Am urmărit zilele trecute intervențiile celor patru persoane care au reprezentat România în dezbaterea din Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne a Parlamentului European — eram curios să văd ce argumente s‑au adus și cum s‑au prezentat fiecare dintre cei invitați să ia cuvântul.
Discursul ministrului justiției nu m‑a surprins în nici un fel. Omul e profesor universitar ca formație și a predat un scurt curs de justiție aplicată, prin prisma opiniilor proprii, care se suprapun în foarte multe locuri cu cele ale PSD. Probabil că din acest motiv a și fost ales ca ministru pseudo-tehnocrat — cineva știa că vederile sale sunt… convenabile. În esență ceea ce domnul Tudorel a spus comisiei europene este că totul e bine și, acolo unde nu e bine, o să facem să fie bine. Ca să nu fie rău.
Jurnalistul Liviu Avram a fost foarte inspirat în construcția discursului său. Ideea lui de a porni de la imaginea extrem de concretă a portofelului propriu, pe care l‑a și ridicat deasupra capului când a venit vorba despre el, a dat un impact puternic întregii argumentații și a fost convingătoare. Logica impecabilă și abordarea aparent simplistă a problemei dezbătute — atacul asupra justiției comis de guvernarea PSD — au dat un soi de claritate discursului său, care ar fi fost perfect dacă nu ar fi fost nefericit pigmentat cu frecventa rostire a cuvântului “slide”, care instruia un operator să sincronizeze discursul jurnalistului cu o prezentare, probabil în PowerPoint. Există gadget-uri relativ ieftine care permit operarea de la distanță a unei prezentări, ceea ce ar fi salvat discursul frumos al jurnalistului de la desuetul cuvântului repetat în mod enervant. Plus că la un moment dat, sub presiunea timpului limitat, s‑a produs un decalaj între discurs și prezentare, iar Liviu Avram n‑a știut să gestioneze grațios problema.
Victor Alistar, de la Transparency International, a fost ambiguu și alunecos. Argumentele sale puteau fi ușor interpretate ca fiind favorabile PSD. Sau nu. A avut și niște remarci originale la final, legate de prevenirea corupției, aducând o perspectivă corectă (zic eu) și puțin discutată de ceilalți vorbitori. Și a făcut niște trimiteri importante spre percepția românilor asupra temei corupției, care a fost de asemenea un aspect puțin discutat de ceilalți vorbitori, abordând inspirat povestea primarului băimărean Cătălin Chiricheș, ales pentru un nou mandat în timp ce era în pușcărie. Una peste alta, a fost ca aspirina: nici n‑a ajutat, nici n‑a încurcat.
La final a vorbit Gabriel Liiceanu. Am urmărit cu mare atenție discursul său pentru că sunt — de obicei — un admirator al artei sale oratorice. Dar de data asta am fost destul de dezamăgit. Cuvintele nu erau suficient de limpezi, ideile nu erau suficient de cursive în contextul în care se află. S‑a pierdut într‑o dezbatere oarecum sterilă, mai degrabă academică și — oricum a‑i lua‑o — plictisitoare. N‑a avut nerv, n‑a avut miez. A spus lucruri deja cunoscute, de parcă ținea o informare pentru cineva care abia acum afla despre situația din România. Într-un cuvânt s‑a pierdut în detalii inutile și a ratat să transmită un mesaj simplu și clar — ori exact asta așteptam de la el. Între cele câteva momente de ciorovăială pe care (regretabil) le‑a avut cu președintele comisiei asupra timpului acordat (oare de ce toți vorbitorii nu și-au exersat discursurile ca să le calibreze pe cele 8 minute acordate?) a comis și o impardonabilă greșeală: a mințit în legătură cu o declarație a lui Dragnea despre demiterea procurorului șef și a șefului DNA.
Ulterior, după ce au apărut reacții la discursul său, Liiceanu a admis că există o problema, recunoscând eroarea, dar nu și minciuna. Pentru că — spune el — faptul că Dragnea vrea capul celor doi procurori este un adevăr, chiar dacă nu a declarat acest lucru în mod explicit. Iar dovada este că, la un moment dat, Dragnea chiar a spus că România nu va pieri dacă cei doi procurori șefi vor pleca din funcțiile lor. Din păcate aici mă distanțez de domnul Liiceanu: tocmai de la el mă așteptam la o rigoare academică a citării. Înțeleg patosul care însoțește logosul, dar etosul trebuie să fie și el în armonie. Dacă Dragnea n‑a spus nicicând că cere demisia vreunui procuror șef, nu e ok să i se pună în gură vorbe pe care nu le‑a rostit. Chiar dacă mulți dintre noi presupunem că le‑a gândit.
Azi Dragnea (sau mai degrabă cineva care l‑a ajutat) a scris pe Facebook o replică extrem de coerentă, de pertinentă și de usturătoare: “Îmi mențin declarația că vorbim prea mult despre cele două funcții. Într-adevăr, combaterea corupției nu ar trebuie să depindă de o funcție sau de o persoană. Altfel, înseamnă că totul este reversibil. Într-un stat de drept, mecanismele și instituțiile sunt sau ar trebui să fie mai importante decât persoanele în sine. De aceea, mă surprinde idolatria pe care o manifestați față de doamna Kovesi. Testul suprem al așa-numitei lupte anti-corupție se va da abia când domnia sa nu va mai fi în funcție. Nu decid eu și nici nu mă interesează când va veni acel moment. Dar abia atunci vom putea stabili ceea ce vă doriți și dumneavoastră, anume că procesul combaterii corupției este ireversibil, indiferent cine va conduce vremelnic acea instituție după doamna Kovesi. ”
Și, oricât de mult l‑aș simpatiza pe Gabriel Liiceanu (pe care voi continua să‑l admir din multe puncte de vedere), în disputa asta Dragnea a câștigat.
PS Dacă vreți să auziți dezbaterile din comisia europeană, le puteți găsi aici. Pentru cei care vor doar intervențiile românilor, mergeți la poziția 2:09:30.
10:03
Sorin, din nou nu sesizezi subtilitatile securiste. Sau, poate, nu doresti asta. Domnul Dragnea nu a facut decat sa sublinieze, inca o data, ca e stapan pe situatie. Obraznic si nesimtit.
Daca ma intrebi pe mine, mie nu-mi place pretiozitatea lui Liiceanu dar, nu poti compara, niciodata, mere cu pere.
17:03
Ba le sesizez, dar pe comunicare — ambii au vrut să facă asta, să comunice public — Dragnea i‑a luat fața pe fondul greșelii făcute de Liiceanu. Ca exercițiu de imagine, Dragnea a câștigat. Nu pentru că e mai bun, ci pentru că Liiceanu a fost neașteptat de slab.
10:03
Sorin, eu te apreciez pentru tot ceea ce faci dar, accepta, te rog, ca uneori bati campii. Nu se pot alatura cele doua nume. Nici pentru exercitii de imagine si pentru nimic altceva. In materie de comunicare, pe Liiceanu il poti compara doar cu Liiceanu. Pe Dragnea il poti compara cu gasca lui de sarlatani. Dintre acestia, este cel mai bun (in comunicare).
18:03
Faptul că avem opinii diferite nu înseamnă că unul dintre noi bate câmpii. Înseamnă că vedem lucrurile din perspective diferite. Eu rămân la opinia mea. Argumentele tale lipsesc. Îmi repeți doar că cei doi nu pot fi comparați pentru că se află pe trepte diferite în sistemul tău de valori. Iar eu ar trebui să cred că sistemul tau de valori e perfect. Scuze, nu pot face asta.
20:03
Sorine, revino-ti! Te rog! Ce argumente? Pentru ce? Dragnea-Liiceanu. Esti culmea!
E blogul tau. Poti spune orice. Iarta-ma!