Colțul verde libanez

N‑am că­lă­to­rit foarte mult în Orien­tul Mij­lo­ciu, așa că nu m‑aș pu­tea de­clara un spe­cia­list în bu­că­tă­ria arabă, dar am avut to­tuși parte de că­teva ex­pe­riențe au­ten­tice în zona aceea. Prin 2011, în­ce­pând din mar­tie, am lo­cuit pen­tru aproape două luni în Abu Dhabi — când spun că am lo­cuit mă re­fer la ca­zare într‑o casă dintr-un com­plex re­zi­den­țial, cu cum­pă­ră­turi fă­cute din ma­ga­zin, gă­tit în aproape fi­e­care seară, seri la res­ta­u­rante. Pe scurt am dus o viață de eu­ro­pean sta­bi­lit în Emirate.

Cu foarte pu­ține ex­cep­ții, res­ta­u­ran­tele din Abu Dhabi nu sunt nici pe de­parte atât de so­fis­ti­cate pe cât și-ar ima­gina poate ci­neva. Îmi amin­tesc de Ashi­bi­lia, o câr­ci­umă de car­tier, la in­ter­sec­ția din­tre Eas­tern Road și strada 31, po­zi­țio­nată con­ve­na­bil pen­tru masa de prânz când mă fo­iam în­tre cli­en­ții pe care firma îi avea în oraș — nu era ni­mic spec­ta­cu­los, câ­teva mese cu mu­șama pe ele și sca­une de lemn, o te­j­ghea unde pu­teai ve­dea fe­lu­rile de mân­care pe care le pu­teai co­manda, o casă de mar­cat lângă ușa de in­trare unde un arab mai vâr­st­nic, îm­bră­cat după moda eu­ro­peană, îți zâm­bea pri­e­te­nos de câte ori le tre­ceai pra­gul. Mân­ca­rea ve­nea iute, se au­zea gă­lă­gia ce­lor care tre­bă­lu­iau prin bu­că­tă­rie și unul din­tre bu­că­tari adu­cea per­so­nal far­fu­ri­ile. Până să vină mân­ca­rea co­man­dată, gă­seai pe masă un pla­tou cu un mix de sa­lată și le­gume proas­pete și mu­rate, din care pu­teai gusta în aș­tep­ta­rea fe­lu­lui prin­ci­pal. Era ieftin, foarte gus­tos, fără nici un fel de fițe.

Ace­eași at­mosferă am regăsit‑o la Coin Vert, unde am ci­nat zi­lele tre­cute îm­pre­ună cu un pri­e­ten. Ace­eași mân­care foarte bună, adusă re­pede, cu un gust au­ten­tic arab, ace­eași lipsă de pre­o­cu­pare pen­tru de­sign in­te­rior sau alte fițe — cu toate că res­ta­u­ran­tul se gă­sește într‑o zonă foarte se­lectă, pe lângă Mâ­năs­ti­rea Ca­șin. Șa­orma de pui a fost pre­fe­rata mea, dar nici fa­to­ush-ul nu e de tre­cut cu ve­de­rea, la fel cum nu tre­buie ui­tat și ba­ba­gha­nuj-ul cu ro­dii. Res­ta­u­ran­tul mi­roase nițel a mân­care — poate pen­tru că e iarnă ae­ri­si­rea nu e chiar așa de bună — însă in­con­ve­nien­tul e pu­țin im­por­tant pe lângă ca­li­ta­tea mâncării.

Am ci­tit fe­lu­rite re­cen­zii des­pre Coin Vert, unele ve­he­ment ne­ga­tive. Im­pre­sia mea este că aceia care îl cri­tică nu au în­țe­les spi­ri­tul unui ade­vă­rat res­ta­u­rant arab: acela de a‑ți oferi o ex­pe­riență culi­nară foarte plă­cută și de a‑ți da pri­le­jul unui tai­fas cu pri­e­te­nii dea­su­pra unei cine comune.

Comentează pe Facebook...

---

---

Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Leave this field empty if you're human: