Împarte cu prietenii










Submit

Limitele care ne definesc

Fie­care urcuș pe munte are isto­ria lui, une­ori mai banală, alte­ori mai spec­ta­cu­loasă. Și câteo­dată ceea ce face spec­ta­cu­loasă ascen­siu­nea nu ține nea­pă­rat de tra­seul ales, ci mai degrabă de cei care-și întâl­nesc pro­pri­ile limite și îndrăz­nesc să și le depă­șească. Nu vă gră­biți să con­clu­zio­nați că vă voi spune o poveste des­pre recor­duri — limi­tele des­pre care vreau să vă spun nu sunt în veci­nă­ta­tea per­for­man­țe­lor spor­tive, ci izvo­răsc din per­se­ve­rență și din cura­jul de a încerca să te întreci cu tine însuți atunci când pare impo­si­bil.

Weekend-ul tre­cut o trupă de șapte pri­e­teni am por­nit să urcăm vâr­ful Mol­do­veanu. Punc­tul de ple­care a fost cabana Capra, de unde am urcat prin căl­da­rea Capra spre Fereas­tra Zme­i­lor, apoi am prins tra­seul de cre­astă și am mers pe el până la ținta finală, după care ne-am întors până la cabana Podragu. Unora le va părea banal, deși i-aș sus­pecta un pic de aro­ganță: dife­rența pozi­tivă de nivel este de vreo 2.000 metri, deci tra­seul nu e chiar o glumă, chit că are doar vreo 20 de km lun­gime. Însă pen­tru fie­care din­tre noi a exis­tat o miză supli­men­tară, asu­mată sau nu de la bun înce­put. Încer­cați să vă ima­gi­nați că faceți tra­seul ăsta în mij­lo­cul unei diete keto­ge­nice după ce ați eli­mi­nat com­plet din ali­men­ta­ție car­bo­hi­dra­ții și orice formă de zahăr și ați slă­bit peste zece kg în ulti­mele trei săp­tămâni. Sună ceva mai inte­re­sant, nu? Sau imaginați-vă că aveți o con­di­ție fizică bună în gene­ral, dar n-ați mai avut oca­zia — din varii motive — să faceți efort sus­ți­nut de peste șase luni și asta e prima ieșire. Des­tul de pro­vo­ca­tor, așa-i? Sau închipuiți-vă că nu sun­teți deloc, dar deloc, iubi­tor de pră­păs­tii și culmi înguste și tre­buie să tra­ver­sați zona Trei pași de moarte, apoi cul­mea îngustă de dina­inte de vâr­ful Mir­cii și în fine căță­ra­rea nu toc­mai con­for­ta­bilă de pe Mol­do­veanu. Nu sună foarte amu­zant, este?

În plus, vre­mea s-a jucat cu noi tot dru­mul, ne-a pedep­sit cu vânt rece și nori, ne-a ascuns vede­rii vâr­fu­rile de peste 2400 m, ne-a arun­cat ici și colo două raze de soare, doar cât să ne tachi­neze puțin și ne-a ame­nin­țat să nu vedem nimic de pe Mol­do­veanu. Într-un final s-a milos­ti­vit totuși și a împrăș­tiat nițel norii când eram sus, nu într-atât cât să vedem prea departe, dar înde­a­juns ca să nu rămâ­nem cufun­dați în lap­tele ceții. După ce am cobo­rât, ca să ne facă în ciudă, a dezve­lit com­plet vâr­ful de nori și l-a îmbră­cat în câteva minute de soare, dar era deja prea târ­ziu — satis­fac­ția reu­și­tei nu mai putea fi umbrită de nimic. Așa că vre­mea, ca să ne mai încerce nițel, ne-a mai tri­mis și o aversă de vreo 15 minute, cu tunete și ful­gere. Am tre­cut și prin asta cu bine și am ajuns la Podragu unde ne aștepta o masă caldă, un pat uscat și un sac de dor­mit con­for­ta­bil. Iar a doua zi, pe tra­seul cruce albas­tră prin căl­da­rea Podră­gel, a fost mai mult prin nori până la Fereas­tra Zme­i­lor, iar de acolo, la cobo­râre, un soare stră­lu­ci­tor încerca să ne facă în ciudă că abia acum se arată, când noi ple­căm.

Dea­su­pra unei ciorbe fier­binți, la cabana Capra, am inven­ta­riat împre­ună cele două zile, amu­zați de momen­tele difi­cile, bucu­roși de reu­șite și mân­dri de limi­tele depă­șite. Și, ca de obi­cei, ulti­mul cuvânt al turei a fost gân­dul la urmă­toa­rea ieșire. Pen­tru că dacă ceva e sigur e că mai avem încă multe limite de învins. Unele pe care le știm și încer­căm să le depă­șim, altele des­pre care aflăm atunci când le tes­tăm. Și chiar dacă pen­tru mine tra­seul ăsta a fost un alt fel de test, unul de andu­ranță și rezis­tență la efort sus­ți­nut, chiar dacă cred că am tre­cut acest test cu notă mare, tura asta pe munte n-o să mi-o amin­tesc pen­tru suc­ce­sul per­so­nal. Tura asta a apar­ți­nut pri­e­te­ni­lor mei care s-au depă­șit pe ei înșiși, care și-au atins limi­tele și au decis să treacă din­colo de ele. Mă înclin în fața efor­tu­lui și cura­ju­lui lor și le spun — deși sper că deja știu — că sunt feri­cit că am fost și negreșit vom mai fi împre­ună pe munți.

Foto­gra­fii și tra­seu


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *