Care‑i șmecheria

10 iulie 2016

Mai de­mult, dar nu chiar foarte de­mult, am avut o dez­a­mă­gire să con­stat că la ca­pi­to­lul con­ști­ință ci­vică Bo­gdan Nau­mo­vici nu se ri­dică la nive­lul cre­a­ti­vi­tă­ții sale. Re­cla­mele lui in­e­dite și amu­zante m‑au fă­cut să cred că e ceva spe­cial la el, iar aș­tep­tă­rile mele erau mari. Din pă­cate, pen­tru bani, Nau­mo­vici a fost de acord să facă pu­bli­ci­tate pro­iec­tu­lui Ro­șia Montană, ba chiar a de­ve­nit un sus­ți­nă­tor al pro­iec­tu­lui, în­cer­când să‑i con­vingă și pe al­ții că to­tul e ok.

Îl re­des­co­păr acum încă o dată de par­tea greșită a ba­ri­ca­dei, în pri­vința con­tri­bu­ției la achi­zi­țio­na­rea ope­rei Cu­min­țe­nia pămân­tu­lui. Iată opi­nia lui:

Sunt cu­rios cum a fost cam­pa­nia pen­tru Ate­neu. Din­colo de fap­tul că toți știm slo­ga­nul — Un leu pen­tru Ate­neu. Da‑s cu­rios cum a fost cam­pa­nia, cum i‑a mo­ti­vat pe ro­mâni, care‑i șme­che­ria să ai un ate­neu. Că, dacă mă con­vin­geai că‑i o mare șme­che­rie să am un ate­neu, cred că dă­deam ba­nii. Nu m‑a con­vins ni­meni că‑i o mare șme­che­rie să am Cu­min­țe­nia Pămân­tu­lui în România.

Dragă Bo­gdane, dă-mi voie să te lu­mi­nez: nu e nici o șme­che­rie să avem Cu­min­țe­nia pămân­tu­lui în Ro­mâ­nia. Așa cum nu e nici o șme­che­rie pen­tru fran­cezi să aibă Mo­na­lisa la Lu­vru. Vezi tu, nu toate lu­cru­rile din lume tre­buie să fie șme­che­rii. Eu cre­deam că nu­mai bă­ie­ții de după blo­curi gân­desc așa. Pe tine te cre­di­tam mai deș­tept, că știi deja că există și artă de va­loare, există și na­tură cu­rată, există și alte chestii.

Dar tu… ni­mic! Bat­man, Batman!


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.