Anul trecut prin august am încercat o tură în Iezer prin Plaiul lui Pătru, pe sub Bătrâna. Trei zmei-parazmei, munțomani cu ștaif, am căutat marcajul traseului fără să‑l găsim și am sfârșit prin a urca direct în creastă, dintr‑o căldare. Efortul a fost așa de mare că ne‑a distrus moralul și am abandonat tura, întorcându-ne cu coada între picioare, fără să ne fi atins obiectivul. Anul ăsta plănuiam să ne răzbunăm.
Drept pentru care sâmbata trecută (adică alaltăieri) ne-am suit toți trei în mașină și am pornit spre cabana Voina. Vremea se anunța ușor instabilă, poate mai bună duminică, dar eram hotărâți să nu ne stea nimic în cale. Planul era și el schimbat: urma să urcăm la refugiul Iezer, să dormim acolo și să facem creasta a doua zi măcar până pe Bătrâna.
Pentru că prima zi nu era foarte lungă ca durată (5–6 ore) am ajuns la cabana Voina pe la 11:00. După ajustările de rigoare, rucsacurile erau pregătite, noi la fel. Recepționerul de la cabană ne‑a încurajat să lăsăm cortul în mașină, căci la refugiu nu prea urcase nimeni din cauza vremii, deci locuri trebuiau să fie berechet. Cu o zi înainte plouase torențial, iar în dimineața aceea norii cenușii formau un plafon jos din care bura când și când. Am decis să o luăm pe traseul prin jepi (punct albastru), căci cel de creastă (bandă roșie) ar fi însemnat să mergem prin ceață mai tot drumul.
Urcușul la refugiul Iezer prin jepi e un traseu relativ scurt — doar vreo șapte kilometri — dar cu urcușuri destul de susținute. Chiar jos, unde marcajul părăsește valea Bătrânei și apucă în stânga pe lângă pârâul Iezer, trebuia să traversăm apa Bătrânei, dar puntea era ruptă și debitul foarte mare — nu ne‑a rămas decât varianta descălțatului. Prin pădure a fost un pic noroios, apoi porțiunea prin jepi ne‑a udat puțin, dar nu de sus, ci din crengile jnepenilor și ienuperilor, care erau pline de apă. Am mers o porțiune și prin pârâu — face parte din farmecul traseului.
Pe drum vremea s‑a îndreptat, nu ne‑a plouat deloc, plafonul de nori s‑a ridicat la peste 2000 de metri și am putut vedea căldarea Iezer în timp ce ne apropiam de ea. La refugiu eram doar noi și Cornel, un fel de om de încredere al salvamontiștilor, care ne‑a întâmpinat cu ceai cald și ne‑a oferit saltele pentru prici. A mai apărut pentru jumătate de oră un grup de vreo cinci persoane, dar nu erau echipați pentru a rămâne, deci au coborât înapoi la Voina. Seara se anunța plăcută. Am făcut nu știu câte supe la plic cu primusul, am mâncat bine și am stat de povești până pe la zece seara, când luna plină a ieșit in nori și a luminat întreaga căldare. Nu-mi aduc aminte decât că m‑am băgat în sacul de dormit.
A doua zi cerul era senin deasupra noastră. Undeva, departe, peste Piatra Craiului și Bucegi se vedeau nori albi buluciți unii într-alții. Părea să fie o zi perfectă și chiar așa a și fost. Am urcat în creastă la Crucea Ateneului, apoi am luat traseul bandă roșie, proaspăt refăcut de Cornel până la vârful Roșu. Am urcat Iezerul Mare, Roșu, apoi am trecut pe sub Piscanu într-un cor de lătraturi ale câinilor de stâna din căldare și am continuat pe șaua lungă a Bătrânei. Sus pe Bătrâna am mâncat de prânz — trecuse de ora unu — și am hotărât să continuăm spre Păpușa — aveam și varianta de rezervă a coborârii pe Plaiul lui Pătru, în caz că ne-am fi simțit prea obosiți. Însă energia era pe plus, moralul ridicat, așa că o succesiune de vârfuri mai mici și șei ne‑a dus până la curmătura Păpușii, care ne‑a prilejuit o coborâre foarte abruptă și apoi un urcuș susținut. Pe la trei jumătate eram pe vârful Păpușa. Norii agățați de el se împrăștiaseră, dezvăluindu-ne o splendidă panoramă a Pietrei Craiului.
Apoi a fost doar o prelungă coborâre, urmată de o mărșăluire pe sub vârful Găinațu, încercând să evităm pantele abrupte de deasupra văii Cuca. Pe drum mă gândeam că ambele zile au fost perfecte. Ploile ne-au ocolit, nici soare arzător n‑am avut, picioarele ne-au dus destul de bine (26 de kilometri de creastă în ziua a doua nu‑i de ici de colo). Reușita turei pe Iezer, cel care ne îngenunchease cu un an înainte, a meritat oboseala. Căci dulce e gustul răzbunării!
Lasă un comentariu