Orthos doxa

Sunt câțiva ani de când mă gân­desc la bis­er­ică dintr‐o altă per­spec­tivă decât cea din care am fost edu­cat să privesc, aceea de cred­in­cios necondiționat. Mă gân­desc la bis­er­ică pre­cum un nehotărât care, deși botezat creștinește, are încă nedumeriri și neînțelegeri. Orto­doxie, catoli­cism sau protes­tantism? Creș­tin­ism, islamism sau bud­ism? Ce le unește? Ce le desparte? De ce? Nu‐mi neg aparte­nența creșt­ină, nu mă simt înstrăi­nat de religie, dar nu reușesc să găs­esc comu­ni­unea spir­i­tu­ală cu bis­er­ica orto­doxă. N‐aș spune că mă simt mai aproape de catolici, cu atât mai puțin de protes­tanți, dar aș fi vrut să se fi creat o punte între mine și orto­doxie peste care să pot trece spir­i­tual. Nu s‐a întâm­plat asta și m‐am tot între­bat ce lipsește: sunt eu cel care nu face un pas către orto­dox­ism sau e bis­er­ica cea care se tot înde­părtează de mine? M‐am gân­dit mult timp la asta și cred că ambele cauze sunt ade­vârate.

O dată cu tre­cerea anilor am atribuit bis­ericii orto­doxe mai multe roluri pe care aș fi vrut să le joace în soci­etate și am fost tot mai deza­măgit să observ că se întâm­plă exact pe dos. Bis­er­ica română nu își asumă un rol social în mod explicit. Eu mi‐o imag­inez ca prin­ci­palul ges­tionar al can­ti­nelor de săraci, al azilelor de bătrâni, al căminelor de copii orfani, pen­tru care sunt con­vins că ar putea pro­duce resursele nece­sare sau ar putea să le mobi­lizeze. Mă gân­desc la averea sem­ni­fica­tivă pe care bis­er­ica o are – terenuri agri­cole, păduri – la acce­sul nemi­jlocit pe care pre­oții îl au la miloste­nia cred­in­cioșilor, care sunt con­vins că ar prefera să ajute nevoiașii, bătrânii și orfanii prin inter­mediul bis­ericii. Îmi imag­inez case de copii orfani pe lângă mână­stiri, unde călugării sau călugărițele ar putea să‐i învețe val­o­rile creș­tine și ar putea să par­ticipe la muncile mână­stirii, iar statul ar putea să con­tribuie cu edi­cația laică. Mă gân­desc la azile de bătrâni, tot pe lângă bis­erici și mână­stiri, cu bătrâni îngri­jiți prin miloste­nia călugărilor șî pre­oților – ce altceva se potrivește mai bine cu spir­i­tul creștin decât mângăierea unui om bol­nav sau aflat în nevoie? Îmi închipui că bis­eri­cile ar putea mobi­liza câțiva cred­in­cioși cu aju­torul cărora să ofere zil­nic măcar căteva porții de mân­care unor săraci.

Mi‐am dorit tot mai mult ca bis­er­ica orto­doxă să se implice în edu­carea soci­etății. Lăco­mia, indolența, lenea, nepăsarea sunt stig­mate ale lumii în care azi trăim – pre­oții ar putea vorbi despre ast­fel de lucruri celor care vin la slu­jbe, să‐i îndemne să muncească și să pros­pere prin afac­eri cin­si­tite, nu prin înșelă­to­rie și min­ci­ună. Din păcate slu­j­bele orto­doxe rămân adâncite în canoanele formei lor arhaice, cu cân­tările pre­lungi și nein­tel­igi­bile – lumea ascultă o incan­tație fără să priceapă mai mult de sfert din ceea ce se spune. Mijlocirea către Dum­nezeu este crip­tată, stai pros­tit în mijlocul bis­ericii și te întrebi cum să comu­nici divinității între­bările și temer­ile tale, cum să primești spri­jinul duhu­lui sfânt printre bol­boroselile popi­lor și dascălilor. Ghidul tău către spir­i­tu­al­i­tate nu mai e preo­tul, prea pre­ocu­pat de cărțile sfinte din care citește și de core­ografia intrărilor și ieșir­ilor din altar, ci babele zeloase și vig­i­lente care‐și fac veacul în aproape orice bis­er­ică și care te corectează mus­tră­tor: “așează‐te în genunchi”, “stinge lumânarea”, “aprinde lumânarea”, “acuma tre­buie să te închini”… Nu pri­cepi de ce, nu vezi ros­tul întreg­u­lui balet, aștepți ilu­minarea pe care ar tre­bui s‐o primească spir­i­tul tău, dar ea nu vine.

Nu, n‐am devenit mistic, încerc doar să ajung la o per­cepție reli­gioasă care să îmi împace mintea cu sufle­tul. Când vorbesc de Dum­nezeu și de duhul sfânt mă refer la o enti­tate spir­i­tu­ală căreia îi aparține toată omenirea, o enti­tate man­i­fes­tată ca o energie difuză, prezentă în fiecare din­tre noi și în tot ceea ce ne încon­joară și căreia îi dăm diverse nume: Dum­nezeu, Allah, Budha. Felul în care ne raportăm la ea este diferit, bis­eri­cile de diferite con­fe­siuni au con­struit seturi de reg­uli și cutume, dar mie mi se pare mai impor­tantă exis­tența legă­turii cu această instanță. Ne naștem și primim o parte a aces­tei energii prin naștere sub numele de suflet, apoi murim și reîn­toarcem această energie către sursa ei. Ne dăm sufle­tul. Ce facem cu această energie de‐a lun­gul vieții este foarte impor­tant, pen­tru că putem s‐o potențăm, s‐o îmbogățim înainte de a o înapoia sau putem s‐o per­ver­tim, returnând‐o sărăc­ită. Cred în comu­ni­unea spir­i­tu­ală și ener­get­ică pe care o poate naște un grup de oameni – forța acelei energii sunt con­vins că există. De pildă așa cred eu că funcționează acatis­tul – scrii pe o hâr­tie ceea ce îți dorești, un preot citește aceste dor­ințe în fața unei comu­nități care se roagă, iar forța spir­i­tu­ală pe care o degajă rugă­ci­unea colec­tivă poate schimba totul. Din păcate acatis­tul – ca să mă opresc la el pen­tru o clipă – a ajuns un instru­ment de man­i­festare a friv­o­lității într‐un mod pe care majori­tatea pre­oților îl acceptă, pen­tru că ală­turi de acatist există și o taxă care se colectează. Oamenii cer lucruri mărunte și cât se poate de con­crete: case, mașini, biju­terii, spri­jin pen­tru a câștiga pro­cese. Când te duci în bis­er­ică ar tre­bui să încerci să sta­bilești o legă­tură spir­i­tu­ală cu o instanță mult mai înaltă – înălțimea la care aspiri să te ridici ar tre­bui să lase în urmă pre­ocupările mărunte, făcându‐te să‐ți dorești înțelep­ci­une, jude­cată dreaptă, sănă­tate tru­pească și sufletească. Am ajuns până acolo încât poți să dai acatiste prin Inter­net, prezența ta în bis­er­ică nici nu mai e solic­i­tată, recunoscându‐se explicit că totul e doar formă lip­sită de conținut.

Clerul român a ratat rolul de mijloc­i­tor între noi și Dum­nezeu. Și l‐au asumat în mod explicit, au spus mereu că doar ei pot inter­preta cuvin­tele și voia Dom­nu­lui, dar faptele lor nu creștinează pe cei pe care i‐au asumat ca drept cred­in­cioși. Sunt impli­cați în politică, deși n‐ar avea ce căuta acolo. Sunt pre­ocu­pați de avere, de dragul acu­mulării ei, dar n‐o folos­esc în scop­uri creș­tine. Clădesc bis­erici pen­tru a‐și crește fala și put­erea, nu pen­tru sufle­tul nos­tru. Vorbesc despre săraci, dar nu le întind o mână. Se bazează pe bătrâni pen­tru a duce tradiți­ile mai departe, dar nu le stau ală­turi acelora care sunt sin­guri și bol­navi. Nu ne vorbesc despre val­o­rile în care tre­buie să cre­dem, pe care nu tre­buie să le aban­donăm, ci ne lasă să cădem în friv­o­li­tate și super­fi­cial­i­tate. Nu încearcă să ne mân­tuie sufletele, așa cum Iisus a făcut‐o prin sac­ri­fi­ciul său, ci să ne golească buzunarele.

Cer multe bis­ericii române, e ade­vărat. Prin asta recunosc că nu mă apropii de ea, nu încerc s‐o înțe­leg întâi, ci aștept întâi dovezile orig­inilor sale apos­to­lice. Îi cer mai întâi să urmeze spir­i­tul crești­nesc, pen­tru ca apoi să o îmbrățișez ca pe un părinte. Cu fiecare zi care trece însă ea rămâne tot mai departe de aceste înda­toriri, înstrăinându‐se de noi toți, pen­tru a deveni tot mai mult o soci­etate pe acți­uni. Și poate cea mai rea con­secință, ne înde­părtează pe toți de înțelegerea pro­fundă a divinității căreia îi aparține sufle­tul fiecăruia din­tre noi, lăsându‐ne să trăim și să murim sin­guri și fără lumină.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Cu com­pe­tenţele spir­i­tuale e ace­laşi lucru ca şi cu cele de busi­ness. Efor­tul indi­vid­ual al celor puţini.

    Îmi place mult cum se leagă subiectele din ultimele pos­turi. Ador legă­tura din­tre lucruri.

  2. Alice
    • Sorin Sfirlogea

      Dacă ar face‐o la modul serios am fi aflat cu toții despre asta, n‐ar fi fost nevoie să ne uităm pe o pag­ină web. Lista aia sunt sigur că e de tipul "două la primărie, două la pre­fec­tură".

  3. Alice

    La a doua vedere, nu doresc nimănui să se afle de Cră­ciun sau de Paşti într‐o ţară protes­tantă. Afli ce e orto­dox­is­mul, fie şi numai să te prindă Cră­ci­unul în Ger­ma­nia.
    Nici Paştele în Spania n‐a fost mai vesel.
    Ajungi să ţi se pară Paştele la Bis­er­ica greacă orto­doxă din Istan­bul, o binecu­vântare.

    • Sorin Sfirlogea

      Mă faci curios… De ce e așa trist la protes­tanți și la catolici?

      • Alice

        Lăsând la o parte fap­tul că e în ger­mană şi nu înţe­leg nimic, la protes­tanţi e trist pen­tru că e mai puţin decât orice. Slu­jba se ţine într‐o sală de con­fer­inţe (aşa arată bis­er­ica), dar e mai puţin decât o con­fer­inţă. Cântarea reli­gioasă a aten­uat reli­gio­sul în favoarea con­cer­tu­lui, dar e mai puţin decât un con­cert. Arta reli­gioasă a fost elim­i­nată total. O cruce min­i­mal­istă te aruncă într‐un decor de muzeu de artă con­tem­po­rană, dar e mai puţin decât un muzeu.

        Iar comu­ni­unea socială care se real­izează prin inter­mediul bis­ericii e doar socială, nu şi spir­i­tu­ală. De fapt, e un exer­ciţiu de a fi accep­tat în soci­etate. Cotizezi, copiii tăi au acces la gră­diniţele şi şco­l­ile de pe lângă bis­er­ică, care având bani, evi­dent că sunt mai bune decât cele neafil­i­ate. Sunt foarte curioasă ce se alege de copiii care primesc edu­caţia de a ajuta şi fac exer­ciţii con­crete în acest sens, adulţi devenind, şi neavând încă copii sau alte con­strân­geri care să‐i oblige să fie accep­taţi în soci­etate. Se mai duc la bis­er­ică, îşi mai ajută semenii? Pînă la urmă toţi am adunat bor­cane când am fost mici, dar câţi colec­tăm azi deşeurile selec­tiv?

        Iar la catolici e şi mai trist. Nici­unde nu întâl­neşti atâta măreţie ca în cat­e­drala catolică, care se îmbogăţeşte pe ici pe colo chiar cu icoane. Slu­jba scur­tată, adap­tată omu­lui mod­ern etern grăbit, scaunele de rugă­ci­une după care tân­jesc ortodocşii cu dureri de spate reale sau închipuite, rolul social asumat şi recunos­cut, dis­cur­sul infinit actual. Şi bis­er­ica goală. Bis­er­ica catolică a făcut tot ceea ce îi reproşăm noi Bis­ericii orto­doxe că nu a făcut. Şi totuşi, bis­er­ica e goală.

        Şi aici ARE DREPTATE Bis­er­ica orto­doxă română, când spune că rolul social tre­buie asumat de soci­etatea civilă, că rolul ei e spiritual‐religios. Din păcate nu a reuşit şi să explice mai bine asta: cu niciun chip nu vom părăsi ser­vi­ciul divin.

        • Sorin Sfirlogea

          Era cât pe ce să fiu de acord cu tine. Mi‐am amintit că orto­doxia mod­ernă prac­tică ser­vi­ciul divin dim­pre­ună cu jocurile politice, reven­di­carea aver­ilor mână­stirești, tax­ele pen­tru ser­vici­ile reli­gioase…
          Dacă se pretind manier­iști, poate ar fi bine să renunțe la tot ce nu e scris în Scrip­tură.

  4. Sorin Sfirlogea

    Și atunci, întreb eu, sunt mai aproape de ade­văr protes­tanții care:
    — neagă rolul cleru­lui bis­ericesc ca mijloc­i­tor cu Dum­nezeu și neagă descen­dența lui apos­tolică?
    — fac din bis­er­ică mai degrabă un loc de con­gre­gație unde cred­in­cioșii pot crea comu­nități?
    — spun că mân­tuirea vine prin grația div­ină, nu prin faptele bune făcute în viața pămân­tească?
    — afirmă că orice cred­in­cios poate afla și intepreta cuvân­tul Dom­nu­lui direct din scrip­tură?

    La prima vedere ai zice că da. La a doua vedere cum e?

  5. Alice

    Era un comen­tariu pe care vroiam să‐l fac la pos­tul cu 7 mil­iarde, http://sorin.sfirlogea.com/2011/11/08/sapte-miliarde-deocamdata/.
    Dar iată că, Har Dom­nu­lui, aici se potriveşte şi mai bine.
    Mă între­bam, cum poate avea loc o dez­batare despre con­trolul natal­ităţii atâta timp cât bis­er­ica susţine că scopul vieţii este să te înmulţeşti, de prefer­inţă fără număr, ca să se con­tracareze imi­granţii din Asia, care vin să ne strice nouă orto­dox­is­mul.
    Când nu se stră­duieşte să explice clişeul cum că, femeia se mân­tu­ieşte prin naştere de prunci.
    Cred că insti­tuţia bis­ericii suferă de inadec­vare la prob­lemele lumii con­tem­po­rane, ceea ce o poate face nefrecventabilă.
    Când, de fapt, are toate răspun­surile. În cărţile sfinte.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu