Warning: Undefined variable $terms_list in /var/www/html/sorin/wp-content/themes/Traveler/single-gastroblog.php on line 6

Mâ­nat de me­teahna mea din ul­tima vreme – vi­nu­rile ro­șii și ne­gre – m‑am mai în­cu­me­tat la o com­pa­ra­ție în­drăz­neață pen­tru mine: două vi­nuri seci. Unul de aici, al­tul de aiu­rea, adică din Chile. Poate că veți spune că nu‑i co­rect să com­pari un Ca­ber­net Car­me­nere cu un Mer­lot, s‑ar pu­tea să aveți drep­tate. Dar asta am făcut.

Din­tru în­ce­put spun cu mâna pe inimă că m‑am în­doit de ale­ge­rea mea. “Vi­nuri ro­șii, seci… are să-mi pară rău” mă gân­deam în fața raf­tu­ri­lor. Mi-am luat inima‑n dinți si am ales un Ca­ber­net Car­me­nere “El Em­pe­ra­dor”, din Chile. N‑a fost o ale­gere rea, dar nici una me­mo­ra­bilă. L‑am așe­zat odih­nit în pa­har și i‑am ce­rut să mi se dez­vă­luie, însă n‑are haine de pa­radă, bie­tul. Cam în­chis la cu­loare, roșu spre brun, nu se lasă stră­puns de lu­mină de­cât cu gre­u­tate. Aro­mele sunt echi­li­brate: nu simți al­cool, nici ta­nin, nici aci­di­tate, doar o adi­ere dis­cretă, dar per­sis­tentă de vi­șine târ­zii. Gus­tul din pă­cate nu m‑a prea sur­prins: ace­leași vi­șine acri­șor-amă­rui, poate cu un iz de com­pot, care se ri­si­pește după o vreme lă­sând un iz de lămâie, pen­tru ca apoi să re­vină un pic mai amărui-dulciu.

A doua ale­gere a fost Prince Mir­cea, Mer­lot-ul de la Vânju Mare. M‑am în­tors în Ol­te­nia, pe care spre ru­și­nea mea am ignorat‑o în harta vi­nu­ri­lor ro­mâ­nești, dar care mi‑a de­mon­strat de mai multe ori cât de ne­drept am fost cu ea. Am ci­tit prin di­verse lo­curi ca Prince Mir­cea e, de fapt, mi­cul prinț. Asta pen­tru că ma­rele prinț este Prince Ma­tei. Într‑o bună zi am să ve­ri­fic eu cum e cu acest mare prinț… Până la vre­mea aceea să vă spun des­pre mi­cul prinț: e o în­tâl­nire me­mo­ra­bilă. Are o con­sis­tență in­te­re­santă, îl simți vâ­scos, deși curge iute, poate e ta­ni­nul echi­li­brat de aci­di­ta­tea sprin­țară sau poate e doar o pă­rere, cine știe? Te mi­nu­nezi de gus­tul plă­cut de vi­șine amare și toc­mai când îți pare că l‑ai de­slu­șit mai bine, se as­cunde sub o aromă in­tensă de prune us­cate. Și gus­tul ăsta per­sistă, per­sistă și zici că l‑ai în­vă­țat bine, îl știi deja pe de rost și, hop!, îți dai seama că s‑a stre­cu­rat un pic de ta­nin lem­nos, ca o aș­chie de ste­jar care a ză­bo­vit peste niște scor­ți­șoară. Unde‑i pruna us­cată, unde sunt vișinele?

De bună seamă că toate as­tea sunt doar pă­rel­nice gân­duri ale unui de­gus­tă­tor tomnatec.

Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.