Împarte cu prietenii










Submit

Povestea micilor

M-am între­bat ade­sea cum au ajuns micii să fie atât de popu­lari prin­tre români și mai ales cum au ajuns să fie un fel de sim­bol culi­nar națio­nal, cu toate că ori­gi­nea lor orien­tală i-a adus pe pla­iu­rile mio­ri­tice des­tul de târ­ziu la scara isto­riei. Nu cred că există o ver­siune una­nim accep­tată a apa­ri­ției lor și nici nu mă încu­met la o așa îndrăz­neață între­prin­dere — mă voi mul­țumi să spun că eu cred în teo­ria con­form căreia micii noș­tri sunt inspi­rați de adana kebab-ul tur­ci­lor, care l-au luat la rân­dul lor de la perși, care și ei l-au luat de la indieni.

E lim­pede că pe tot acest tra­seu com­po­zi­ția tocă­tu­rii a urmat rețe­tele locale, fie­care nație adă­u­gând nota sa de ori­gi­na­li­tate invo­lun­tară, folo­sind ce-aveau la îndemână prin ogradă și gră­dină. La noi, la români, dar pro­ba­bil că și prin alte părți ale Bal­ca­ni­lor, por­cul a fost o opțiune aproape de la sine înțe­leasă, însă ori­gi­na­li­ta­tea maximă pro­ba­bil că vine din bicar­bo­na­tul de sodiu, adă­u­gat rețe­tei de vreun bucă­tar ino­va­tor (cică ar fi și aici câteva legende des­pre diverși câr­ci­u­mari care au pre­tins de-a lun­gul tim­pu­lui că ei au inven­tat rețeta). Și, medi­tând la evo­lu­ția micu­lui și a rețe­tei sale, am rea­li­zat că ar mai putea fi o expli­ca­ție isto­rică pen­tru care por­cul a fost de așa mare suc­ces pe la noi: plă­tind tri­but tur­ci­lor în păsări, vite și oi, poate că româ­ni­lor nu le rămâ­nea decât pur­ce­lul.

Însă ori­cât de gus­toși vor fi fost la înce­pu­tu­rile lor, micii n-au ajuns decât în orașe, mai cu seamă în cele mari, acolo unde exis­tau câr­ci­umi ce pre­gă­teau bucate după moda vre­mu­ri­lor. În Româ­nia pro­fundă, unde țăra­nul mun­cea pămân­tul și trăia din roa­dele sale, nu exista obi­ce­iul de a mânca la câr­ci­umi și nici mij­loa­cele nece­sare pen­tru asta. Dacă ar fi să apli­căm teo­ri­ile moderne de mar­ke­ting, am putea spune că oferta nu găsea în satele româ­nești nici o cerere. Însă cu sigu­ranță că erau câte unii, țărani mij­lo­cași ori chia­buri, care ajun­geau din când în când cu tre­buri pe la oraș și acolo aveau oca­zia să se întâl­nească cu mora­vu­rile urbei. Micii le vor fi deve­nit ast­fel cunos­cuți și mă gân­desc că li se vor fi părut o mân­care boie­rească dichi­sită și scumpă, la care nu pot râvni decât la oca­zii spe­ci­ale, când au câști­gat mai mulți crei­țari din marfa vân­dută prin vreo piață.

De aici gân­dul m-a dus la anii de după răz­boi și la răs­tur­na­rea soci­e­tă­ții, la țăra­nii tri­miși în orașe ca să lucreze în fabrici. Aju­nși în sfâr­șit în rând cu invi­di­a­ții târ­go­veți, poate un pic frus­trați de dife­ren­țele de atunci din­tre sat și oraș, ce obi­cei culi­nar putea să sim­bo­li­zeze mai bine decât micul cu pâine și muș­tar trans­for­ma­rea țăra­nu­lui de ieri în mun­ci­to­rul de azi? Pro­ba­bil că o fi fost o mică vic­to­rie a unei clase soci­ale care nu spe­rase să aibă o alt­fel de viață decât aceea dedi­cată bra­z­dei și con­ti­nuei trude de a o face să rodească. Să ieși la 4 de pe poarta fabri­cii cu un sala­riu bun în buzu­nar și să-ți cum­peri doi mici și o bere, ce tri­umf pro­zaic, dar gus­tos, al mate­ria­lis­mu­lui dia­lec­tic!

De aici n-a fost decât o ches­tiune de timp ca să se împrăș­tie peste tot, deve­nind mân­care tra­di­țio­nală. Vechile câr­ci­umi au dis­pă­rut, dar în locul lor beră­ri­ile și bufe­tele din gări au pre­luat sar­cina de a men­ține vie fla­căra pasiu­nii pen­tru miti­tei. Au apă­rut micii de Med­gi­dia, popu­la­ri­zați de Băeșu în Tanța și Cos­tel, micii de Leh­liu Gară, micii de Dedu­lești, micii de la Coco­șatu' și câte alte vari­ante n-ar mai fi exis­tând, dove­dind că am pus multă pasiune în pre­pa­ra­rea, dar mai ales devo­ra­rea lor.

Lucru ciu­dat, micii n-au pătruns nici­o­dată în bucă­tă­ria zil­nică, ci au rămas sem­nul unor anu­mite oca­zii spe­ci­ale. Nu mân­căm decât rare­ori mici la mesele obiș­nu­ite, dar nu con­ce­pem un pic­nic fără ei. De fie­care dată când ieșim la o bere cu pri­e­te­nii, micii sunt o poten­ți­ală opțiune pe care nimeni n-o exclude. Ori­cât de fan­do­sit ar fi un român, miti­teii îi vin de hac și-l deter­mină să-și uite fițele măcar pen­tru câteva minute. E o mică săr­bă­toare, un mic fes­tin pe care ni-l ofe­rim, împre­ună cu pri­e­te­nii sau fami­lia, ca și cum înă­un­trul fie­că­ruia din­tre noi se tre­zește din când în când umbra țăra­nu­lui de acum 60 de ani, bucu­ros încă o dată să fie nespe­rat păr­taș la bună­tă­țile târ­go­ve­ți­lor.


Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Viorel Dorneanu
    Viorel Dorneanu

    În sfânta tra­di­ție aca­de­mică în care toate cuvin­tele sunt fie fran­țu­zești fie din slavă și micii tre­bu­iau să fie impor­tați. Oare noi am inven­tat numai avio­nul cu reac­ție!

    0
    0
    • Jurnal de bord
      Jurnal de bord

      Lumea nu ține cont de gra­ni­țele pe care le tra­gem între noi, popoa­rele. Rețe­tele cir­culă, sunt pre­lu­ate, adap­tate, rein­ter­pre­tate și nu e nici o înjo­sire în asta. Iar des­pre avio­nul cu reac­ție vă pot spune că nu noi l-am inven­tat, ci Coandă. Nu cred că vre­u­nul din stră­mo­șii mei sau ai dvs. au avut vreo con­tri­bu­ție, deci să nu ne aro­găm merite pe care nu le avem. Oame­nii de geniu inven­tează lucruri, nu popoa­rele. 🙂

      0
      0
  2. Petru Moldovan
    Petru Moldovan

    Ei gata si pe astia i-au inven­tat tur­cii, da' parca i-a inven­tat unu de prin Bucu­resti care a ramas fara mate la car­nati… Si parca vad cum vei des­co­peri ca sar­ma­lele le-au inven­tat chi­ne­zii ca deh… con­tin orez.

    0
    0
    • Jurnal de bord
      Jurnal de bord

      Tocă­tura și ames­te­cu­rile din mici au fost inspi­rate de kebab-ul tur­cesc. Isto­ric vor­bind nu există dovezi ale rețe­tei mici­lor îna­inte de peri­oada fana­ri­otă, deci e mai pro­ba­bil să fi fost o rețetă pre­lu­ată și rein­ter­pre­tată. Nu mi se pare ceva de care să ne ruși­năm. Iar sar­ma­lele vă asi­gur că sunt pre­zente în bucă­tă­ria tutu­ror popoa­re­lor bal­ca­nice, așa că e difi­cil de afir­mat că sunt o rețetă ori­gi­nală româ­nească. Isto­ria româ­ni­lor este o isto­rie a ioba­gi­lor și clă­ca­și­lor care n-au avut sta­rea mate­rială și încli­na­ția pen­tru a rafina rețete culi­nare. Asta e, așa au fost tim­pu­rile. Din nou, nimic de care să ne ruși­năm.

      0
      0
    • Petru Moldovan
      Petru Moldovan

      Da cu sar­maua iar n-ai nimerit-o, caci este chiar de ori­gine tur­ceasca (sarma = a impa­cheta in turca) . Iar micii sunt un ames­tec din 2–3 tipuri de carne din care nu lip­seste car­nea de PORC (pri­cepi tar­ta­cuta) pe care tur­cii n-o con­suma… plus alte ingre­diente si nelip­si­tul bicar­bo­nat, ames­tec care a fost omo­lo­gat pare-mi-se. Dar sa con­funzi micii cu orice toca­tura de carne de oaie… Ma rog DE GUSTIBUS NON DISPUTANDUM !

      0
      0
    • Petru Moldovan
      Petru Moldovan

      Si apropo, tara asta nu au fost popu­lata numai cu slugi, au fost razasi in Mol­dova, daci liberi in Ardeal si o lunga isto­rie a lup­tei pen­tru liber­tate. Pacat ca in seco­lul XXI ne lasam inge­nun­chiati de pro­prii nos­tri con­du­ca­tori.

      0
      0
    • Jurnal de bord
      Jurnal de bord

      Sti­mate domn Petru Mol­do­van, vă reco­mand să citiți arti­co­lele pe care le comen­tați. Dacă ați fi făcut-o ați fi obser­vat para­gra­ful care spune:
      "E lim­pede că pe tot acest tra­seu com­po­zi­ția to­că­tu­rii a urmat re­țe­tele lo­cale, fi­e­care na­ție adă­u­gând nota sa de origi­na­li­tate in­vo­lun­tară, fo­lo­sind ce-aveau la în­demână prin ogradă și gră­dină. La noi, la ro­mâni, dar pro­ba­bil că și prin alte părți ale Bal­ca­ni­lor, por­cul a fost o op­țiune aproape de la sine în­țe­leasă, însă ori­gi­na­li­ta­tea ma­ximă pro­ba­bil că vine din bi­car­bo­na­tul de so­diu, adă­u­gat re­țe­tei de vreun bu­că­tar ino­va­tor (cică ar fi și aici câ­teva le­gende des­pre di­verși câr­ciu­mari care au pre­tins de-a lun­gul tim­pu­lui că ei au in­ven­tat re­țeta). Și, me­di­tând la evo­lu­ția mi­cu­lui și a re­țe­tei sale, am re­a­li­zat că ar mai pu­tea fi o ex­pli­ca­ție is­to­rică pen­tru care por­cul a fost de așa mare suc­ces pe la noi: plă­tind tri­but tur­ci­lor în pă­sări, vite și oi, poate că ro­mâ­ni­lor nu le rămâ­nea de­cât pur­ce­lul."
      Pri­cepi, tăr­tă­cuță? Așa-s de sătul de națio­na­liș­tii ăștia de doi bani, că n-am cuvinte să spun… vor­bim de niște mici și ajun­gem la daci liberi, totul e inven­tat de noi, ne cre­dem buri­cul pămân­tu­lui și nu sun­tem în stare să avem un stat func­țio­nal și res­pect pen­tru lege, pen­tru că sun­tem proști și hoți. Offf!

      0
      0
    • Petru Moldovan
      Petru Moldovan

      Se pare ca cineva s-a supa­rat rau…

      0
      0
  3. Valeriu Itu
    Valeriu Itu

    ha,,,ha,,,E bune miciu­rile bre,,,! Pai daca sim­bo­lul asta nu era asa bun ,nu era pre­luat si era lasat in orient,,,Asa ca pofta buna la,,, miciuri,,,ca e bune,bre,,,,!

    0
    0
  4. Nelu Tarta
    Nelu Tarta

    Mai fra­ti­lor lelea MARIE i-o inven­tat cum bine spune unu ca o ramas fara mate si o pra­jit car­nea aia ames­te­cata cu tot felu de miro­de­nii ,asa o inven­tat mici !!!!!!!!

    0
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *