Trecu va­lul cu me­too și n‑apucarăm să ne dezme­ti­cim și noi mai bine, să cer­ce­tăm în ju­rul nos­tru des­pre una și alta apropo de efec­tele pe care le‑a pro­dus acest su­biect la nivel so­cial. Nu pot de­cât să sper că, do­je­niți pu­blic și ne­no­mi­nal de că­tre în­treaga co­mu­ni­tate, agre­so­rii se­xu­ali se vor fi ru­și­nat și nu vor mai re­peta nici­o­dată și nici­unde re­pro­ba­bi­lele lor com­por­ta­mente. Sunt si­gur că vor dis­pă­rea de peste tot toate re­cla­mele cu fe­mei mai mult sau mai pu­țin dez­bră­cate — ace­lea care le obiec­tu­a­li­zează și su­ge­rează că sunt un pro­dus de con­sum — pen­tru ca porcii mi­so­gini să nu în­țe­leagă în mod greșit că pot pre­tinde orice unei doamne sau domni­șoare. Și pro­ba­bil că și BOR va re­nunța la prac­ti­cile în­jo­si­toare pen­tru fe­mei care le in­ter­zic să in­tre în bi­se­rică în di­verse mo­mente le­gate de fi­zi­o­lo­gia lor sau care le pre­tind să dea as­cul­tare ne­con­di­țio­nată băr­ba­tu­lui. Iar în școli se va in­tro­duce o edu­ca­ție in­ten­sivă des­pre cum tre­buie să ne tra­tăm re­ci­proc în re­la­ți­ile sociale.

Dat fi­ind că aceste toate ne­a­jun­suri se vor re­zolva cu­rând, dacă nu cumva sunt deja is­to­rie, aduc cu mo­des­tie în aten­ția voas­tră un su­biect care me­rită și el luat în con­si­de­rare pen­tru o bună și dreaptă co­rec­tură. Este vorba des­pre me­lo­dia de larg suc­ces na­țio­nal “Ță­răn­cuță, ță­răn­cuță” a ne­mu­ri­to­ru­lui nos­tru rap­sod ur­ban, Dan Spă­taru. Nu mă în­do­iesc de in­ten­ți­ile bune ale in­ter­pre­tu­lui, dar con­ți­nu­tul ver­su­ri­lor este to­tuși de na­tură să con­fu­zeze so­ci­e­ta­tea și să cre­eze ne­do­rite per­cep­ții ne­ga­tive față de fe­mei în ge­ne­ral și des­pre ță­răn­cuțe în par­ti­cu­lar. Iată des­pre ce este vorba.

La în­ce­pu­tul cân­te­cu­lui sun­tem in­tro­duși în at­mosfera su­perb-pas­to­rală a sa­tu­lui tra­di­țio­nal ro­mâ­nesc unde ac­ti­vi­tă­țile mondene se îm­ple­tesc cu cele lu­cra­tive: co­sit-pră­șit vs. horă-alu­nel (dar nu­mai în zi­lele de re­paos apro­bate prin lege). Pe acest fun­dal idi­lic se țese trep­tat po­ves­tea ten­sio­nată a unei po­si­bile agre­siuni sexuale:

Păi, ță­răn­cuță, cum e ea, 
E drept că ba­dei i‑ar plăcea, 
Dar când îi cată vorbă el, 
Ea fuge și nu vrea de fel.

Ba­dea, adică po­ten­ți­a­lul agre­sor, o abor­dează cu in­sis­tență pe vic­timă — recte ță­răn­cuța — care se sus­trage în mod re­pe­tat con­tac­tu­lui ver­bal, ca semn al lip­sei de in­te­res față de in­di­vid. Cu toate aces­tea mâr­la­nul ro­mân nu se lasă și sub pre­tex­tul unei su­pă­rări (Că într‑o zi n‑a mai răb­dat / Și i‑a spus ba­dea su­pă­rat) o abor­dează fron­tal pe vic­tima inocentă:

Ță­răn­cuță! Țărăncuță! 
Cu bu­jori in obrăjori, 
De ce-mi ca­uți tu pricină? 
Vrei să uit că-mi ești vecină
Când îmi ții calea‑n gradină? 
Noap­tea când e luna‑n nori? 

Ță­răn­cuță! Țărăncuță! 
Cu fui­o­rul prins in brâu, 
Ți‑a mers ves­tea de sfioasă
Că te-ncui și ziua‑n casă. 
Dacă ziua ești fricoasă
Ce cați noap­tea la pârâu? 

Se ob­servă cum agre­so­rul ig­noră bu­nul re­nume al vic­ti­mei și res­pec­tul pe care i‑l da­to­rează în ca­li­tate de con­ce­tă­țean și con­să­tean, adu­când în dis­cu­ție ar­gu­mente ire­le­vante pre­cum plim­bă­rile noc­turne ale fe­tei, ca și cum n‑ar avea drep­tul să se plimbe pe ori­unde do­rește, când do­rește și cum do­rește, fără să fie ame­nin­țată de poftele li­bi­di­noase ale unor ele­mente de­cla­sate ale so­ci­e­tă­ții. Lu­cru­rile nu se opresc aici, însă.

Ță­răn­cuță! Țărăncuță! 
Cu bu­jori in obrăjori, 
O să mă aduci în stare
Să te prind de cingătoare, 
Ziua, în ami­aza mare, 
Să-mi dai fraga buzelor!

Iată cum in­di­vi­dul trece la ame­nin­țări di­recte cu vi­o­lul, fără nici un fel de jenă, sus­ținând chiar că are tu­peul obraz­nic de a‑l co­mite “ziua, în ami­aza mare”. Nu pu­tem de­duce din acest vers de­cât că agre­so­rul este pe mână cu or­ga­nele de po­li­ție pe care le‑a mi­tuit cine știe cum pen­tru a nu in­ter­veni și a‑l opri din ac­ti­vi­tă­țile sale in­frac­țio­nale. Me­lo­dia con­ti­nuă într‑o notă de con­fu­zie ge­ne­rală, tre­când cu con­des­cen­dență peste po­si­bi­lul viol, pen­tru a ajunge la con­su­ma­rea unei că­s­ni­cii des­pre care nu știm dacă nu cumva a fost fon­dată pe ru­și­nea vic­ti­mei de a de­pune plân­gere pe­nală și a se con­sti­tui parte ci­vilă în pro­ces. Ale­gând ca­lea mai sim­plă a că­să­to­riei cu agre­so­rul, din care în­țe­le­gem că a re­zul­tat și un prunc ne­vi­no­vat, fata din me­lo­die se ada­ugă pro­ba­bil unui lung șir de vic­time ale porci­lor misogini.

Pen­tru a con­tra­cara po­si­bi­lul me­saj ne­ga­tiv care re­zultă dintr-un ast­fel de cân­tec pro­pun re­scri­e­rea ver­su­ri­lor într‑o cheie jus­ti­țiară, în care să apară și DNA (ceva de ge­nul “DNA să vină să îl ia!”), iar mo­rala să in­cludă de­fe­ri­rea agre­so­ru­lui că­tre jus­ti­ție și în­car­ce­ra­rea sa în ul­tima strofă într‑o în­chi­soare de ma­ximă securitate.