Am ieșit în seara asta pentru câteva minute afară și pentru prima oară în toamna asta am simțit mirosul iernii care se apropie. Mi s‑a părut că aerul sticlea un pic tăios pe la nări și avea prospețimea pe care i‑o dă zăpada abia ninsă – dar a fost desigur doar o părere de o clipă, de unde zăpadă?!? Nu e vremea iernii încă. M‑am întors grăbit în casă, alungat de gândul răcelii de care abia am scăpat și m‑am gândit la lunile de frig care ne stau înainte, până când primăvara ne va scoate din nou la liman.
Din primăvara care a trecut, prin alte părți ale Europei se simte un aer de înnoire. Am văzut cu mare mirare, dar și cu speranță, că mișcarea Democracia Real Ya din Spania a dat un prim semnal că oamenii încep să înțeleagă capcana în care sunt prinși, ba mai mult încep să spună mai răspicat că așa nu se mai poate. Manifestul mișcării e poate cam generalist și de aceea puțin naiv, dar a reușit să scoată în stradă un număr semnificativ de oameni – peste 130.000 în 15 mai și asta doar în Spania. Mă regăsesc în câteva din opiniile lor: eliminarea privilegiilor clasei politice, impozitarea marilor profituri și averi, controlul băncilor, interzicerea concedierilor colective în companiile care au profit. Oare devin un militant de stânga? Unii probabil că ar concluziona pripit că da.
Aerul ăsta de schimbare l‑am așteptat să bată și peste România. Măcar o adiere a lui. Măcar o briză. Dar din păcate nu regăsesc decât aceleași triste figuri. Mai întâi, cel puțin cronologic, ar trebui să menționez Noua Dreaptă – o mână de oameni care par mai degrabă debusolați și incapabili să agrege cu o oarecare coerență, gravitând în jurul unor texte aparținând unor înaintași faimoși precum Zelea Codreanu. În 2010 de pildă au manifestat în fața Ambasadei Franței – cred că subiectul zilei era expulzarea țiganilor din Franța, dar priviți și voi și spuneți-mi dacă întreaga poveste nu e mai degrabă hilară decât semnificativă:
De curând a ieșit la rampă Albă ca Zăpada politicii românești, Noua Republică. Trebuie să recunosc că m‑au făcut curios și am încercat să aflu mai multe despre ei, gândindu-mă că poate se întâmplă ceva notabil. Speranțele s‑au năruit însă repede: domnul Neamțu este de fapt un băsescofil care pune umărul pentru a ajuta la “coagularea Mișcării Populare” – ca să folosesc un citat. Faptul că decalogul lor e un acrostih în ton cu metafora lui Sebastian Lăzăroiu – consilier prezidențial – m‑a făcut să mă îndoiesc de autenticitatea platformei. Deși, nu neg, câteva idei de acolo mi se par valide. Dar sunt probabil puse ca nadă pentru de-ăștia ca mine… Ulterior am văzut asta și m‑am lămurit: încă o cacealma românească:
Vine iarna, vă spuneam. Și cred că o să ne fie frig o vreme. Poate că mai avem ce arde prin sobe, iluziile unei Europe puternice, amăgirea capitalismului salvator. Dar eu zic ca mai bine ar fi să ne punem speranțele în puterea noastră de a aduce un nou început. Avem nevoie de el. Oare de unde va izvorî?
Lasă un comentariu