Împarte cu prietenii










Submit

Poveşti cu graţieri şi abuzuri

Toc­mai ce-am ter­mi­nat de citit un text des­pre toată tără­șe­nia asta cu gra­ți­e­rile și dez­in­cri­mi­na­rea abu­zu­lui în ser­vi­ciu al unui pro­fe­sor uni­ver­si­tar de la facul­ta­tea de drept din Cluj, pe numele său Radu Chi­riță. Omul e spe­cia­list în dome­niu, doc­tor în drept con­sti­tu­țio­nal și avo­cat prac­ti­cant, deci nu se poate con­tra multă lume cu el pe subiec­tele astea. Ba, pe dea­su­pra, e unul din­tre cei care au ana­li­zat teza de doc­to­rat a șefei DNA și au dat ver­dict că e ok(ish), deci are oare­cum și un fel de pre­zump­ție de nepăr­ti­nire poli­tică.

Ce ne spune el în arti­co­lul res­pec­tiv este că ne agi­tăm cam prea tare cu gra­ți­e­rea, că nu se sfâr­șește pămân­tul din asta, ceea ce — din punct de vedere teo­re­tic — și eu sunt de acord. Lumea și-a con­ti­nuat mer­sul îna­inte, mai șon­tâ­căit nițel, după două răz­bo­aie mondi­ale, deci o gra­ți­ere n-o să ne pună la pământ. Pri­vită de la înăl­ți­mea didac­tică a unei cate­dre uni­ver­si­tare, gra­ți­e­rea unor infrac­tori e o ches­tie de sta­tis­tică juri­dică și-atât.

Pri­vită de la firul ier­bii, adică de la alti­tu­di­nea unui sim­plu cetă­țean, lucru­rile se văd nițel dife­rit. Pen­tru că a eli­bera vreo 8.000 de infrac­tori de drept comun, în con­di­ți­ile în care sta­tis­tic rata de reci­divă în Româ­nia este de 75%, înseamnă că în urmă­to­rii unu'-doi ani se vor comite cel puțin 8.000 * 75% = 6.000 de infrac­țiuni noi. Am zis cel puțin pen­tru că reci­di­viș­tii s-ar putea să nu fie prinși la prima faptă și să apuce să comită două, trei ori poate mai multe. Ca cetă­țean nu pot privi la fel de deta­șat fap­tul că se vor comite 6.000 de vio­luri, tâlhă­rii și fur­turi pe care le-aș fi putut pre­veni sau măcar amâna, dacă i-aș fi ținut pe indi­vi­zii res­pec­tivi să-și ispă­șească pedep­sele. Înțe­leg deta­șa­rea exper­tu­lui față de insti­tu­ția gra­ți­e­rii, dar nu con­simt la con­clu­zi­ile sale.

În par­tea a doua a tex­tu­lui, dom­nul Chi­riță ne explică des­pre abu­zul în ser­vi­ciu și des­pre cum el l-ar dez­in­cri­mina com­plet, considerându-l o tâm­pe­nie. Nu săriți în sus, omul are un rațio­na­ment foarte logic: dacă abu­zul în ser­vi­ciu repre­zintă situ­a­ția când un func­țio­nar public încalcă o lege sau lezează drep­tu­rile cuiva în exer­ci­ta­rea atri­bu­ți­i­lor sale, atunci orice func­țio­nar public a comis sau va comite cu sigu­ranță o ast­fel de faptă (în text dă niște exem­ple des­tul de per­ti­nente). Și va fi sus­cep­ti­bil de a fi băgat în puș­că­rie. Afir­ma­ția asta rezo­nează foarte bine cu teo­ria pese­distă des­pre blo­ca­jul din insti­tu­ți­ile sta­tu­lui, pro­dus de ati­tu­di­nea func­țio­na­ri­lor de a nu-și mai asuma deci­zii și de nu mai semna hâr­tii de frica DNA-ului. Hai să săpăm nițel în pro­blema asta.

Ca func­țio­nar public, de ce ai încălca legea sau ai păgubi pe cineva în timp ce-ți exer­ciți atri­bu­ți­ile? Din două mari motive: pen­tru că ești prost (prost pre­gă­tit, prost infor­mat sau pur și sim­plu prost de la natură) sau pen­tru că urmă­rești un scop one­ros, un avan­taj per­so­nal sau pen­tru un grup pe care îl repre­zinți.

Dacă ana­li­zăm pri­mul motiv con­sta­tăm că pedep­sim nești­ința și nea­ten­ția des­tul de sever, arun­când func­țio­na­rul direct în închi­soare pen­tru niște fapte comise în mod invo­lun­tar. Tre­buie să admi­tem că e des­tul de exa­ge­rată măsura: am putea pur și sim­plu să-l zbu­răm din func­ția res­pec­tivă și să con­si­de­răm că pagu­bele le aco­pe­rim noi toți, din buzu­na­rul buge­te­lor de stat și locale, pen­tru că și noi sun­tem par­țial de vină că admi­nis­tra­ția e atât de prost orga­ni­zată încât per­mite incom­pe­tența și impos­tura.

Dacă ana­li­zăm însă al doi­lea motiv, con­sta­tăm că pedep­sele nu sunt înde­a­juns de aspre pen­tru a des­cu­raja ast­fel de fapte. Dovada e chiar ocu­rența incre­di­bil de mare de ast­fel de abu­zuri în care inten­ția e vădită, multe comise chiar și după ce DNA intrase zdra­văn în dosa­rele de acest gen și mai toate se închi­deau cu con­dam­nări. Avem de a face în Româ­nia cu un con­text social în care cei care se zbat să ajungă la butoa­nele admi­nis­tra­ției pre­me­di­tează fur­tul.

Dom­nul Chi­riță ne aduce ca argu­ment reco­man­dă­rile Comi­siei de la Vene­ția care atrage aten­ția că abu­zul în ser­vi­ciu defi­nit cu lar­ghețe și cu o oare­care impre­ci­zie (cum se pare că e cazul azi în Româ­nia) este o incri­mi­nare aproape sigură și că poate fi uti­li­zat ca instru­ment de influ­ență poli­tică. Din punct de vedere strict juri­dic, e ade­vă­rat. Reco­man­da­rea lor este să se limi­teze foarte serios defi­ni­ția abu­zu­lui în ser­vi­ciu și să se refere doar la fapte extrem de grave. Pro­fe­so­rul de drept merge chiar mai departe: abu­zul în ser­vi­ciu ar fi mai bine să fie abro­gat inte­gral, pen­tru că e abu­ziv el însuși. Iar sta­tele occi­den­tale care ne tot reco­mandă să nu slă­bim lupta anti­co­rup­ție nu au nici ele ase­me­nea pre­ve­deri — de ce ne tot împing de la spate să le avem noi? Nu cumva se folo­sesc de abu­zul în ser­vi­ciu ca de un instru­ment poli­tic? Recu­nosc, din nou, argu­men­ta­ția pese­distă (care admit că e mult mai înflo­rită și mai roman­țată).

Dar ce nu ne spune dom­nul Chi­riță, ori poate că nici nu a luat în con­si­de­rare, este con­tex­tul. Pen­tru că ace­lași lucru, pla­sat în con­texte dife­rite, poate să aibă sem­ni­fi­ca­ții dia­me­tral opuse. Un băr­bat cu o armă în mână este ceva abso­lut firesc într-o uni­tate mili­tară. Duceți ace­lași băr­bat cu ace­eași armă într-un mall și nu mai e nimic firesc. Într-o țară în care oame­nii văd func­ți­ile publice ca pe niște porți către căpă­tu­ială și îmbo­gă­țire nu cred că e nime­rit să aplici legile rela­xate ale sta­te­lor cu demo­cra­ții de lungă tra­di­ție, unde corup­ția este mai degrabă acci­den­tală. În sta­tele nor­dice nu cred că poți să dai șpagă unui func­țio­nar, deci nu e nevoie să incri­mi­nezi abu­zul în ser­vi­ciu. În Româ­nia nu poți să nu dai șpagă unui func­țio­nar, deci e bine să men­ții niște pedepse care să-l moti­veze să-și schimbe ati­tu­di­nea. Chiar și cu pre­țul unor excese de apli­care a legii. Edu­ca­ția occi­den­tală, obți­nută în secole de orga­ni­zare sta­tală extrem de dis­ci­pli­nată și de severă în pedepse, nu se poate dobândi în Româ­nia în doar câțiva ani și cu vorbe de dojană: măi, func­țio­na­rii mamii, nu mai furați, că nu e fru­mos!

Așa­dar, în opi­nia mea, teo­re­ti­za­rea didac­tică e bună, însă numai la facul­tate. În viața de zi cu zi legile tre­buie puse într-un con­text și ele nu tre­buie să fie cele mai moderne teo­rii juri­dice, ci cele mai efi­cace instru­mente pen­tru a educa soci­e­ta­tea des­pre impor­tanța sta­tu­lui de drept. Pen­tru că nu poți vorbi de demo­cra­ție reală, doar pen­tru că toți mer­gem la vot și putem alege orice papițoi cu gura bogată, care pro­mite câte-n stele și în lună. E nevoie de un stat de drept, adică de un res­pect gene­ral față de lege. Sau, mai sim­plu spus, res­pec­tul pen­tru con­ce­tă­țe­nii tăi. Iar asta, dra­gii mei, tre­buie să recu­noaș­teți că încă ne cam lip­sește.

Citește: Poveşti cu gra­ţi­eri şi abu­zuri — Radu Chi­riţă


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Catalin Tanase

    Dar oare, acolo la firul ier­bii, roma­nul de rand cu pre­ca­dere cel care se afla intre aia ~45% care a votat cu PSD, cum vede lupta anti­co­rup­tie? Doar printr-o obser­vare empi­rica imi dau seama ca nici nu isi doreste era­di­ca­rea corup­tiei! Pen­tru omul de rand, corup­tia este un mij­loc prin care isi rezolva pro­ble­mele marunte, iar atunci cand se intam­pla la nivel guver­na­men­tal are sen­za­tia ca nu exista impli­ca­tii asu­pra pro­piei per­soane. Asa se face ca foarte multi nu inte­leg ca fur­tul de la stat inseamna furt de la fie­care in parte

    0
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *