De la Moldova la Arad

/ Băuturi alcoolice / România

Acum vreo trei­zeci și ceva de ani, pe când se pot­co­veau puri­cii cu nouăș'nouă de ocale și săreau până la cer, bir­tu­rile comu­niste ale Româ­niei ser­veau cli­en­ții cu o gamă des­tul de redusă de pro­duse alco­o­lice. Beți­va­nul român, la fel de dedi­cat voca­ției sale ca și azi, popo­sea la terasa de vară sau la așa‐zisul bar de zi, delectându‐și gâtle­jul înse­tat fie cu un brandy Mil­cov, fie cu o votcă Săniuța. Pen­tru cei care vro­iau să amâne dez­no­dămân­tul ine­vi­ta­bil al cher­che­le­lii totale mai exista o vari­antă: bit­te­rul Car­pați. Era ceva mai slab, mai ieftin și avea și un gust lico­ros care – ziceau exper­ții – îl făcea să alu­nece mai ușor pe gât. Ăi de se îmbă­tau cu bit­ter erau ușor de recu­nos­cut, pen­tru că nu se pră­bu­șeau ca rete­zați de coasă în vreun șanț, ci reu­șeau să ajungă acasă, legănându‐se ca niște vapoare în derivă care totuși mai văd por­tul la care tre­buie să ando­cheze. Plus că a doua zi n‐aveau nici un fel de jigă­raie, doar o durere de cap care tre­cea ușor cu o sută de vodcă.

Zilele tre­cute, inves­ti­gând raf­tu­rile cu alcool ale unui maga­zin, am revă­zut vari­anta modernă a ace­lui bit­ter. L‐am stu­diat nițel și – împins de o curi­o­zi­tate pros­tească – l‐am cum­pă­rat. Cum o mai fi evo­luat fai­mo­sul bit­ter Car­pați? Pen­tru doar 17 lei plătiți pe o sti­clă de juma' de kil am putut afla.

Mai întâi tre­buie spus că denu­mi­rea a fost înno­bi­lată: acum se numește bit­ter Car­pa­ten. Pre­su­pun că sono­ri­ta­tea ger­mană a nume­lui ar tre­bui să impre­sio­neze cli­en­tul – n‐a fost cazul meu, sunt mai pri­ci­nos și m‐am prins din prima că, dacă era să fie ger­ma­no­fil cum scrie la carte, tre­buia să se numească Kar­pa­ten. Cu această primă eva­lu­are făcută, am des­chis sti­cla si am tur­nat într‐un păhă­rel. Aștep­tând un gust amă­rui de ape­ri­tiv, am fost neplă­cut sur­prins de o poțiune dul­ceagă, slabă alco­o­lic și neho­tă­râtă în pri­vința aro­me­lor. Intri­gat, m‐am gân­dit că nu știu eu să‐l pun în valoare, așa că m‐am dus pe site‐ul de la Zarea ca să aflu deta­li­ile cla­ri­fi­ca­toare. Rețeta ames­te­că­rii cu suc de por­to­cale n‐a schim­bat cu nimic impre­sia: e o bău­tură de birt sără­căcios. Mai am vreo 300 ml în sti­clă, dacă vreți vi‐i donez…

Fiindcă tot eram pe pagi­nile pro­du­că­to­ru­lui, am zis să mai arunc o pri­vire la pro­duse. Așa am aflat că Mol­dova nu e a mea, nu e a voas­tră, ci e un pro­dus al con­su­ma­to­ri­lor sen­si­bili la preț, care poartă în minte această bău­tură de peste 45 de ani – ce expri­mare poe­tică pen­tru a des­crie mol­do­vea­nul rupt în fund care bea zil­nic o poșircă în fun­dul unei crâșme de la țară! Gri­ju­lii cu cli­en­tul, cei de la Zarea vând Mol­dova în trei vari­ante bine defi­nite: una scurtă, din picioare (200 ml), hai să ne sim­tem bine (500 ml) și astă seară mă fac praf (2 l).

Tot din pagi­nile bine docu­men­tate ale site‐ului am învă­țat că există și un alt pro­dus – mai occi­den­tal, măcar prin numele său: Arad – care este un brand recu­nos­cut și este înfră­țit cu aroma de brandy. Nu mi‐a fost foarte clar dacă înfră­ți­rea asta e la fel ca aia din­tre ora­șele româ­nești și cele ves­tice: bău­tura e în sti­clă, iar aroma e cu treaba ei, în cognac‐urile bune. Dar nu vă bazați pe mine ca să aflați: m‐am lecuit de inves­ti­ga­ții cu pro­duse Zarea.

Dacă ai ceva de spus...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Meniu