Toată nebunia asta din ultima vreme cu ordonanța de grațiere și de modificare a codului penal ne arată că există o incontestabilă grabă de a spăla politicieni cu probleme. În capul listei e, desigur, Dragnea. Disperarea e foarte mare pentru că în următorul său dosar nu poate depune nici un fel de probă în apărarea sa. Iar explicația este una foarte simplă: nu există nici un fel de apărare. Condamnarea este sigură. Să recapitulăm: din postura de președinte al Consiliului Județean Teleorman Dragnea a dat dispoziție să fie angajate două persoane pe niște posturi libere din instituție, apoi le‑a trimis să lucreze la sediul și în folosul PSD, cerând unor angajați ai Consiliului Județean să acopere faptul că cele două persoane primeau salariu fără să se prezinte la muncă. Cele două persoane au recunoscut că așa s‑a întâmplat, cei care au acoperit hoția au recunoscut. Dragnea tace. Ce ar mai putea să spună în apărarea sa? Abuzul în serviciu este practic dovedit.
Aproape similară este și situația lui Tăriceanu. Într-un dosar de corupție în care a fost menționat ca mijlocitor al unor relații ce au dus la comiterea infracțiunii, el a susținut prin declarație scrisă că nu a fost implicat și că nu‑l cunoaște pe unul dintre învinuiți. Ulterior, prin martori, s‑a dovedit că mințea, că de fapt îl cunoștea și că a mijlocit într-adevăr relația. Asta nu înseamnă că el a făcut ilegalitatea cu pricina, dar înseamnă că a încercat să ascundă anchetatorilor adevărul, obstrucționând justiția. La fel ca Dragnea, Tăriceanu nu prea are apărare. Declarația sa mincinoasă e scrisă și semnată.
Probabil mai sunt politicieni cu probleme similare. Pentru ei perspectiva închisorii e foarte palpabilă. Și asta îi aduce la disperare. Iar oamenii disperați sunt periculoși pentru că sunt capabili de orice. În fond, ce au de pierdut? Dacă nu le ies manevrele cu legile, oricum ajung la pușcărie…
Lasă un comentariu