Zilele astea s‑a inflamat atmosfera în jurul băncilor austriece, după anunțul cu adevărat îngrijorător făcut de Banca Austriei despre “reducerea expunerii în Europa de Est”, ca să folosesc un termen profesional, deși mărturisesc că nu înțeleg întru totul sintagma. Atât cât înțeleg îmi dau seama că ceea ce li se cere flialelor băncilor din România să nu mai acorde credite și, în schimb, să încurajeze depozitele pentru a colecta o parte a banilor. Asta înseamnă mai departe că dezvoltarea unei afaceri cu credite de la băncile austriece va fi dificilă — condițiile vor fi dezavantajoase — iar cei ce vor să investească sau să modernizeze afaceri vor trebui să se adreseze altor bănci. Celor grecești este exclus, ele deja au început efortul de a colecta depozite și nu mă aștept să fie foarte avantajos să te împrumuți de la o economie aflată în colaps. Celor franceze nu le merge nici lor excepțional, dacă socotim dificultățile pe care le are Societe Generale si mai nou chiar Franța ca țară. Și atunci de unde mai poți lua un credit în condiții rezonabile?
Domnul Băsescu s‑a inflamat. A făcut declarații dure și un neavizat ar crede că o face pentru că apără interesele românilor. E adevărat, menținerea creditării în România este în interesul nostru, pentru că altfel intrăm în mari complicații financiare și economice. Dar nu asta cred că îl frământă pe domnul președinte. Primul lui gând este desigur la clasa politică din care provine, mai ales la partidul care l‑a propulsat în vârful piramidei și care va plăti prețul electoral al unei prăbușiri economice. Eu citesc declarația lui în contextul alegerilor de anul viitor: BCR și Raiffeisen ar putea îndepărta definitv șansele PDL de a se menține la putere. Puține, atâtea câte mai sunt. Pe de altă parte statul român este principalul client al creditelor private, cu care își susține cheltuielile — oprirea creditării pune actuala putere în mare dificultate, chiar acum în prag de an electoral.
Dincolo de calculele politice meschine cu care suntem deja obișnuiți și la care nici nu ne sinchisim să mai reacționăm, problema reducerii expunerii băncilor este foarte serioasă. Dacă Austria dă tonul la asta, de dragul de a‑și menține ratingul de țară, se va crea un precedent care va permite și altora să se comporte identic. Fără finanțare, economia din România va avea mari probleme, mai ales în sectorul privat. Împrumuturile de la FMI vor fi injectate în sectorul de stat, ceea ce înseamnă că vor mai exista oportunități doar în contractele cu statul. Și știm toți cum se acordă aceste contracte. Dacă sectorul privat își scade turația vom intra în colaps. Rău de tot.
Cursa pentru atragerea depozitelor e în toi. A început timid, a continuat cu oferta hilară a unei bănci grecești care oferă prin tragere la sorți un bilet la Olimpiada viitoare, dar va contnua mult mai serios, cred eu. Nu știu câtă lichiditate există în România, dar sigur fiecare bancă mizează pe mutarea depozitelor de la celelalte bănci — a început deci faza “care pe care”. Ca să fie și mai interesant se aud opinii despre cum statul român ar trebui să fie interesat și el de atragerea banilor de la populație, probabil prin titluri de stat, ceea ce va proba patriotismul nostru: vom paria pe statul român și pe șansele noastre comune sau vom alege soluția individualistă și ne vom încrede în băncile străine sprijinite de economii mai puternice ca a noastră? Lipsa noastră de coeziune ca națiune cred că va influența mult această decizie.
Dincolo de aspectele de tehnică financiară, o întrebare devine din ce în ce mai stăruitoare: cine a beneficiat de favorurile pe care le-am făcut în ultimii ani Occidentului? Am vândut băncile pentru că Europa ne‑a cerut asta, am vândut marile companii de stat pentru că eram criticați peste tot despre pierderile lor. Mai toate au ajuns în mâinile multinaționalelor vestice, care fie le-au exploatat cu succes, fie le-au închis ca să facă posibile importul propriilor produse, dar, oricum au procedat, au făcut profituri uriașe și au repatriat discret banii către țările-mamă. Românii nu sunt beneficiarii acestor privatizări, asta e sigur. Singurii care au beneficiat cu adevărat au fost cei din clasa politică, care au dorit un “boom” economic care să le permită să ne vândă iluziile unei societăți în care bunăstarea e generală și fericirea e permanentă. Nu există așa ceva și nici nu va exista vreodată. A existat doar oportunitatea de a face sume imense de bani pentru clientela politică, de a fura nestingherit pe fondul privatizării României. Ceea ce am obținut poate fi ușor contabilizat: banii noștri sunt în buzunarele unor străini, energia ne‑o dau străinii la ce preț doresc ei, mâncarea vine prin lanțurile de magazine deținute de multinaționale. Globalizarea a mușcat zdravăn din România și acum mestecă satisfăcută. Și nu ne oprim aici, se pare că mai avem de dat câte ceva: căile ferate, gazul, Oltchim… Încă n‑a pus nimeni ochii pe agricultură, dar nu m‑aș mira să văd “investitori strategici” apărând în viitorul imediat.
Mă întreb cât va mai dura până când românii vor înțelege ce li se întâmplă. Și cât va mai dura până când vor lua atitudine. Pentru că timpul trece și cu fiecare zi e prea tardivă reacția noastră la jocurile europene ale globalizării.
12:11
Salutare,
Am citit spre final: “Încă n‑a pus nimeni ochii pe agricultură, dar nu m‑aș mira să văd “investitori strategici” apărând în viitorul imediat.” si nu pot sa fiu de acord cu tine aici… Pioneer si Monsanto sunt jucatori grei, cu state vechi in Romania — imediat dupa revolutie, care incearca (cu sucess din pacate) sa puna agricultura “pe butuci” prin introducerea de OMG si chimicalele aferente pe scara larga.
Cateva articole interesante:
Codul lui Pioneer
Am distrus agricultura in Vest, acum o distrugem in Romania
Un ministru pe placul companiei americane Monsanto
Conspiratia Mutantilor. Romania, calcaiul lui Ahile al Europei
MONSANTO — Crima alimentelor modificate genetic
Parera mea… eu cu cine votez?
12:11
Eu când spun că n‑a pus încă nimeni mâna pe agricultură mă refer la teren. Deocamdată e încă fărămițat și deținut de mulți. Dacă se va concentra în mâna câtorva, Monsanto si Pioneer au cale liberă să facă prăpăd.
12:11
Într-un singur an, suprafaţa agricolă deţinută de cetăţenii străini în România a crescut cu 10 %, de la 635.000 de hectare în 2010, la 709.000 hectare în prezent, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Raportat la suprafaţa arabilă, terenurile deţinte de străini au ajuns să reprezinte 8,5%, aceste cifre îngrijorându‑i oarecum pe oficialii de la Agrcultură care consideră „periculos modul în care se valorifică aceste terenuri”.
Pe primul loc în topul cumpărătorilor de teren din România se situează Italia, cu 24,29% din total, urmată de Germania, cu 15,48%, şi ţările arabe, cu 9,98%.
Spania deţine o cotă de 6,22% din cele 700.900 hectare de teren agricol cumpărate de străini în România, Austria 6,13%, Ungaria 8,17% şi Danemarca 4,52%.
Cererea pentru terenurile agricole va fi cu atât mai mare cu cât producţia de hrană la nivel mondial va trebui să crească cu 70%, până în 2050, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor unei populaţii în creştere, arată estimările Organizaţiei pentru Agricultură şi Hrană.
Totuşi, preţurile de la noi nu sunt atât de mici încât să atragă ca un magnet investitorii străini, mai ales că mulţi dintre ei sunt învăţaţi cu un standard de calitate care la noi este încă departe de a se aplica.