Syrah, toamna

Când ți se face dor de o toamnă târ­zie, așează-te co­mod într-un fo­to­liu și ia lângă tine un pa­har de Syrah de la cra­mele Re­caș. Aprinde o lu­mină caldă, dar nu prea pu­ter­nică, ca și cum ai vrea să nu te știe ni­meni că ești acolo, deși mai e o geană de lu­mină să te pă­zească de du­hu­rile rele ale în­tu­ne­ri­cu­lui. Soarbe în­cet vi­nul din pa­har, cu în­ghi­ți­turi mici, lasă‑l să se adune sub limbă și să ză­bo­vească acolo o vreme. Când aro­mele lui te-au pă­truns, lasă‑i cale li­beră să alu­nece și să te încălzească.

Ești într‑o pă­dure de deal, mai sus de Re­caș, că­tre Apu­seni. E toamnă târ­ziu, după ce au că­zut pri­mele brume. Într-un lu­mi­niș gă­sești o tufă de mure aproape desfrun­zită, care mai poartă în ra­muri câ­teva fructe năs­cute din ul­ti­mele flori. Le iei de pe rug și le guști – e gus­tul acri­șor al mu­rei ne­gre peste care s‑a așe­zat dul­ceața pă­rel­nică și stre­pe­zită a fruc­tu­lui ce în­cepe să pu­tre­zească pe cre­angă. Peste gus­tul mu­rei aș­terne apoi o um­bră de cio­co­lată nea­gră și o în­de­păr­tată in­si­nu­are de va­ni­lie în ae­rul cald al amiezei.

Așa e Syrah, toamna.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...