Ca orice omnivor, omul are de deslușit o complicată problemă cotidiană: ce mănânc azi? Ni se pare oarecum natural să căutăm zilnic răspuns pentru această întrebare și totuși, dacă reflectăm puțin la situația altor specii precum carnivorele sau ierbivorele, putem concluziona că față de acestea avem o dilemă suplimentară. O felină nu își pune astfel de întrebări, viața ei este mult mai simplă în privința alegerilor pe care trebuie să le facă, iar selecția alimentelor potrivite este scrisă în codul său genetic. Pe de altă parte e condamnată să moară de foame alături de un fruct perfect hrănitor, care pentru ea însă nu constituie hrană. De partea cealaltă, omnivorele vor fi mereu expuse la potențiale consecințe neplăcute ale curiozității lor de a încerca să-și lărgească baza alimentară — unele plante sau animale sunt necomestibile sau chiar toxice.
Dilema omnivorelor aduce cu sine și o parte pozitivă: fantezia pot fi lăsată liberă în privința mâncării. Pentru noi, oamenii, fiecare zi poate aduce cu sine ceva nou, ceva incitant — arta culinară este bazată tocmai pe această nesfârșită explorare a combinațiilor surprinzătoare, a alăturărilor neobișnuite. Din păcate ne îndepărtăm tot mai mult de a înțelege hrana ca o combinație de componente naturale și ne raportăm tot mai des la ea printr‑o terminologie industrială: acizi grași, grăsimi saturate, carbohidrați, antioxidanți, gluten, acizi folici. Ceea ce punem în farfurie devine tot mai mult o rețetă chimică pentru alcătuirea căreia apelăm mai puțin la fantezie si mai mult la ajutorul altora, specialiști în diete și medici nutriționiști. Devenim treptat incapabili să ne hrănim sănătos singuri. Chiar și etichetele de pe produsele pe care le cumpărăm ne prezintă conținutul alimentar în termeni științifici care ne induc treptat o viziune artificială asupra hranei: calorii, proteine, lipide, glucide.
Totuși, rămânând la speranța că nu ne vom pierde obișnuința de a ne hrăni natural, este de remarcat că preocuparea de a inventa noi combinații de alimente și noi modalități de preparare a hranei a fost de‑a lungul timpului motorul principal al îmbunătățirii gastronomiei. Am aflat de curând că în prezent există circa un milion de rețete culinare în întreaga lume, ceea ce este totuși destul de puțin față de un potențial de un biliard, adică toate combinațiile posibile ale ingredientelor cunoscute. Cum combinăm însă aceste ingrediente?
Există o școală gastronomică occidentală, care susține combinațiile dintre ingrediente care au arome comune, potențându-se reciproc. Așa gătesc cei din Europa nordică și din America de Nord. Dimpotrivă, bucătăria asiatică și cea sud-europeană susțin combinațiile de ingrediente aparent disonante, care se completează reciproc, fără a avea prea multe elemente comune. Am fost mirat să aflu asta despre sudul Europei, pe care îl vedeam cumva aliniat spiritului general-european. Iar dacă vreți să știți mai multe despre cum pot fi combinate alimentele și câte arome au ele în comun, puteți folosi harta aromelor și gusturilor.
Poftă bună!
Lasă un comentariu