas­tic, sti­clă și metal și mă duc să le reci­clez. Mulți îmi spun că n-are rost să fac asta pen­tru că, de fapt, guno­ie­rii duc și deșe­u­rile astea tot la groapa de gunoi, făcând efor­tul meu inu­til. Nu știu dacă e ade­vă­rat și, chiar dacă e așa, eu cred că e impor­tant să-mi fac par­tea mea din dato­ria de a reci­cla. Într-o bună zi, dacă nu ne scot noii noș­tri guver­nanți din Uniu­nea Euro­peană, vom fi obli­gați să imple­men­tăm mana­ge­men­tul deșe­u­ri­lor și toți vor tre­bui să facă asta. Dar să mă întorc la poves­tea mea.

Con­tai­ne­rele de care vă spun se găsesc lângă o cen­trală ter­mică de car­tier, undeva prin­tre niște blo­curi cu două etaje, din­tre ace­lea con­stru­ite de Ceau­șescu în peri­oada urba­ni­ză­rii for­țate a sate­lor, când a ordo­nat să se facă blo­curi cu apar­ta­mente fără toa­lete, lăsând buda în spa­tele blo­cu­lui pen­tru a eco­no­misi banii de cana­li­zare, chiar dacă era un semn al lip­sei de civi­li­za­ție. Pro­ba­bil că între timp nea­jun­sul ăsta s-o fi rezol­vat, dar blo­cu­rile astea au rămas cu un mic stig­mat asu­pra lor și acolo locu­iesc foștii țărani ai Oto­pe­ni­u­lui, câți au mai rămas după inva­zia bucu­reș­te­ni­lor (prin­tre care mă număr) în acest mic oraș. La două­zeci de pași de con­tai­ne­rele unde eu arun­cam deșe­u­rile reci­cla­bile se află un ast­fel de bloc.

Aproape de fie­care dată când fac asta, de la par­te­rul blo­cu­lui, de undeva din spa­tele unei feres­tre cu per­dele trase se aude vocea unei femei în vâr­stă, care bom­băne că-mi arunc gunoa­iele la blo­cul lor. Prima oară am ignorat-o. A doua oară i-am răs­puns că nu sunt gunoaie, sunt deșe­uri reci­cla­bile și că pri­mă­ria de asta a pus con­tai­ne­rele, pen­tru ca cetă­țe­nii să le folo­sească. A treia oară am rugat-o să iasă din bloc și să vină să dis­cu­tăm față în față, ca să lămu­rim pro­blema. Firește, n-a ieșit. Din penu­m­bra pro­priei camere, cu iden­ti­ta­tea ascunsă de per­dea, femeia a pre­fe­rat să mă bosco­ro­dească în con­ti­nu­are, numindu-mă nesim­țit și golan. Apoi m-am obiș­nuit cu pros­ti­ile pe care le debita și am lăsat-o să-și verse veni­nul fără să-i mai răs­pund.

Azi a înce­put la fel. Cre­deam că o voi ignora ca de obi­cei, dar de data asta i s-a ală­tu­rat și o voce de băr­bat de la altă fereas­tră. Iar tonul și cuvin­tele lui au depă­șit cu mult modes­tele bom­bă­neli ale femeii. Am fost îndată carac­te­ri­zat drept cre­tin, auro­lac care caută în gunoaie, bos­che­tar cu față de tem­bel și încă vreo câteva epi­tete pe care nu le-am reți­nut, toate împă­nate cu tri­mi­teri la anu­mite părți ana­to­mice ale dis­tin­su­lui domn. Acuma poate n-o să fiți de acord, dar când auzi că ești insul­tat în felul ăsta, ori­cât de calm ai fi, îți vine să ripos­tezi. Și exact când mă pre­gă­team să-i zic și eu vreo două, coborându-mă ast­fel la nive­lul lui, indi­vi­dul mă sal­vează cu o pro­po­zi­ție sur­prin­ză­toare: ia stai tu acolo, jigo­dia dra­cu­lui, să chem eu poli­ția!

I-am pro­mis cu tonul cel mai ferm cu putință că, dacă el cheamă poli­ția, eu pro­mit să nu mă mișc de acolo până nu ajunge un echi­paj. Ar fi fost vic­to­ria finală și desă­vâr­șită asu­pra aces­tor pros­to­vani. Însă ceva din ceea ce am spus, ori poate tonul sigur cu care am făcut pro­mi­siu­nea, l-a pus pe gân­duri pe pre­o­pi­nen­tul meu care a decis că pro­ba­bil che­ma­tul poli­ției nu îl avan­ta­jează. Așa că a aban­do­nat ideea și a con­chis dis­puta în favoa­rea lui, spunându-mi că dacă mă mai vede pe-acolo o să cheme Antena 3 să mă facă de c.…t în fața între­gii țări. Apoi a închis vic­to­rios fereas­tra și n-a mai apu­cat să audă cum femeia cea bom­bă­ni­toare îl feli­cita pen­tru așa o idee bună, că asta merită golani ca mine.

Am ter­mi­nat de pus deșe­u­rile în con­tai­nere și am ple­cat. Pe drum m-am gân­dit la cât de urâtă tre­buie să li se pară viața unor ast­fel de oameni, veș­nic încrân­ce­nați împo­triva a tot ceea ce-i încon­joară, mereu la pândă să-i vâneze vigi­lent pe cei­lalți, pre­zum­tivi vino­vați de tot ceea ce merge prost în pro­pri­ile vieți. Prin feres­trele lor, mân­jite de scui­pa­ții pe care îi împroașcă spre seme­nii lor, lumea se vede mons­truos, în culo­rile vio­len­ței și urii.

N-aș fi făcut nici o legă­tură între această întâm­plare și mize­ri­ile pe care le împroașcă zil­nic Antena 3, dacă indi­vi­dul însuși nu mi-ar fi sugerat-o. Îmi închi­pui că așa arată, schi­țat în tușe groase, admi­ra­to­rul tipic al aces­tei tele­vi­ziuni. Atunci când nu pri­vește lumea prin fereas­tra casei sale, o urmă­rește prin fereas­tra tele­vi­zo­ru­lui fixat pe pos­tul favo­rit, unde îi este zugră­vită la fel de gău­noasă, la fel de plină de mize­rii și rău­tăți, de con­spi­ra­ții și mal­ver­sa­țiuni. Acolo, dar și în alte părți, învață că insi­nu­a­rea, dez­in­for­ma­rea și insulta sunt arse­na­lul bunu­lui cetă­țean aflat în luptă cu duș­ma­nii săi și-ai țării, că țățis­mele și pros­tul gust sunt nor­ma­li­ta­tea și că sin­gu­rii oameni buni și patri­oți sunt cei ase­meni lui. Și poate că veți crede că de vină este acest fel de fereas­tră prin care oame­nii ăștia pri­vesc lumea, căci ea le defor­mează ima­gi­nea, apoi gân­du­rile și rațio­na­men­tele. Dar, de fapt, nu această fereas­tră cred că este pro­blema.

Pro­blema este că ade­vă­rata fereas­tră prin care acești oameni pri­vesc lumea e chiar sufle­tul lor. Și un suflet mes­chin e ceva teri­bil de greu de repa­rat. Aproape impo­si­bil.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Mariana Dargau
    Mariana Dargau

    Trist , dar cat de ade­va­rat. Din pacate asta fac majo­ri­ta­tea tele­vi­ziu­ni­lor: dez­in­for­meaza si mani­pu­leaza. Daca pana-n 89 eram dez­in­for­mati inten­tio­nat, acum sun­tem into­xi­cati cu stiri unele mai min­ci­noase ca altele, iar roma­nul naiv si cre­dul le ia de bune

    0
    0
  2. Capota

    Nu prea e mult de spus…domeniul filo­zo­fiei exis­ten­tei umane e infi­nit si cri­ti­cat con­struc­tiv ade­sea.. cri­tica "before Chris­tos" a dus prin­tre altele si la filo­zo­fia cres­tina "after Chris­tos" ..firea umana a des­co­pe­rit infi­ni­tul si ea este ceea ce a descoperit…omul, ori­cat de sim­plu este, are pro­pria filozofie…problema e edu­ca­tia filo­zo­fica spre fru­mos si pros­pe­ri­tate ca demo­cra­tia sa reziste.…Citez o sursa:"Deşi pare evi­dent, mari gân­di­tori de-a lun­gul isto­riei, au susţi­nut că atunci când majo­ri­ta­tea este igno­ranta, deci­zia aces­tora nu poate fi cea mai inte­leapta ale­gere. De fapt, Pla­ton a afir­mat că demo­cra­ţia ar fun­cţiona numai dacă fie­care ale­gă­tor ar fi un filo­zof"

    0
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *