Floricică viorea

Europa respiră oare­cum ușu­rată. Mai marii con­ti­nen­tu­lui s‑au înțe­les cum să rezolve prob­lemele, cel puțin de ochii lumii. Bri­tanicii fac opinie sep­a­rată, dar deo­cam­dată lucrurile nu par grave. Gre­cia rămâne în Uni­une. Cam ăsta e tonul majori­tar al pub­li­cați­ilor de după întâl­nirea de la finalul aces­tei săp­tămâni. Și ar tre­bui să ne bucurăm că nu s‑a anunțat sfârși­tul lumii. Președ­in­tele nos­tru ne explică pe un ton autori­tar, cel pe care îl are întot­deauna când ne vor­bește din vâr­ful scaunului de la Cotroceni, că nu ne per­mitem decât să stăm în Uni­une și să fim sol­i­dari. Orice evadare ne-ar fi fatală.

Unele voci vorbesc despre acest acord ca despre înfi­ințarea celui de-al patrulea Reich. Este oare­cum ade­vărat: acor­dul care se va încheia va extinde reg­ulile sta­bilite de Ger­ma­nia și Franța asupra tuturor. Europa pare că va fi un fel de Reich, dar cu un "je ne sais quoi" adus de francezi, care stau la masa mir­ilor, deși econo­mia și spir­i­tul lor național nu au nimic de a face cu pro­duc­tiv­i­tatea și efi­ciența ger­mană. În tim­pul ăsta noi tre­buie să ne mod­i­ficăm con­sti­tuția și să scriem acolo că promitem să fim cuminți și să nu chel­tuim mai mult decât ne per­mitem. S‑a ajuns până acolo încât cuvân­tul politi­cie­nilor nu mai e de ajuns, e nevoie de legifer­area reg­ulilor ca să există o min­imă garanție de respectare a lor. Ceea ce în cazul romănilor e cât se poate de ade­vărat — uitați-vă la com­por­ta­men­tul lui Ponta și o să înțelegeți de ce.

Piața pri­vată a fost lăsată în pace, să se des­curce sin­gură. Cică nu e bine s‑o regle­men­tăm, că mai rău facem. Poate că sunt eu câr­co­taș, dar am o sen­za­ție de off­side. Păi nu din jocurile inteligente ale băn­cilor pri­vate și ale multi­naționalelor am ajuns în criza asta? Nu goana după profit și lăco­mia câș­tigu­lui cu orice preț ne-au pus în genunchi? Statele își vor reduce chel­tu­ielile — min­unat! — dar cum facem cu manevrele finan­ciare ale mar­ilor com­panii, care pot desta­bi­liza economi­ile mai frag­ile? Aici ce garanții ne dai, mein fuhrer? A, nici unele… Am înțe­les, dacă e să ne‑o tragă băn­cile străine sau multi­naționalele, ghin­ion! Desigur, au intrat în țările Europei de Est prin pre­siu­nile politicii inter­naționale și prin corupția politi­cie­nilor locali, dar despre asta nu ne mai amintim — a fost demult, pe vre­mea când feri­cirea părea veșnică.

În tim­pul ăsta românii fac ce știu ei mai bine: stau și privesc. După cum au învățat de la ProTV în anii '90, dacă te uiți, căștigi. Rați­unea e caducă, protes­tul e obosi­tor. Mai bine o punem de-un gră­tar cu mici, luăm niște bere și, dacă nu mai avem bani, schim­băm o sută de euro. Pe la începutul anu­lui a exi­s­tat o mică miș­care con­tra creș­terii de prețuri de la Petrom — niște flăcăi dor­nici prob­a­bil de adren­a­l­ină și pub­lic­i­tate plăteau ben­z­ina cu mărunțiș, încer­când să blocheze funcționarea stației pen­tru cât mai mult timp. Petrom n‑a zis nimic, dar nici n‑a scăzut prețurile, a adunat fiecare bănuț și acum anunță prof­i­turi record pe 2011. În plină criză doamna CEO de la Petrom ne privește cu sen­ină­tate — dacă o între­bați sigur vă va spune că își iubește țara ca nimeni altcineva. Nici măcar la capi­tolul proteste românii nu au vreo efi­ciență.

Miș­carea Occupy Wall Street, cu tot idil­is­mul ei, a făcut ceva der­anj prin multe țări. La noi totul s‑a redus la un fel de șeză­toare tip Wood­stock, unde niște tineri s‑au adunat ca să aibă de unde se risipi. Nici măcar nu au facut‑o într-un loc sim­bolic pen­tru economie, ci în par­cul din Piața Unirii, unde — sin­cer vorbind — ar fi putut să‑i lase să stea și cinci ani, că tot nu încur­cau pe nimeni. Mass-media s‑a dus și i‑a inter­vievat, că așa era de bon­ton, ca să ne arate tuturor apoi cât de dezartic­u­lat era mesajul protes­tatar­ilor. Occupy Bucharest nu venea din convin­geri pro­funde, ci din mimetismul spe­cific cul­turilor mici, care simt nevoia să copieze ce se întâm­plă "afară".

De mai bine de jumă­tate de an Olanda ne blochează intrarea în spațiul Schen­gen. În afară de niște mici șicane la vamă cu câteva camioane de flori, nimeni nu a reacționat în vreun fel. ING și Heineken fac mai departe afac­eri foarte bune, iar românii le dau banii fără nici o remuș­care. Pen­tru con­for­mi­tate: aici mă includ și pe mine — am cont la ING.

Românii nu ies din casă pen­tru a apăra val­ori sau prin­cipii. Românii ies din casă când au o nevoie con­cretă și ime­di­ată. Și, mai mult, cu cât nedrep­tatea pe care o faci afectează mai mulți români, cu atât ai șanse mai mari să scapi basma curată. În absența unui lider care să‑i mobi­lizeze, românii nu prac­tică sol­i­dar­i­tatea. Când guver­nul a scăzut salari­ile buge­tar­ilor cu 25%, protestele au avut efecte quasi-nule și s‑au stins rapid. Tre­buia ca mulți lid­eri de sindi­cat să se alin­ieze și să con­ducă în mod orga­ni­zat protestele pen­tru a avea suc­ces, iar dor­ința de protest a celor afec­tați ar fi tre­buit să fie de nestă­vilit. Sunt nemulțu­mit de cal­i­tatea ser­vici­ilor din sec­torul buge­tar și, dacă ar fi după mine, aș face o reformă dras­tică. Dar în egală măsură mă deza­măgește inca­pac­i­tatea lor de a se apăra în mod efi­cient.

Mobi­lizarea apare însă ori de câte ori o cat­e­gorie pro­fe­sion­ală dis­tinctă este afec­tată. Protes­tul de la Min­is­terul Finanțelor, când au blo­cat min­istrul în clădire, e un exem­plu de mobi­lizare — e drept, ușor vio­lentă — atunci când e vorba de un număr restrâns de români, con­duși de un lider sindi­cal. Prob­lema e că nu cereau rezolvarea unor prob­leme fun­da­men­tale ale admin­is­trației finan­ciare, ci menținerea unor avan­taje de grup: sporurile. Pro­fe­sorii fac și ei mișcări anti-Funeriu — nu le con­vine reforma dom­nu­lui min­istru, nu le place inco­erența sis­temu­lui, nu le place buge­tul mic. În ter­meni con­creți asta se tra­duce așa: noi nu avem soluții con­crete și funcționale, dar nu vrem să ne dați afară sau să ne scădeți salari­ile.

Cu imag­inea asta în minte îmi e greu să proiectez protestele românești la ceea ce prob­a­bil se va întâm­pla în perioada urmă­toare: decap­i­talizarea României prin retragerea ban­ilor și afac­er­ilor de către bănci și multi­naționale. Cel mai prob­a­bil vom sta acasă să ne uităm la talk-show-uri inter­minabile în care politi­cienii vor da vina unii pe alții, în sper­anța că așa vor avea acces la put­ere, ca să se mai aleagă și ei cu câteva bucățele din bunătățile de la masa bogaților Europei. Românii vor lua partea unuia sau altuia, con­tin­uând ine­fi­cient eter­nul război româno-român.

Îmi amintesc că în Bal­anța lui Băieșu există o replică tragi-comică, apropo de reacția românilor la năvăl­i­tori — au venit peste noi tătarii, turcii și noi ce-am făcut? ne-am retras în munți și am mai com­pus o doină de jale. Cam la atât se reduce capac­i­tatea noas­tră de reacție ca popor. Și dacă nu mă cre­deți, uitați-vă cum se prez­intă în proteste pro­fe­sorii, care ar tre­bui să fie una din elitele noas­tre int­elec­tuale: îi cântă min­istru­lui sub gea­muri "Flori­cică viorea să‑i spui / La min­istrul vai de capul lui / Să se ducă focu­lui". Aș râde, dacă nu mi-ar veni să plâng.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Adrian Mitrea Ro

    Dupa vreo 20 ani il inte­leg pe tata cand ma intreba de ce pre­turile sunt in euro. Nu am card! Asta e tot ce pot sa fac.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu