Mânat de meteahna mea din ultima vreme – vinurile roșii și negre – m‑am mai încumetat la o comparație îndrăzneață pentru mine: două vinuri seci. Unul de aici, altul de aiurea, adică din Chile. Poate că veți spune că nu‑i corect să compari un Cabernet Carmenere cu un Merlot, s‑ar putea să aveți dreptate. Dar asta am făcut.
Dintru început spun cu mâna pe inimă că m‑am îndoit de alegerea mea. “Vinuri roșii, seci… are să-mi pară rău” mă gândeam în fața rafturilor. Mi-am luat inima‑n dinți si am ales un Cabernet Carmenere “El Emperador”, din Chile. N‑a fost o alegere rea, dar nici una memorabilă. L‑am așezat odihnit în pahar și i‑am cerut să mi se dezvăluie, însă n‑are haine de paradă, bietul. Cam închis la culoare, roșu spre brun, nu se lasă străpuns de lumină decât cu greutate. Aromele sunt echilibrate: nu simți alcool, nici tanin, nici aciditate, doar o adiere discretă, dar persistentă de vișine târzii. Gustul din păcate nu m‑a prea surprins: aceleași vișine acrișor-amărui, poate cu un iz de compot, care se risipește după o vreme lăsând un iz de lămâie, pentru ca apoi să revină un pic mai amărui-dulciu.
A doua alegere a fost Prince Mircea, Merlot-ul de la Vânju Mare. M‑am întors în Oltenia, pe care spre rușinea mea am ignorat‑o în harta vinurilor românești, dar care mi‑a demonstrat de mai multe ori cât de nedrept am fost cu ea. Am citit prin diverse locuri ca Prince Mircea e, de fapt, micul prinț. Asta pentru că marele prinț este Prince Matei. Într‑o bună zi am să verific eu cum e cu acest mare prinț… Până la vremea aceea să vă spun despre micul prinț: e o întâlnire memorabilă. Are o consistență interesantă, îl simți vâscos, deși curge iute, poate e taninul echilibrat de aciditatea sprințară sau poate e doar o părere, cine știe? Te minunezi de gustul plăcut de vișine amare și tocmai când îți pare că l‑ai deslușit mai bine, se ascunde sub o aromă intensă de prune uscate. Și gustul ăsta persistă, persistă și zici că l‑ai învățat bine, îl știi deja pe de rost și, hop!, îți dai seama că s‑a strecurat un pic de tanin lemnos, ca o așchie de stejar care a zăbovit peste niște scorțișoară. Unde‑i pruna uscată, unde sunt vișinele?
De bună seamă că toate astea sunt doar părelnice gânduri ale unui degustător tomnatec.
Lasă un comentariu