Warning: Undefined variable $terms_list in /var/www/html/sorin/wp-content/themes/Traveler/single-gastroblog.php on line 6

În ul­tima vreme am tot dat târ­coale vi­nu­ri­lor roze – ceva mă în­demna spre ele, poate toamna care bate la ușă, poate o toană de‑a mea… M‑am lă­sat fu­rat de acest în­demn și am în­cer­cat câ­teva soiuri.

Roze-ul de la Cas­tel Star­mina (Vanju Mare) a fost un in­ce­put in­te­re­sant. L‑am ra­cit bine, cum va sfa­tu­iesc sa fa­ceti cu orice roze cum­se­cade si apoi l‑am in­cer­cat in doua seri con­se­cu­tive. E un cu­paj de pa­tru vi­nuri de care nu am fost im­pre­sio­nat, dar nici dez­a­ma­git. Are un usor gust de ci­rese care se com­bina cu unul de pia­tra – am ca­u­tat pe net sa vad re­cen­zi­ile vi­nu­lui si am ga­sit ex­pre­sia “am­prenta mi­ne­rala”. Din pa­cate aro­mele nu re­zistă prea mult, așa că tre­buie să chemi din nou paharul.

Al doi­lea roze a ve­nit de la Cep­tura, cra­mele Ro­ten­berg – se nu­mește Rap­sod. Ceva mai con­ving­ă­tor, dar nu foarte, cu o aromă ușor con­fuză și ne­clară pen­tru mine – pare să fie un ames­tec de ci­reșe ne­coapte și de iz flo­ral – cu o aci­di­tate sub­tilă, dar sus­ți­nută. E un vin să­țios, după pri­mul pa­har simți că-ți ajunge și că al doi­lea ar fi deja prea mult.

A treia ex­pe­riență a fost una tristă – Roze-ul de la Vi­narte, Vânju Mare. Să mă ierte Dum­ne­zeu, da’ eu nu știu ce sur­cele au pus în sti­clele alea. Un gust ane­mic, pu­tre­zi­cios și sen­za­ția că-ți cade o pia­tră în sto­mac. Am în­cer­cat un pa­har și mi‑a fost de ajuns – res­tul sti­clei am folosit‑o ca adaos la o frip­tură de vită în sânge. Pe acest post s‑a de­cur­cat bi­ni­șor, așa că n‑am re­gre­tat com­plet cei 20 de lei cu care l‑am cumpărat.

În fine, am păs­trat pen­tru fi­nal o mică co­moară: Mus­cat-ul de Fron­tig­nan de la Do­me­niul Co­roa­nei. Îl mai gă­siți și sub de­nu­mi­rea de Tămâi­oasă Roză și e un de­mi­dulce su­perb. Are o ca­ti­fe­lare ne­mai­po­me­nită și un gust dis­cret de tran­da­firi, care du­rează mult timp după ce‑l bei. Sin­gura pro­blemă este să‑l asor­tezi cu ceva, ceea ce a fost des­tul de greu pen­tru mine: e prea dulce ca să meargă cu brân­ze­turi, prea fin ca să ur­meze după carne. Cel mai bine e pro­ba­bil să lași un pic de timp după masa de seară și să ți‑l oferi ca o bi­ne­me­ri­tată con­clu­zie a zi­lei care a trecut.

Adaug aici, ca să nu creez cuiva vreo con­fu­zie, că toate cele de mai sus sunt pă­re­rile per­so­nale ale unui sim­plu ama­tor de vi­nuri bune.

Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.