În en­tu­zi­as­mul ăsta de a salva toată na­tura prin non-in­ter­ven­ții se mai în­tâm­plă să o și dăm în bară. Nu prea are ni­meni timp să con­state ches­tii din as­tea. Im­por­tant e să sal­văm. De pildă în par­cul na­tu­ral Co­mana avem o spe­cie pro­te­jată: bu­jo­rul de pă­dure. Care spe­cie în­cepe să dis­pară, în­cet-în­cet. De ce?

Păi e sim­plu. E o plantă care are ne­voie de lu­mină. Adică de o pă­dure mai rară. În ter­meni teh­nici tre­buie o con­sis­tență de 0,5–0,6. Pe în­țe­le­sul tu­tu­ror tre­buie ca ar­bo­rii să aco­pere doar pe ju­mă­tate ce­rul… Ori, pen­tru că e parc na­tu­ral, nu e voie să fa­cem tă­ieri. Ne­fă­când tă­ieri, pă­du­rea se în­de­sește. Bu­jo­rul nu mai are lu­mină, se su­pără și dispare.

Dar nu‑i ni­mic. Uniți, sal­văm. Ce‑o mai rămâne de salvat…