Unul din păcatele politichiei românești este acela al unei false exhaustivități. Fiecare partid sau alianță politică ajunsă la putere a fost incapabilă să se concentreze pe niște direcții clare și să producă rezultate vizibile, fie pentru că au avut alte interese, fie că au pur și simplu lipsiți de viziune. Logica noastră pare a fi aceea a împărțitului de două paie la trei măgari. Avem bani puțini și nu ne ajung pentru tot ce ar trebui, așa că dăm și noi proporțional pentru fiecare domeniu câțiva firfirei, ca să nu zică nimeni că nu ne-am gândit la sport, la sănătate, la educație, la infrastructură…
Problema construirii unui stadion la Alexandria nu e stadionul din Alexandria, nici utilitatea lui intrinsecă. Problema e că un stadion în Alexandria cade peste nimic. Dezvoltarea unei regiuni nu începe cu investiția în sport. Începe cu infrastructura, cu facilitățile oferite investitorilor și mai ales cu educația forței de muncă din zonă. Dacă n‑ai forța de muncă cu un grad de calificare decent, nu vine nici un investitor. Dacă n‑ai investiții, nu există sponsorizări pentru sport. Dacă n‑ai bani pentru sport, degeaba ai stadion.
Nenorocirea e că în România e plin de stadioane precum cel din Alexandria. Investiții care cad ca grâul semănat pe asfalt. Bobul e bun, e viabil, dar cade pe un context în care n‑are nici o șansă să germineze. Și toți știm despre baze sportive noi, făcute prin varii colțuri ale țării, care zac neutilizate, degradându-se. Banii ăia ar fi putut fi investiți altfel, cu mai mult folos.
Pentru că n‑avem curajul să spunem: întâi ne ocupăm de educație, infrastructură și utilități, lăsăm deoparte deocamdată sportul și stadioanele.
Lasă un comentariu