Nicu­șor Dan a de­mi­sio­nat din USR. Unii spun că a fă­cut un ser­vi­ciu par­ti­du­lui, cla­ri­fi­când lu­cru­rile. Eu zic că deo­cam­dată doar s‑au agi­tat apele. Cla­ri­fi­că­rile vor dura mult mai mult și vor mult mai du­re­roase. În func­ție de ca­lea pe care o vor apuca, use­riș­tii vor avea zile mai ușoare sau mai grele.

Însă aș vrea să punc­tez acum un sin­gur as­pect. Aici nu e vorba des­pre li­ber­tăți ci­vile sau des­pre mo­di­fi­ca­rea con­sti­tu­ției. Nicu­șor Dan spune așa:

Nu vreau ca tema li­ber­tă­ți­lor ci­vile să fie tema cu care se de­fi­nește USR.

Cu­vin­tele cheie nu sunt “li­ber­tăți ci­vile”. Cu­vin­tele cheie sunt “nu vreau”. Pen­tru că, ne place sau nu, Nicu­șor Dan nu a im­pre­sio­nat nici­o­dată prin ori­gi­na­li­ta­tea so­lu­ți­i­lor sale la pro­bleme Bu­cu­rești­u­lui sau ale Ro­mâ­niei, nici prin vi­ziu­nea sa asu­pra vi­i­to­ru­lui unui oraș sau al ță­rii. Nicu­șor Dan a fost, este și va fi un etern în­că­pă­țâ­nat care se ține scai de o idee pe care o trans­formă în fi­xa­ție per­so­nală. Dacă are no­ro­cul să fie o idee bună, de­vine erou. Așa a de­ve­nit cu­nos­cut, așa va și dis­pă­rea de pe scena po­li­tică. Din­colo de această în­că­pă­țâ­nare nu mai e nimic.

De asta a de­mi­sio­nat. Pen­tru că par­ti­dul i‑a anu­lat ob­se­sia care‑l mo­tiva. El e Nicu­șor Nu Vreau.

Ci­tește: Nicu­șor Dan: “Nu vreau ca tema li­ber­tă­ţi­lor ci­vile să fie tema cu care se de­fi­neşte USR”