Sinuciderea capitalismului

Uite o între­bare sim­plă: este oare cap­i­tal­is­mul învingă­torul etern, sin­gu­rul sis­tem de orga­ni­zare politico-economică de suc­ces? Întreb asta pen­tru că după ce a fugărit feu­dal­is­mul și a supraviețuit cu suc­ces atac­u­lui comu­nis­mu­lui ar părea că nimic nu‑l mai poate înfrânge. Am făcut doi pași în spate după ce am scris despre Gre­cia și mi-am dat seama că aș putea părea super­fi­cial dacă aș da vina doar pe euro. Mon­eda euro­peană e doar o pică­tură dintr‑o mare de prob­leme și mai mult ca sigur nu e cea mai gravă din­tre ele. Așa că ar fi bine să privim mai îndeaproape con­tex­tul în care ea a apărut.

M‑aș întoarce cu mult timp în urmă, prin sec­olul XVI, în Sfân­tul Imperiu Roman unde Mar­tin Luther a fun­da­men­tat teo­retic protes­tantismul. Cele cinci puncte ale teoriei sale (Sola scrip­tura, Sola fide, Sola gra­tia, Solus Chris­tus si Soli Deo glo­ria) au jucat un rol extrem de impor­tant pen­tru tot ce a urmat în isto­ria Europei și, implicit, a Lumii Noi. Negarea ier­arhiei bis­ericești a dat acces oricărui creștin la jude­cata directă a lui Iisus, fără inter­me­di­ari, iar cuvân­tul Său îl putea citi și inter­preta oricine din Bib­lie. Faptele bune nu aduc mân­tuirea, spune Luther, deci doar grația div­ină prin pro­pria ei lucrare ne poate salva sufletele – asta înseamnă că faptele sunt mai puțin impor­tante pen­tru creș­tini, cred­ința este tot ceea ce li se cere. Mod­es­tia mate­ri­ală impusă de doc­t­rina catolică este uitată și ast­fel se deschide dru­mul pen­tru acceptarea prof­i­t­u­lui.

Tre­buie spus spre bunul nume al protes­tanților că nu au propovă­duit nicide­cum lăco­mia. Dim­potrivă, cel ce își îndrepta atenția în mod exagerat către câș­tigul pro­priu nu era con­sid­erat un bun creștin. Des­ti­nația prof­i­t­u­lui era de aseme­nea în mare măsură regle­men­tată: nu era încu­ra­jat luxul, miloste­nia față de săraci (care era con­sid­er­ată gen­er­a­toare de lene și cerșe­to­rie) sau plăcer­ile lumești. Prof­i­tul era bine chel­tuit atunci când era investit în alte activ­ități lucra­tive. Bazele morale ale cap­i­tal­is­mu­lui s‑au pier­dut în timp, dar e intere­sant că toc­mai în zonele unde protes­tanții au avut cea mai mare priză se păstrează și azi o anu­mită corec­ti­tu­dine în a face afac­eri. Toți avem cuvinte de laudă pen­tru com­por­ta­men­tul ger­manilor, englezilor și al nordi­cilor.

O dată ce prof­i­tul a fost per­mis, cap­i­tal­is­mul a luat avânt și s‑a răspân­dit în țările cato­lice. Trep­tat bis­er­ica catolică l‑a accep­tat în mod tacit. Bis­er­ica orto­doxă îl și prac­tică. Prof­i­tul a fost rein­vestit pen­tru a obține mai mult profit, iar și iar. Au apărut tot mai multe com­panii și fiecare din­tre ele dorea să crească și să pro­ducă tot mai mult profit. Lăco­mia a sufo­cat orice urme de moral­i­tate. Războaiele au accel­erat incred­i­bil pro­gre­sul tehno­logic — nicio­dată nu sun­tem mai cre­ativi ca atunci când tre­buie să ne omorâm între noi. Când piețele naționale n‑au mai ajuns ca să se obțină profit, au apărut multi­naționalele și s‑a inven­tat con­cep­tul de glob­alizare. Când nici expan­si­unea ter­i­to­ri­ală n‑a mai fost sufi­cientă, a început scurtarea ciclu­lui de viață al pro­duselor – pro­duse mai slabe cal­i­ta­tiv, care tre­buie schim­bate mai des. Au fost cre­ate nevoi arti­fi­ciale – de pildă indus­tria modei și a cos­met­icelor au apărut prin pro­movarea insis­tentă a ideii că dacă arăți bine, te simți bine, deci ești fericit. Când nici asta n‑a mai fost de ajuns, s‑a tre­cut la scăderea cos­turilor – China nu mai este un regim indezirabil, ci “tigrul economiei asi­at­ice” unde putem man­u­fac­tura toate elec­tron­icele lumii pen­tru câțiva dolari pe oră, iar India nu mai este o țară prim­i­tivă și miz­eră, ci amplasa­men­tul per­fect al unui cen­tru plan­e­tar de suport pen­tru orice, de la chiloți la com­put­ere.

Con­sumul tre­buie să crească mereu. Cu orice preț. Chiar și când a început criza eco­nom­ică și finan­ciară toți con­ducă­torii lumii spun că tre­buie încu­ra­jat con­sumul. Mașina cap­i­tal­istă are motorul gri­pat, dar soluția reco­man­dată este să‑l forțăm turându‑l la maxim. Resursele risip­ite nu con­tează, e mult mai impor­tant să ne demon­străm că sis­temul încă funcționează.

Din neferi­cire con­sumul încu­ra­jat neb­unește a dus la o soci­etate încli­nată spre super­fi­cial­ism și un cult exagerat al plăcerii. Totul se vinde pe bază de sex și ero­tism, de la clipurile muz­i­cale până la auto­tur­isme. Canalele TV de liv­ing & cook­ing sunt omniprezente. Gen­er­ați­ile mai vârst­nice nu mai înțe­leg nimic din ceea ce se întâm­plă, gen­er­ați­ile tinere nu vor să știe ce se întâm­plă. Primii sunt debu­so­lați, ceilalți sunt nepăsă­tori, cufun­dați în plăcerea de a trăi fără țeluri mari, de a exista la firul ier­bii, de a pluti între două ape. Hedo­nis­mul acesta al tiner­ilor va lovi put­er­nic motorul cap­i­tal­ist care își va pierde efi­ciența și pro­duc­tiv­i­tatea pe care i‑au dat‑o gen­er­ați­ile “de modă veche”. Putem spune că, încu­ra­jând con­sumul și stilul de viață actual, cap­i­tal­is­mul se sin­u­cide.

La pieirea sa mai pun umărul și mișcările de tip “occupy wall street”, care sunt tot mai frecvente și mai sonore. Pe 11 noiem­brie se va orga­niza una și în București, în Piața Uni­ver­sității – sunt curios câtă amploare va avea (după păr­erea mea va fi destul de mod­estă).

La orig­inea mișcărilor sunt tot tinerii, aceia puțini care au reușit să scoată nasul din MTV și să privească în jurul lor, întrebându-se încotro sunt mânați. Vor fi ei de ajuns pen­tru a mișca masa de oameni ce ar putea într-adevăr schimba ceva? Se mai poate schimba ceva în mod nevi­o­lent? Ne așteaptă con­flicte civile grave? Va fi Gre­cia cea care va începe?

De bună seamă nu știu răspun­sul la aceste între­bări. Știu însă că într-un fel sau altul un răspuns va tre­bui să existe și că ar fi bine să fim pregătiți pen­tru vre­murile tul­buri ce vin. În mod para­doxal înapoierea României din punct de vedere cap­i­tal­ist ne este favor­a­bilă. Avem un drum mai lesni­cios înapoi, către val­o­rile naționale, atâtea câte avem. Am spus mereu că românii ar putea coag­ula ca nați­une doar prin mijlocirea unor eveni­mente trag­ice, care să ne sol­i­darizeze. Este posi­bil ca o ast­fel de criză să ne fie liantul care ne‑a tot lip­sit de‑a lun­gul isto­riei.

Cap­i­tal­is­mul și‑a atins lim­itele. La capă­tul dru­mu­lui său glo­rios, după ce a înfrânt orice alt sis­tem politico-economic care i s‑a opus, va face ultima sa vic­timă: pe sine însuși. Nimeni însă nu știe cât va dura această moarte și, mai ales, ce va urma.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu