Par­tir c’est mo­u­rir un peu
C’est mo­u­rir à ce qu­’on aime
On lai­sse un peu de soi-même
En to­ute he­ure et dans tout lieu

În­tre în­tâia ve­nire şi ul­tima noas­tră ple­care e un lung şir de alte (re)veniri şi ple­cări. Unele le ti­cluim, al­tele ni le dă soarta (spuneţi‑i ha­zard dacă vă place mai bine). Unele ne îna­lţă, al­tele ne scu­fundă. Une­ori ve­nind ple­căm de fapt. Ase­me­nea, ple­când ne în­toar­cem. Nu‑i chip să de­slu­şim acest şir de pul­sa­ţii, deşi pu­nem multă stră­da­nie une­ori în această do­rinţă de cu­noa­ş­tere. Eu cred, după mai mulţi ani de ast­fel de în­tre­bări, că nu des­ti­na­ţia e cea care con­tează, ci că­lă­to­ria. De aceea nu mă mai în­treb dacă (re)vin sau plec – în­cerc să mă bu­cur sim­plu de pri­vi­le­giul de a fi că­lă­tor.

Îmi amin­tesc de o re­plică din Ba­lanţa lui Bă­ieşu – un preot îi spune lui Mi­tică, în­tre­bat fi­ind des­pre ros­tul său în vi­aţă, că el nu s‑a năs­cut pen­tru a‑i fi lui de fo­los sau alt­cuiva. La fel nici eu nu cred în exis­tenţa unor sem­ni­fi­ca­ţii prac­tice ale (re)venirilor şi ple­că­ri­lor noas­tre de‑a lun­gul vi­eţii – mai de­grabă aş că­dea de acord că sun­tem parte a unei mi­ş­cări brow­niene şi că e mare mi­nune atunci când dăm un sens cu ade­vă­rat im­por­tant că­lă­to­riei noas­tre. Îmi pare că pu­ţini sunt cei a că­ror tre­cere a con­tat, la scara uma­ni­tă­ţii.

Mai cu­rând mi se pare im­por­tantă în­tre­ba­rea dacă de‑a lun­gul aces­tei că­lă­to­rii, pier­zându-ne de cei care eram la în­ce­put, ne mai re­gă­sim vreo­dată pe noi înşine, cei ori­gi­nari, în al­că­tu­i­rea noas­tră au­ten­tică cu care am ple­cat la drum. Şi dacă ni se pare că da, care sunt sem­nele că ne-am su­pra­pus per­fect peste um­bra noas­tră an­te­ri­oară? Ca să te re­gă­seşti, tre­buie mai în­tâi să te pierzi. Asta nu‑i greu, în anii din urmă aş zice că e peste mă­sură de sim­plu – atât de sim­plu că alu­ne­ca­rea nici n‑o si­mţi. Într‑o bună zi îţi pune ci­neva o în­tre­bare al că­rei răs­puns ar tre­bui să se afle în eul tău sta­tor­nic, cel de care nici­când nu te-ai fi des­pă­rţit de bu­nă­voie; sco­to­cind după acel răs­puns pe care ştii si­gur că e acolo — l‑ai pus bine chiar cu mâna ta — con­staţi cu spaimă că a dis­pă­rut cu tot cu ser­ta­rul în care stă­tea şi nu‑i chip să‑l mai gă­seşti. Aşa afli că te-ai pier­dut. Aşa ştii că ai ple­cat din tine. De bună seamă unii nu află nici­o­dată, pen­tru că îşi pun pu­ţine în­tre­bări…

Mai de­parte e o ches­tiune de opţiuni. Şi de tă­rie de ca­rac­ter. Eşti la o răs­cruce unde tre­buie să alegi. Poţi să-ţi re­n­egi pro­priul eu, cel pier­dut, să‑l de­clari nul şi să-ţi bri­co­lezi unul nou. Unii vor spune că „ai ui­tat de unde ai ple­cat”, dar ade­vă­rata pier­dere vine din ab­senţa re­pe­re­lor: nu vei mai ştii nici­când cât de de­parte ai ajuns dacă me­reu îţi dis­trugi jur­na­lul de bord, îţi de­mo­lezi pie­trele ki­lo­me­trice. Poţi să te în­că­pă­ţâ­nezi să te în­torci la tine fă­când cale în­toarsă – pri­mej­dia ră­tă­ci­rii de­fi­ni­tive e mare, pu­ţini s‑au în­tors vic­to­ri­oşi de pe acest drum al le­pă­dă­rii de tre­cut. Poate că îţi re­gă­seşti punc­tul de ple­care pe care îl că­u­tai, dar nu vei mai de­sluşi nici­o­dată ce a fost bun şi rău pen­tru că de toate te-ai dezis că să re­vii la ve­chile ori­gini.

Eu cred că atunci când crezi că te-ai pier­dut de tine şi vrei să te re­gă­seşti tre­buie să con­ti­nui să mergi şi să ai în­cre­dere în tine. Tre­buie să crezi că eul tău iti­ne­rant te va rea­duce în ar­mo­nie cu eul sta­tor­nic, ca o spi­rală în ju­rul unui ax, re­ve­nind me­reu in ace­leaşi co­or­do­nate, dar me­reu cu o treaptă mai sus, ro­to­rul şi sta­to­rul mo­to­ru­lui tău lă­un­tric. Te vei re­găsi atunci, poate nu în ace­leaşi ti­pare, aşa cum ai fi cre­zut, ci am­pli­fi­cat, îm­bo­gă­ţit de că­lă­to­rie şi dor­nic de mai mult. Ori­unde vei de­cide să mergi va fi în egală mă­sură o ple­care şi o re­ve­nire – dar mai pre­sus de toate vei şti că ai lă­sat câte pu­ţin din tine în urmă şi ai pus în su­fle­tul tău câte pu­ţin din cele ce le-ai atins.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.