Sunt câ­țiva ani de când mă gân­desc la bi­se­rică dintr‑o altă per­spec­tivă de­cât cea din care am fost edu­cat să pri­vesc, aceea de cre­din­cios ne­con­di­țio­nat. Mă gân­desc la bi­se­rică pre­cum un ne­ho­tă­rât care, deși bo­te­zat creș­ti­nește, are încă ne­du­me­riri și ne­în­țe­le­geri. Or­to­do­xie, ca­to­li­cism sau pro­tes­tan­tism? Creș­ti­nism, isla­mism sau bu­dism? Ce le unește? Ce le des­parte? De ce? Nu-mi neg apar­te­nența creș­tină, nu mă simt în­stră­i­nat de re­li­gie, dar nu re­u­șesc să gă­sesc co­mu­niu­nea spi­ri­tu­ală cu bi­se­rica or­to­doxă. N‑aș spune că mă simt mai aproape de ca­to­lici, cu atât mai pu­țin de pro­tes­tanți, dar aș fi vrut să se fi creat o punte în­tre mine și or­to­do­xie peste care să pot trece spi­ri­tual. Nu s‑a în­tâm­plat asta și m‑am tot în­tre­bat ce lip­sește: sunt eu cel care nu face un pas că­tre or­to­do­xism sau e bi­se­rica cea care se tot în­de­păr­tează de mine? M‑am gân­dit mult timp la asta și cred că am­bele ca­uze sunt adevârate.

O dată cu tre­ce­rea ani­lor am atri­buit bi­se­ri­cii or­to­doxe mai multe ro­luri pe care aș fi vrut să le joace în so­ci­e­tate și am fost tot mai dez­a­mă­git să ob­serv că se în­tâm­plă exact pe dos. Bi­se­rica ro­mână nu își asumă un rol so­cial în mod ex­pli­cit. Eu mi‑o ima­gi­nez ca prin­ci­pa­lul ges­tio­nar al can­ti­ne­lor de să­raci, al azi­le­lor de bă­trâni, al că­mi­ne­lor de co­pii or­fani, pen­tru care sunt con­vins că ar pu­tea pro­duce re­sur­sele ne­ce­sare sau ar pu­tea să le mo­bi­li­zeze. Mă gân­desc la ave­rea sem­ni­fi­ca­tivă pe care bi­se­rica o are – te­re­nuri agri­cole, pă­duri – la ac­ce­sul ne­mij­lo­cit pe care pre­o­ții îl au la mi­los­te­nia cre­din­cio­și­lor, care sunt con­vins că ar pre­fera să ajute ne­vo­ia­șii, bă­trâ­nii și or­fa­nii prin in­ter­me­diul bi­se­ri­cii. Îmi ima­gi­nez case de co­pii or­fani pe lângă mâ­năs­tiri, unde că­lu­gă­rii sau că­lu­gă­ri­țele ar pu­tea să‑i în­vețe va­lo­rile creș­tine și ar pu­tea să par­ti­cipe la mun­cile mâ­năs­ti­rii, iar sta­tul ar pu­tea să con­tri­buie cu edi­ca­ția laică. Mă gân­desc la azile de bă­trâni, tot pe lângă bi­se­rici și mâ­năs­tiri, cu bă­trâni în­gri­jiți prin mi­los­te­nia că­lu­gă­ri­lor șî pre­o­ți­lor – ce alt­ceva se po­tri­vește mai bine cu spi­ri­tul creș­tin de­cât mân­gă­ie­rea unui om bol­nav sau aflat în ne­voie? Îmi în­chi­pui că bi­se­ri­cile ar pu­tea mo­bi­liza câ­țiva cre­din­cioși cu aju­to­rul că­rora să ofere zil­nic mă­car că­teva por­ții de mân­care unor săraci.

Mi-am do­rit tot mai mult ca bi­se­rica or­to­doxă să se im­plice în edu­ca­rea so­ci­e­tă­ții. Lă­co­mia, in­do­lența, le­nea, ne­pă­sa­rea sunt stig­mate ale lu­mii în care azi trăim – pre­o­ții ar pu­tea vorbi des­pre ast­fel de lu­cruri ce­lor care vin la slu­jbe, să‑i în­demne să mun­cească și să pros­pere prin afa­ceri cin­si­tite, nu prin în­șe­lă­to­rie și min­ciună. Din pă­cate slu­j­bele or­to­doxe rămân adân­cite în ca­noa­nele for­mei lor ar­haice, cu cân­tă­rile pre­lungi și ne­in­te­li­gi­bile – lu­mea as­cultă o in­can­ta­ție fără să pri­ceapă mai mult de sfert din ceea ce se spune. Mij­lo­ci­rea că­tre Dum­ne­zeu este crip­tată, stai pros­tit în mij­lo­cul bi­se­ri­cii și te în­trebi cum să co­mu­nici di­vi­ni­tă­ții în­tre­bă­rile și te­me­rile tale, cum să pri­mești spri­ji­nul du­hu­lui sfânt prin­tre bol­bo­ro­se­lile po­pi­lor și das­că­li­lor. Ghi­dul tău că­tre spi­ri­tu­a­li­tate nu mai e pre­o­tul, prea pre­o­cu­pat de căr­țile sfinte din care ci­tește și de co­re­o­gra­fia in­tră­ri­lor și ie­și­ri­lor din al­tar, ci ba­bele ze­loase și vi­gi­lente care-și fac ve­a­cul în aproape orice bi­se­rică și care te co­rec­tează mus­tră­tor: “așează-te în ge­nunchi”, “stinge lu­mâ­na­rea”, “aprinde lu­mâ­na­rea”, “acuma tre­buie să te în­chini”… Nu pri­cepi de ce, nu vezi ros­tul în­tre­gu­lui ba­let, aș­tepți ilu­mi­na­rea pe care ar tre­bui s‑o pri­mească spi­ri­tul tău, dar ea nu vine. 

Nu, n‑am de­ve­nit mis­tic, în­cerc doar să ajung la o per­cep­ție re­li­gi­oasă care să îmi îm­pace min­tea cu su­fle­tul. Când vor­besc de Dum­ne­zeu și de du­hul sfânt mă re­fer la o en­ti­tate spi­ri­tu­ală că­reia îi apar­ține toată ome­ni­rea, o en­ti­tate ma­ni­fes­tată ca o ener­gie di­fuză, pre­zentă în fi­e­care din­tre noi și în tot ceea ce ne în­con­joară și că­reia îi dăm di­verse nume: Dum­ne­zeu, Al­lah, Bu­dha. Fe­lul în care ne ra­por­tăm la ea este di­fe­rit, bi­se­ri­cile de di­fe­rite con­fe­siuni au con­struit se­turi de re­guli și cu­tume, dar mie mi se pare mai im­por­tantă exis­tența le­gă­tu­rii cu această in­stanță. Ne naș­tem și pri­mim o parte a aces­tei ener­gii prin naș­tere sub nu­mele de su­flet, apoi mu­rim și re­în­toar­cem această ener­gie că­tre sursa ei. Ne dăm su­fle­tul. Ce fa­cem cu această ener­gie de‑a lun­gul vie­ții este foarte im­por­tant, pen­tru că pu­tem s‑o po­ten­țăm, s‑o îm­bo­gă­țim îna­inte de a o îna­poia sau pu­tem s‑o per­ver­tim, returnând‑o să­ră­cită. Cred în co­mu­niu­nea spi­ri­tu­ală și ener­ge­tică pe care o poate naște un grup de oa­meni – forța ace­lei ener­gii sunt con­vins că există. De pildă așa cred eu că func­țio­nează aca­tis­tul – scrii pe o hâr­tie ceea ce îți do­rești, un preot ci­tește aceste do­rințe în fața unei co­mu­ni­tăți care se ro­agă, iar forța spi­ri­tu­ală pe care o de­gajă ru­gă­ciu­nea co­lec­tivă poate schimba to­tul. Din pă­cate aca­tis­tul – ca să mă opresc la el pen­tru o clipă – a ajuns un in­stru­ment de ma­ni­fes­tare a fri­vo­li­tă­ții într-un mod pe care ma­jo­ri­ta­tea pre­o­ți­lor îl ac­ceptă, pen­tru că ală­turi de aca­tist există și o taxă care se co­lec­tează. Oa­me­nii cer lu­cruri mă­runte și cât se poate de con­crete: case, ma­șini, bi­ju­te­rii, spri­jin pen­tru a câștiga pro­cese. Când te duci în bi­se­rică ar tre­bui să în­cerci să sta­bi­lești o le­gă­tură spi­ri­tu­ală cu o in­stanță mult mai îna­ltă – înăl­ți­mea la care as­piri să te ri­dici ar tre­bui să lase în urmă pre­o­cu­pă­rile mă­runte, fă­cându-te să-ți do­rești în­țe­lep­ciune, ju­de­cată dreaptă, să­nă­tate tru­pească și su­fle­tească. Am ajuns până acolo în­cât poți să dai aca­tiste prin In­ter­net, pre­zența ta în bi­se­rică nici nu mai e so­li­ci­tată, re­cu­nos­cându-se ex­pli­cit că to­tul e doar formă lip­sită de conținut.

Cle­rul ro­mân a ra­tat ro­lul de mij­lo­ci­tor în­tre noi și Dum­ne­zeu. Și l‑au asu­mat în mod ex­pli­cit, au spus me­reu că doar ei pot in­ter­preta cu­vin­tele și voia Dom­nu­lui, dar fap­tele lor nu creș­ti­nează pe cei pe care i‑au asu­mat ca drept cre­din­cioși. Sunt im­pli­cați în po­li­tică, deși n‑ar avea ce că­uta acolo. Sunt pre­o­cu­pați de avere, de dra­gul acu­mu­lă­rii ei, dar n‑o fo­lo­sesc în sco­puri creș­tine. Clă­desc bi­se­rici pen­tru a‑și crește fala și pu­te­rea, nu pen­tru su­fle­tul nos­tru. Vor­besc des­pre să­raci, dar nu le în­tind o mână. Se ba­zează pe bă­trâni pen­tru a duce tra­di­ți­ile mai de­parte, dar nu le stau ală­turi ace­lora care sunt sin­guri și bol­navi. Nu ne vor­besc des­pre va­lo­rile în care tre­buie să cre­dem, pe care nu tre­buie să le aban­do­năm, ci ne lasă să că­dem în fri­vo­li­tate și su­per­fi­ci­a­li­tate. Nu în­cearcă să ne mân­tuie su­fle­tele, așa cum Ii­sus a făcut‑o prin sa­cri­fi­ciul său, ci să ne go­lească buzunarele.

Cer multe bi­se­ri­cii ro­mâne, e ade­vă­rat. Prin asta re­cu­nosc că nu mă apro­pii de ea, nu în­cerc s‑o în­țe­leg în­tâi, ci aș­tept în­tâi do­ve­zile ori­gi­ni­lor sale apos­to­lice. Îi cer mai în­tâi să ur­meze spi­ri­tul creș­ti­nesc, pen­tru ca apoi să o îm­bră­ți­șez ca pe un pă­rinte. Cu fi­e­care zi care trece însă ea rămâne tot mai de­parte de aceste în­da­to­riri, în­stră­inându-se de noi toți, pen­tru a de­veni tot mai mult o so­ci­e­tate pe ac­țiuni. Și poate cea mai rea con­se­cință, ne în­de­păr­tează pe toți de în­țe­le­ge­rea pro­fundă a di­vi­ni­tă­ții că­reia îi apar­ține su­fle­tul fi­e­că­ruia din­tre noi, lă­sându-ne să trăim și să mu­rim sin­guri și fără lumină.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Cu com­pe­tenţele spi­ri­tu­ale e ace­laşi lu­cru ca şi cu cele de bu­si­ness. Efor­tul in­di­vi­dual al ce­lor puţini. 

    Îmi place mult cum se leagă su­biec­tele din ul­ti­mele pos­turi. Ador le­gă­tura din­tre lucruri.

  2. Alice
    • Sorin Sfirlogea

      Dacă ar face‑o la mo­dul se­rios am fi aflat cu to­ții des­pre asta, n‑ar fi fost ne­voie să ne ui­tăm pe o pa­gină web. Lista aia sunt si­gur că e de ti­pul “două la pri­mă­rie, două la prefectură”.

  3. Alice

    La a doua ve­dere, nu do­resc ni­mă­nui să se afle de Cră­ciun sau de Pa­şti într‑o ţară pro­tes­tantă. Afli ce e or­to­do­xis­mul, fie şi nu­mai să te prindă Cră­ci­u­nul în Germania.
    Nici Pa­ş­tele în Spa­nia n‑a fost mai vesel.
    Ajungi să ţi se pară Pa­ş­tele la Bi­se­rica greacă or­to­doxă din Is­tan­bul, o binecuvântare.

    • Sorin Sfirlogea

      Mă faci cu­rios… De ce e așa trist la pro­tes­tanți și la catolici?

      • Alice

        Lă­sând la o parte fap­tul că e în ger­mană şi nu înţe­leg ni­mic, la pro­tes­tanţi e trist pen­tru că e mai pu­ţin de­cât orice. Slu­jba se ţine într‑o sală de con­fe­rinţe (aşa arată bi­se­rica), dar e mai pu­ţin de­cât o con­fe­rinţă. Cân­ta­rea re­li­gi­oasă a ate­nuat re­li­gi­o­sul în fa­voa­rea con­cer­tu­lui, dar e mai pu­ţin de­cât un con­cert. Arta re­li­gi­oasă a fost eli­mi­nată to­tal. O cruce mi­ni­ma­listă te aruncă într-un de­cor de mu­zeu de artă con­tem­po­rană, dar e mai pu­ţin de­cât un muzeu.

        Iar co­mu­niu­nea so­ci­ală care se re­a­li­zează prin in­ter­me­diul bi­se­ri­cii e doar so­ci­ală, nu şi spi­ri­tu­ală. De fapt, e un exer­ci­ţiu de a fi ac­cep­tat în so­ci­e­tate. Co­ti­zezi, co­piii tăi au ac­ces la gră­di­ni­ţele şi şco­lile de pe lângă bi­se­rică, care având bani, evi­dent că sunt mai bune de­cât cele nea­fi­li­ate. Sunt foarte cu­ri­oasă ce se alege de co­piii care pri­mesc edu­ca­ţia de a ajuta şi fac exer­ci­ţii con­crete în acest sens, adulţi de­ve­nind, şi ne­a­vând încă co­pii sau alte con­strân­geri care să‑i oblige să fie ac­cep­taţi în so­ci­e­tate. Se mai duc la bi­se­rică, îşi mai ajută se­me­nii? Pînă la urmă toţi am adu­nat borcane când am fost mici, dar câţi co­lec­tăm azi deşe­u­rile selectiv?

        Iar la ca­to­lici e şi mai trist. Nici­unde nu în­tâl­neşti atâta mă­reţie ca în ca­te­drala ca­to­lică, care se îm­bo­gă­ţeşte pe ici pe colo chiar cu icoane. Slu­jba scur­tată, adap­tată omu­lui mo­dern etern gră­bit, sca­u­nele de ru­gă­ciune după care tân­jesc or­to­do­cşii cu du­reri de spate re­ale sau în­chi­pu­ite, ro­lul so­cial asu­mat şi re­cu­nos­cut, dis­cur­sul in­fi­nit ac­tual. Şi bi­se­rica goală. Bi­se­rica ca­to­lică a fă­cut tot ceea ce îi re­proşăm noi Bi­se­ri­cii or­to­doxe că nu a fă­cut. Şi to­tuşi, bi­se­rica e goală.

        Şi aici ARE DREPTATE Bi­se­rica or­to­doxă ro­mână, când spune că ro­lul so­cial tre­buie asu­mat de so­ci­e­ta­tea ci­vilă, că ro­lul ei e spi­ri­tual-re­li­gios. Din pă­cate nu a re­u­şit şi să ex­plice mai bine asta: cu niciun chip nu vom pă­răsi ser­vi­ciul divin.

        • Sorin Sfirlogea

          Era cât pe ce să fiu de acord cu tine. Mi-am amin­tit că or­to­do­xia mo­dernă prac­tică ser­vi­ciul di­vin dim­pre­ună cu jo­cu­rile po­li­tice, re­ven­di­ca­rea ave­ri­lor mâ­năs­ti­rești, ta­xele pen­tru ser­vi­ci­ile religioase…
          Dacă se pre­tind ma­nie­riști, poate ar fi bine să re­nunțe la tot ce nu e scris în Scriptură.

  4. Sorin Sfirlogea

    Și atunci, în­treb eu, sunt mai aproape de ade­văr pro­tes­tan­ții care:
    — neagă ro­lul cle­ru­lui bi­se­ri­cesc ca mij­lo­ci­tor cu Dum­ne­zeu și neagă des­cen­dența lui apostolică?
    — fac din bi­se­rică mai de­grabă un loc de con­gre­ga­ție unde cre­din­cio­șii pot crea comunități?
    — spun că mân­tu­i­rea vine prin gra­ția di­vină, nu prin fap­tele bune fă­cute în viața pământească?
    — afirmă că orice cre­din­cios poate afla și in­te­preta cu­vân­tul Dom­nu­lui di­rect din scriptură?

    La prima ve­dere ai zice că da. La a doua ve­dere cum e?

  5. Alice

    Era un co­men­ta­riu pe care vro­iam să‑l fac la pos­tul cu 7 mi­li­arde, http://sorin.sfirlogea.com/2011/11/08/sapte-miliarde-deocamdata/.
    Dar iată că, Har Dom­nu­lui, aici se po­tri­veşte şi mai bine.
    Mă în­tre­bam, cum poate avea loc o dez­ba­tare des­pre con­tro­lul na­ta­li­tă­ţii atâta timp cât bi­se­rica susţine că sco­pul vi­eţii este să te în­mulţeşti, de pre­fe­rinţă fără nu­măr, ca să se con­tra­ca­reze imi­granţii din Asia, care vin să ne strice nouă ortodoxismul.
    Când nu se stră­du­ieşte să ex­plice cli­şeul cum că, fe­meia se mân­tu­ieşte prin na­ş­tere de prunci.
    Cred că in­sti­tu­ţia bi­se­ri­cii su­feră de in­a­dec­vare la pro­ble­mele lu­mii con­tem­po­rane, ceea ce o poate face nefrecventabilă.
    Când, de fapt, are toate răs­pun­su­rile. În că­rţile sfinte.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.