Împarte cu prietenii










Submit

Crâmpoșie, dragostea mea

Cam pe la vre­mea lui gus­tar, când căl­du­rile verii sunt în toi și serile se lasă peste dea­luri ca o dorită, dar neîm­pli­nită făgă­du­ință de răcoare, mer­geți prin vie. Stru­gu­rii vi se vor înfă­țișa făloși, plini de sevele pămân­tu­lui, promițându-vă să le trans­forme în rot­u­n­ji­mile de zahăr ale mus­tu­lui. Dar încă nu-i vre­mea, încă nu-i tim­pul. Și totuși, îndem­nați de o toană, închipuiți-vă că ați rupe o boabă necoaptă de agu­ridă și ați rupe-o între dinți.

cramposieUn bob zăbavă, am uitat să vă spun că ar fi tre­buit să luați cu voi o cană de vin din anul tre­cut, așe­zat și cum­pă­nit în arome, teme­i­nic și neschim­bă­tor, poate un pic dul­ceag, deși nu prea. De îndată ce boaba agu­ri­dei s-a spart între dinți, sor­biți un pic din vinul matur, lăsați-l să se ames­tece cu seva crudă și aro­mele ei fruste, fără grabă. Zăboviți-le toate o clipă pe limbă, dați-le timp să se com­bine și, toc­mai când armo­nia pare că s-a sta­bi­lit, mai adă­u­gați un pic de vin vechi, atât cât să împingă tot gus­tul de-a latul și lun­gul lim­bii, să explo­deze în cerul gurii și să alu­nece nes­tin­ghe­rit pe gât.

Asta-i Crâm­poșia.

 


Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *