Don’t know what I will, but until I will find me
A girl that will stay and won’t play games behind me,
I’ll be what I am, a solitary man…
Solitary man – Johnny Cash
“Moartea e un fenomen simplu în natură, doar oamenii o fac să pară îngrozitoare”. Așa deschide Marin Preda povestea din “Cel mai iubit dintre pământeni”. Și replica asta are o noimă, un adevăr crud și trist: am construit în jurul morții o legendă atât de puternică încât ne temem de ea ca de cel mai fioros dușman.
Lui Ben Kalmen (Michael Douglas – Solitary man) i‑a încolțit ideea nebunească de a fugi de moarte. Unui afacerist de succes îi era aparent la îndemână – avea motivația și mijloacele s‑o facă. Rețeta lui e simplă: nu te duci la medic atunci când îți dă de înțeles că ai putea avea probleme de sănătate, îți negi vârsta și încerci să îți păstrezi stilul de viață din tinerețe, te amesteci printre cei tineri, folosindu-te de neprețuita experiența pe care viața ți‑a dat‑o ca să pozezi în infailibilul atoateștiutor.
Ben vrea să strălucească, să fie remarcat, să nu devină invizibil – așa cum devin toți cei care îmbătrânesc. E adevărat și puțin trist, pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai puțin un punct de atenție al celor din jur, te diluezi pe zi ce trece în peisajul din jur, nimeni nu te mai bagă în seamă. Devii invizibil.
Înainte de a‑l condamna, m‑am uitat în jurul meu. Toți încercăm să învingem timpul, doar că nu atât de fățiș. Nu avem curajul asumării acestui gest absurd. Ne ascundem în mărunțișuri: cosmetice care ne netezesc ridurile, vopsele care ne întineresc părul, haine “trendy” care disimulează imperfecțiunile tot mai vizibile. Doar că nu poți să înșeli moartea. Ben spune în scena finală: “I know that. I know that now.”
Toti știm, nu‑i așa? Și pentru că știm, pentru că am decis deja că moartea e atotputernică, pentru că a o înfrunta nu poate fi decât un semn de nebunie, Ben Kalmen e condamnat la singurătate. Toți cei din jur îl îndepărtează, rând pe rând: soția, amanta, fiica, comunitatea. Ben Kalmen este comdamnat să fie un solitar.
Și totuși… în adâncul sufletului sper și acum că Ben Kalmen a plecat după tânăra care a trecut prin fața lui, împlinindu-și destinul de nebun frumos, lăsându-ne pe noi să sperăm că poate, totuși, există un mod de a trișa. Timpul, singurătatea, moartea.
Lasă un comentariu