Nobody home

Din când în când aud la radio câte o melodie a anilor ‘80, din­tre cele pe care dansam în dis­cote­cile tinereții. Bineînțe­les că simt o nos­tal­gie a acelui timp, când nimic nu era imposi­bil, când totul era la un braț dis­tanță, doar să întinzi mâna și să culegi. Era o vreme a dan­su­lui în grupuri, se forma un cerc și acolo se con­sumau mici drame – când ea îi refuza de trei ori la rând invi­tația la dans – și mari real­izări – când el și ea își lipeau trupurile și nimic nu părea să fie vre­o­dată mai sen­zual decât clipele ace­lea de feri­cire. Muz­ica era sim­plă, iar ver­surile la fel – povești scurte și pre­dictibile despre iubire împărtășită sau nu, despre feri­cire sau chiar despre nimic.

Poate părea ciu­dat astăzi, dar în vre­murile ace­lea nu multă lume avea acces la muz­ica occi­den­tală; eu în tot cazul nu, așa că unica mea expe­riență muz­i­cală venea din emi­si­u­nile radio și din dis­coteci. Așa se face că atunci când am ajuns la fac­ul­tate – după anii de liceu de la Câm­pu­lung Moldove­nesc – eram destul de provin­cial în materie de muz­ică.

Spre norocul meu am întâl­nit exact omul potrivit ca să mă lepăd de hand­i­ca­pul neșt­inței mele. Florin e brașovean și avea – ca orice brașovean care se respectă – pri­eteni sași în Ger­ma­nia care îi aduceau aproape în fiecare vară casete audio cu muz­ică de cal­i­tate. Florin avea și caseto­fon JVC “semi­pro­fe­sional” și un ampli­tuner Delia și două boxe scan­da­los de mari pen­tru vre­mea aceea – 100W. El m‑a inițiat în muz­ica bună – acolo am ascul­tat prima oară Pink Floyd, Gen­e­sis, Yes. De acolo mi-am deschis gus­tul pen­tru rock-ul pro­gre­siv și, mai rar, psi­hedelic.

Pe vre­mea aceea Florin locuia pe strada Lungă – oricine a trăit măcar puțin in Brașov o știe – într‑o casă veche, în cam­era din­spre stradă, chiar peste drum de Valici, ali­men­tara unde nu găseai nici măcar con­serve, dar une­ori avea bere proaspătă. În cam­era lui, imensă așa cum mi‑o amintesc eu, se lăsa seara și noi stăteam în două fotolii, cu berile în mână, privind display-ul lumi­nos al caseto­fonu­lui – unica sursă de lumină a serii — și ascultându‑l pe Roger Waters: “I've got a lit­tle black book with my poems in / Got a bag with a tooth­brush and a comb in / When I'm a good dog / They some­times throw me the bone in”. Nimic de atunci încoace nu a egalat sen­za­ția aceea de comu­ni­une cu muz­ica, sen­ti­men­tul că ești parte din ea și că ea exprimă tot ce ai fi vrut vre­o­dată să spui, dar n‑ai știut cum. Mulțumesc, Mr. Waters.

Au tre­cut mulți ani de atunci, am ascul­tat fel și fel de muz­ică, mi-au plă­cut și alte stil­uri. De fapt nu cred că există un anume gen de muz­ică pe placul meu, ci mai degrabă îmi place muz­ica de cal­i­tate. Mi‑a rămas reflexul de a asculta ver­surile și de a le pune în con­tex­tul muzicii, căutând o expe­riență artis­tică com­pletă. Une­ori am găsit‑o, alte­ori nu. Dar sunt sigur că anii stu­denției și JVC-ul lui Florin au fost punc­tul de pornire al tuturor plăcer­ilor muz­i­cale pe care le-am descoperit mai târziu. Tot ceea ce a urmat a fost o con­tin­uare firească a unui drum început acolo. Mulțumesc, Florin.

Florin trăiește acum în Tim­ișoara. Nu ne-am văzut de mulți ani și prob­a­bil dacă ar fi rămas în Brașov ne-am fi întâl­nit mai des. Dar chiar și așa sper din toată inima să găsim cândva răgazul să stăm amân­doi, cu un pahar de vin bun, în semi­in­tuner­icul unei camere, cu două boxe mari și să auzim: “I've got wild star­ing eyes / And I've got a strong urge to fly, but I got nowhere to fly to”.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu