Uite o în­tre­bare sim­plă: este oare ca­pi­ta­lis­mul în­ving­ă­to­rul etern, sin­gu­rul sis­tem de or­ga­ni­zare po­li­tico-eco­no­mică de suc­ces? În­treb asta pen­tru că după ce a fu­gă­rit fe­u­da­lis­mul și a su­pra­vie­țuit cu suc­ces ata­cu­lui co­mu­nis­mu­lui ar pă­rea că ni­mic nu‑l mai poate în­frânge. Am fă­cut doi pași în spate după ce am scris des­pre Gre­cia și mi-am dat seama că aș pu­tea pă­rea su­per­fi­cial dacă aș da vina doar pe euro. Mo­neda eu­ro­peană e doar o pi­că­tură dintr‑o mare de pro­bleme și mai mult ca si­gur nu e cea mai gravă din­tre ele. Așa că ar fi bine să pri­vim mai în­dea­proape con­tex­tul în care ea a apă­rut.

M‑aș în­toarce cu mult timp în urmă, prin se­co­lul XVI, în Sfân­tul Im­pe­riu Ro­man unde Mar­tin Lu­ther a fun­damen­tat te­o­re­tic pro­tes­tan­tis­mul. Cele cinci puncte ale te­o­riei sale (Sola scrip­tura, Sola fide, Sola gra­tia, So­lus Chris­tus si Soli Deo glo­ria) au ju­cat un rol ex­trem de im­por­tant pen­tru tot ce a ur­mat în is­to­ria Eu­ro­pei și, im­pli­cit, a Lu­mii Noi. Ne­ga­rea ie­rar­hiei bi­se­ri­cești a dat ac­ces ori­că­rui creș­tin la ju­de­cata di­rectă a lui Ii­sus, fără in­ter­me­di­ari, iar cu­vân­tul Său îl pu­tea citi și in­ter­preta ori­cine din Bi­blie. Fap­tele bune nu aduc mân­tu­i­rea, spune Lu­ther, deci doar gra­ția di­vină prin pro­pria ei lu­crare ne poate salva su­fle­tele – asta în­seamnă că fap­tele sunt mai pu­țin im­por­tante pen­tru creș­tini, cre­dința este tot ceea ce li se cere. Mo­des­tia ma­te­rială im­pusă de doc­trina ca­to­lică este ui­tată și ast­fel se des­chide dru­mul pen­tru ac­cep­ta­rea pro­fi­tu­lui.

Tre­buie spus spre bu­nul nume al pro­tes­tan­ți­lor că nu au pro­po­vă­duit nici­de­cum lă­co­mia. Dim­po­trivă, cel ce își în­drepta aten­ția în mod exa­ge­rat că­tre câști­gul pro­priu nu era con­si­de­rat un bun creș­tin. Des­ti­na­ția pro­fi­tu­lui era de ase­me­nea în mare mă­sură re­gle­men­tată: nu era în­cu­ra­jat lu­xul, mi­los­te­nia față de să­raci (care era con­si­de­rată ge­ne­ra­toare de lene și cer­șe­to­rie) sau plă­ce­rile lu­mești. Pro­fi­tul era bine chel­tuit atunci când era in­ves­tit în alte ac­ti­vi­tăți lu­cra­tive. Ba­zele mo­rale ale ca­pi­ta­lis­mu­lui s‑au pier­dut în timp, dar e in­te­re­sant că toc­mai în zo­nele unde pro­tes­tan­ții au avut cea mai mare priză se păs­trează și azi o anu­mită co­rec­ti­tu­dine în a face afa­ceri. Toți avem cu­vinte de la­udă pen­tru com­por­ta­men­tul ger­ma­ni­lor, en­gle­zi­lor și al nor­di­ci­lor.

O dată ce pro­fi­tul a fost per­mis, ca­pi­ta­lis­mul a luat avânt și s‑a răs­pân­dit în ță­rile ca­to­lice. Trep­tat bi­se­rica ca­to­lică l‑a ac­cep­tat în mod ta­cit. Bi­se­rica or­to­doxă îl și prac­tică. Pro­fi­tul a fost re­in­ves­tit pen­tru a ob­ține mai mult pro­fit, iar și iar. Au apă­rut tot mai multe com­pa­nii și fi­e­care din­tre ele do­rea să cre­ască și să pro­ducă tot mai mult pro­fit. Lă­co­mia a su­fo­cat orice urme de mo­ra­li­tate. Răz­bo­a­iele au ac­ce­le­rat in­cre­di­bil pro­gre­sul teh­no­lo­gic — nici­o­dată nu sun­tem mai cre­a­tivi ca atunci când tre­buie să ne omorâm în­tre noi. Când pie­țele na­țio­nale n‑au mai ajuns ca să se ob­țină pro­fit, au apă­rut mul­ti­na­țio­na­lele și s‑a in­ven­tat con­cep­tul de glo­ba­li­zare. Când nici ex­pansiu­nea te­ri­to­ri­ală n‑a mai fost su­fi­cientă, a în­ce­put scur­ta­rea ci­clu­lui de viață al pro­du­se­lor – pro­duse mai slabe ca­li­ta­tiv, care tre­buie schim­bate mai des. Au fost cre­ate ne­voi ar­ti­fi­ci­ale – de pildă in­dus­tria mo­dei și a cos­me­ti­ce­lor au apă­rut prin pro­mo­va­rea in­sis­tentă a ideii că dacă arăți bine, te simți bine, deci ești fe­ri­cit. Când nici asta n‑a mai fost de ajuns, s‑a tre­cut la scă­de­rea cos­tu­ri­lor – China nu mai este un re­gim in­de­zi­ra­bil, ci “ti­grul eco­no­miei asi­a­tice” unde pu­tem ma­nu­fac­tura toate elec­tro­ni­cele lu­mii pen­tru câ­țiva do­lari pe oră, iar In­dia nu mai este o țară pri­mi­tivă și mi­zeră, ci am­pla­sa­men­tul per­fect al unui cen­tru pla­ne­tar de su­port pen­tru orice, de la chi­loți la com­pu­tere.

Con­su­mul tre­buie să cre­ască me­reu. Cu orice preț. Chiar și când a în­ce­put criza eco­no­mică și fi­nan­ci­ară toți con­du­că­to­rii lu­mii spun că tre­buie în­cu­ra­jat con­su­mul. Ma­șina ca­pi­ta­listă are mo­to­rul gri­pat, dar so­lu­ția re­co­man­dată este să‑l for­țăm turându‑l la ma­xim. Re­sur­sele ri­si­pite nu con­tează, e mult mai im­por­tant să ne de­mon­străm că sis­te­mul încă func­țio­nează.

Din ne­fe­ri­cire con­su­mul în­cu­ra­jat ne­bu­nește a dus la o so­ci­e­tate în­cli­nată spre su­per­fi­ci­a­lism și un cult exa­ge­rat al plă­ce­rii. To­tul se vinde pe bază de sex și ero­tism, de la cli­pu­rile mu­zi­cale până la auto­tu­risme. Ca­na­lele TV de li­ving & co­o­king sunt omni­pre­zente. Ge­ne­ra­ți­ile mai vâr­st­nice nu mai în­țe­leg ni­mic din ceea ce se în­tâm­plă, ge­ne­ra­ți­ile ti­nere nu vor să știe ce se în­tâm­plă. Pri­mii sunt de­bu­so­lați, cei­lalți sunt ne­pă­să­tori, cu­fun­dați în plă­ce­rea de a trăi fără țe­luri mari, de a exista la fi­rul ier­bii, de a pluti în­tre două ape. He­do­nis­mul acesta al ti­ne­ri­lor va lovi pu­ter­nic mo­to­rul ca­pi­ta­list care își va pierde efi­ciența și pro­duc­ti­vi­ta­tea pe care i‑au dat‑o ge­ne­ra­ți­ile “de modă ve­che”. Pu­tem spune că, în­cu­ra­jând con­su­mul și sti­lul de viață ac­tual, ca­pi­ta­lis­mul se si­nu­cide.

La piei­rea sa mai pun umă­rul și miș­că­rile de tip “oc­cupy wall street”, care sunt tot mai frec­vente și mai so­nore. Pe 11 no­iem­brie se va or­ga­niza una și în Bu­cu­rești, în Piața Uni­ver­si­tă­ții – sunt cu­rios câtă am­ploare va avea (după pă­re­rea mea va fi des­tul de mo­destă).

La ori­gi­nea miș­că­ri­lor sunt tot ti­ne­rii, aceia pu­țini care au re­u­șit să scoată na­sul din MTV și să pri­vească în ju­rul lor, în­tre­bându-se în­co­tro sunt mâ­nați. Vor fi ei de ajuns pen­tru a mișca masa de oa­meni ce ar pu­tea într-ade­văr schimba ceva? Se mai poate schimba ceva în mod ne­vi­o­lent? Ne aș­teaptă con­flicte ci­vile grave? Va fi Gre­cia cea care va în­cepe?

De bună seamă nu știu răs­pun­sul la aceste în­tre­bări. Știu însă că într-un fel sau al­tul un răs­puns va tre­bui să existe și că ar fi bine să fim pre­gă­tiți pen­tru vre­mu­rile tul­buri ce vin. În mod pa­ra­do­xal îna­po­ie­rea Ro­mâ­niei din punct de ve­dere ca­pi­ta­list ne este fa­vo­ra­bilă. Avem un drum mai les­ni­cios îna­poi, că­tre va­lo­rile na­țio­nale, atâ­tea câte avem. Am spus me­reu că ro­mâ­nii ar pu­tea co­a­gula ca na­țiune doar prin mij­lo­ci­rea unor eve­ni­mente tra­gice, care să ne so­li­da­ri­zeze. Este po­si­bil ca o ast­fel de criză să ne fie li­an­tul care ne‑a tot lip­sit de‑a lun­gul is­to­riei.

Ca­pi­ta­lis­mul și‑a atins li­mi­tele. La ca­pă­tul dru­mu­lui său glo­rios, după ce a în­frânt orice alt sis­tem po­li­tico-eco­no­mic care i s‑a opus, va face ul­tima sa vic­timă: pe sine în­suși. Ni­meni însă nu știe cât va dura această moarte și, mai ales, ce va urma.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu