Împarte cu prietenii










Submit

Războiul cu urșii

Sta­tul român a decis să rezolve pro­ble­mele cu urșii, tot mai des sem­na­late în ultima vreme: 140 de urși vor fi vânați. Pri­lej de nemul­țu­mire pen­tru o parte din­tre români care n-au ezi­tat să își mani­feste dez­a­cor­dul cu această deci­zie. Este de par­tea lor ade­vă­rul sau de par­tea auto­ri­tă­ți­lor? Ori poate că ade­vă­rul e undeva în altă parte, iar noi ne cer­tăm inu­til și inter­mi­na­bil ca de obi­cei? Să ana­li­zăm câteva fapte con­crete.

În Româ­nia, după docu­men­tă­rile pe care le-am făcut, există o den­si­tate medie de 8 urși la 100 km2. În unele zone, prin­tre care mun­ții Bucegi, den­si­ta­tea e chiar mai mare și urcă până pe la 20 de exem­plare la 100 km2. Iată și o hartă pre­lu­ată de pe www.carnivoremari.ro.

Acum hai­deți să pri­vim o zonă din Româ­nia unde se rapor­tează foarte multe inci­dente cu urșii: cori­do­rul Văii Pra­ho­vei până la Bra­șov. Am mar­cat cu roșu pe o hartă zonele intens cir­cu­late de oameni, adică dru­mu­rile pe care aproape con­ti­nuu cir­culă mașini și zonele alpine unde există o den­si­tate mare de turiști în aproape orice ano­timp (pla­toul Buce­gi­lor, dru­mu­rile făcute până pe pla­tou, zona vâr­fu­lui Omu). Remar­cați fap­tul că există trei culoare de cir­cu­la­ție intensă care cores­pund exact cu zonele unde s-a dezvol­tat intens turis­mul:

  • zona Rucăr-Moeciu-Bran, unde s-au umplut toate văile de pen­siuni și dru­mu­rile de acces afe­rente
  • valea Pra­ho­vei, unde nu mai e nevoie să spun că e un tra­fic nebun în fie­care zi, iar în wee­kend e îngro­zi­tor, dar nici noap­tea nu e liniște și pace
  • zona Măneciu-Cheia-Săcele care tinde să se dezvolte și ea turis­tic, ca efect al supra­a­glo­me­ră­rii celor­lalte două zone

Această zonă de formă apro­xi­ma­tiv tri­un­ghiu­lară are o supra­față de vreo 1.500 de km2, ceea ce — con­form cu den­si­ta­tea men­țio­nată mai sus — înseamnă că este (sau ar tre­bui să fie) are­a­lul unei popu­la­ții de 120 — 300 de urși.

Ursul are nevoie de spa­țiu și liniște, pen­tru că — con­trar impre­siei mul­tora — este un ani­mal care pre­feră să evite con­tac­tul cu oame­nii. Și mai are nevoie de ceva: posi­bi­li­ta­tea de a se deplasa liber pe spa­ții des­tul de mari. Ori, dacă ne uităm la harta de mai sus, urșii din zona Buce­gi­lor sunt prinși în cap­cana for­mată de zonele intens cir­cu­late, fiindu-le foarte difi­cil să tra­ver­seze spre mun­ții înve­ci­nați în cău­tare de hrană sau liniște. Căci pen­tru un urs tra­ver­sa­rea șose­le­lor intens cir­cu­late este o aven­tură înfri­co­șătoare. Peste tot sunt pri­mej­dii, iar zgo­mo­tele con­ti­nue și miro­su­rile stră­ine îl des­cu­ra­jează să încerce. Așa că rămâne prins în spa­țiul res­trâns care i-a rămas, care se tot mic­șo­rează cu fie­care șosea pe care noi o mai con­struim către săl­bă­ti­cie. E fru­mos să avem Transbu­cegi, dar pen­tru ani­male asta e încă o veste proastă.

Ce le rămâne de făcut urși­lor? Din două, una: ori dis­par, ori se adap­tează. Iar adap­ta­rea înseamnă să accepte trep­tat veci­nă­ta­tea oame­ni­lor, să învețe să pro­fite de ea pen­tru a-și asi­gura hrana. Stâ­nile au fost întot­dea­una o țintă la îndemână, mai ales că se află chiar pe teri­to­riul lor — prinși în cap­cana unu spa­țiu închis, stâ­nile sunt și mai mult vizate ca sursă de hrană. Tom­be­roa­nele cu res­turi din mar­gi­nea ora­șu­lui sunt și ele o opțiune, la fel ca por­cul din gos­po­dă­ria de lângă pădure. Încet-încet, urșii au învă­țat să pro­fite de veci­nă­ta­tea cu noi și s-o exploa­teze cât pot de mult. Iar în această nouă ipos­tază ne întâl­nim și ne vom întâlni mai des cu ei. Ceea ce nu ne prea place.

Auto­ri­tă­țile sta­tu­lui român au avut până acum o sin­gură solu­ție: pușca. Din păcate ea nu rezolvă pro­blema decât dacă o aplici în mod dras­tic, până la limita la care s-ar putea să rămâ­nem fără urși, așa cum s-a întâm­plat în mai toată Europa occi­den­tală. De par­tea cea­laltă, eco­lo­giș­tii spun să-i prin­dem și să-i relo­căm, dar asta nu face decât să cre­ască den­si­ta­tea de urși în alte zone și să mutăm pro­blema în alta parte. Și, pe măsură ce Româ­nia se dezvoltă, vor exista tot mai multe culoare de trans­port și turism care vor frag­menta are­a­lul urși­lor, împiedicându-i să-și tră­i­ască viața în săl­bă­ti­cie. Vrem ca Româ­nia să se dezvolte. Am vrea să mai avem și urși. Ce e de făcut?

Poate că în loc de pușcă și de relo­care tre­buie să ne gân­dim cum le redăm posi­bi­li­ta­tea de a trăi liberi, fără să fie nevo­iți să se inter­sec­teze cu noi. Poate ne putem gândi la cori­doare eco­lo­gice care să per­mită nu doar urși­lor, ci tutu­ror ani­ma­le­lor, să cir­cule și să-și caute hrana și pere­chile. Poate ne putem ima­gina eco­pa­saje care să tra­ver­seze șose­lele pe care ni le dorim fără să cre­eze altor spe­cii atât de mult stres, respectându-le drep­tul de a con­vie­țui ală­turi de noi. Și fac pariu că atunci când vor putea trăi neîn­gră­diți de oameni, urșii nu-și vor mai dori să cobo­are în sat. Dar dacă nu ne gră­bim cu măsu­rile potri­vite vom ajunge să le modi­fi­căm com­por­ta­men­tul și să con­sta­tăm că nu mai avem de a face cu ursul brun, ci cu ursul urban.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *