Eu­ropa res­piră oa­re­cum ușu­rată. Mai ma­rii con­ti­nen­tu­lui s‑au în­țe­les cum să re­zolve pro­ble­mele, cel pu­țin de ochii lu­mii. Bri­ta­ni­cii fac opi­nie se­pa­rată, dar deo­cam­dată lu­cru­rile nu par grave. Gre­cia rămâne în Uniune. Cam ăsta e to­nul ma­jo­ri­tar al pu­bli­ca­ți­i­lor de după în­tâl­ni­rea de la fi­na­lul aces­tei săp­tămâni. Și ar tre­bui să ne bu­cu­răm că nu s‑a anun­țat sfâr­și­tul lu­mii. Pre­șe­din­tele nos­tru ne ex­plică pe un ton au­to­ri­tar, cel pe care îl are în­tot­dea­una când ne vor­bește din vâr­ful sca­u­nu­lui de la Co­tro­ceni, că nu ne per­mi­tem de­cât să stăm în Uniune și să fim so­li­dari. Orice eva­dare ne-ar fi fatală.

Unele voci vor­besc des­pre acest acord ca des­pre în­fi­in­ța­rea ce­lui de-al pa­tru­lea Reich. Este oa­re­cum ade­vă­rat: acor­dul care se va în­cheia va ex­tinde re­gu­lile sta­bi­lite de Ger­ma­nia și Franța asu­pra tu­tu­ror. Eu­ropa pare că va fi un fel de Reich, dar cu un “je ne sais quoi” adus de fran­cezi, care stau la masa mi­ri­lor, deși eco­no­mia și spi­ri­tul lor na­țio­nal nu au ni­mic de a face cu pro­duc­ti­vi­ta­tea și efi­ciența ger­mană. În tim­pul ăsta noi tre­buie să ne mo­di­fi­căm con­sti­tu­ția și să scriem acolo că pro­mi­tem să fim cu­minți și să nu chel­tuim mai mult de­cât ne per­mi­tem. S‑a ajuns până acolo în­cât cu­vân­tul po­li­ti­cie­ni­lor nu mai e de ajuns, e ne­voie de le­gi­fe­ra­rea re­gu­li­lor ca să există o mi­nimă ga­ran­ție de res­pec­tare a lor. Ceea ce în ca­zul ro­mă­ni­lor e cât se poate de ade­vă­rat — ui­tați-vă la com­por­ta­men­tul lui Ponta și o să în­țe­le­geți de ce.

Piața pri­vată a fost lă­sată în pace, să se des­curce sin­gură. Cică nu e bine s‑o re­gle­men­tăm, că mai rău fa­cem. Poate că sunt eu câr­co­taș, dar am o sen­za­ție de offside. Păi nu din jo­cu­rile in­te­li­gente ale băn­ci­lor pri­vate și ale mul­ti­na­țio­na­le­lor am ajuns în criza asta? Nu goana după pro­fit și lă­co­mia câști­gu­lui cu orice preț ne-au pus în ge­nunchi? Sta­tele își vor re­duce chel­tu­ie­lile — mi­nu­nat! — dar cum fa­cem cu ma­ne­vrele fi­nan­ci­are ale ma­ri­lor com­pa­nii, care pot des­ta­bi­liza eco­no­mi­ile mai fra­gile? Aici ce ga­ran­ții ne dai, mein fu­hrer? A, nici unele… Am în­țe­les, dacă e să ne‑o tragă băn­cile stră­ine sau mul­ti­na­țio­na­lele, ghi­nion! De­si­gur, au in­trat în ță­rile Eu­ro­pei de Est prin pre­siu­nile po­li­ti­cii in­ter­națio­nale și prin co­rup­ția po­li­ti­cie­ni­lor lo­cali, dar des­pre asta nu ne mai amin­tim — a fost de­mult, pe vre­mea când fe­ri­ci­rea pă­rea veșnică.

În tim­pul ăsta ro­mâ­nii fac ce știu ei mai bine: stau și pri­vesc. După cum au în­vă­țat de la ProTV în anii ’90, dacă te uiți, căș­tigi. Ra­țiu­nea e ca­ducă, pro­tes­tul e obo­si­tor. Mai bine o pu­nem de-un gră­tar cu mici, luăm niște bere și, dacă nu mai avem bani, schim­băm o sută de euro. Pe la în­ce­pu­tul anu­lui a exis­tat o mică miș­care con­tra creș­te­rii de pre­țuri de la Pe­trom — niște flă­căi dor­nici pro­ba­bil de adre­na­lină și pu­bli­ci­tate plă­teau ben­zina cu mă­run­țiș, în­cer­când să blo­cheze func­țio­na­rea sta­ției pen­tru cât mai mult timp. Pe­trom n‑a zis ni­mic, dar nici n‑a scă­zut pre­țu­rile, a adu­nat fi­e­care bă­nuț și acum anunță pro­fi­turi re­cord pe 2011. În plină criză doamna CEO de la Pe­trom ne pri­vește cu se­ni­nă­tate — dacă o în­tre­bați si­gur vă va spune că își iu­bește țara ca ni­meni alt­ci­neva. Nici mă­car la ca­pi­to­lul pro­teste ro­mâ­nii nu au vreo eficiență.

Miș­ca­rea Oc­cupy Wall Street, cu tot idi­lis­mul ei, a fă­cut ceva de­ranj prin multe țări. La noi to­tul s‑a re­dus la un fel de șe­ză­toare tip Woo­ds­tock, unde niște ti­neri s‑au adu­nat ca să aibă de unde se ri­sipi. Nici mă­car nu au facut‑o într-un loc sim­bo­lic pen­tru eco­no­mie, ci în par­cul din Piața Uni­rii, unde — sin­cer vor­bind — ar fi pu­tut să‑i lase să stea și cinci ani, că tot nu în­cur­cau pe ni­meni. Mass-me­dia s‑a dus și i‑a in­ter­vi­e­vat, că așa era de bon­ton, ca să ne arate tu­tu­ror apoi cât de dez­ar­ti­cu­lat era me­sa­jul pro­tes­ta­ta­ri­lor. Oc­cupy Bu­cha­rest nu ve­nea din con­vin­geri pro­funde, ci din mi­me­tis­mul spe­ci­fic cul­tu­ri­lor mici, care simt ne­voia să co­pi­eze ce se în­tâm­plă “afară”.

De mai bine de ju­mă­tate de an Olanda ne blo­chează in­tra­rea în spa­țiul Schen­gen. În afară de niște mici și­cane la vamă cu câ­teva ca­mi­oane de flori, ni­meni nu a re­ac­țio­nat în vreun fel. ING și He­i­ne­ken fac mai de­parte afa­ceri foarte bune, iar ro­mâ­nii le dau ba­nii fără nici o re­mu­ș­care. Pen­tru con­for­mi­tate: aici mă in­clud și pe mine — am cont la ING.

Ro­mâ­nii nu ies din casă pen­tru a apăra va­lori sau prin­ci­pii. Ro­mâ­nii ies din casă când au o ne­voie con­cretă și ime­di­ată. Și, mai mult, cu cât ne­drep­ta­tea pe care o faci afec­tează mai mulți ro­mâni, cu atât ai șanse mai mari să scapi basma cu­rată. În ab­sența unui li­der care să‑i mo­bi­li­zeze, ro­mâ­nii nu prac­tică so­li­da­ri­ta­tea. Când gu­ver­nul a scă­zut sa­la­ri­ile bu­ge­ta­ri­lor cu 25%, pro­tes­tele au avut efecte qu­asi-nule și s‑au stins ra­pid. Tre­buia ca mulți li­deri de sin­di­cat să se ali­ni­eze și să con­ducă în mod or­ga­ni­zat pro­tes­tele pen­tru a avea suc­ces, iar do­rința de pro­test a ce­lor afec­tați ar fi tre­buit să fie de ne­stă­vi­lit. Sunt ne­mul­țu­mit de ca­li­ta­tea ser­vi­ci­i­lor din sec­to­rul bu­ge­tar și, dacă ar fi după mine, aș face o re­formă dras­tică. Dar în egală mă­sură mă dez­a­mă­gește in­ca­pa­ci­ta­tea lor de a se apăra în mod eficient.

Mo­bi­li­za­rea apare însă ori de câte ori o ca­te­go­rie pro­fe­sio­nală dis­tinctă este afec­tată. Pro­tes­tul de la Mi­nis­te­rul Fi­nan­țe­lor, când au blo­cat mi­nis­trul în clă­dire, e un exem­plu de mo­bi­li­zare — e drept, ușor vi­o­lentă — atunci când e vorba de un nu­măr res­trâns de ro­mâni, con­duși de un li­der sin­di­cal. Pro­blema e că nu ce­reau re­zol­va­rea unor pro­bleme fun­damen­tale ale ad­mi­nis­tra­ției fi­nan­ci­are, ci men­ți­ne­rea unor avan­taje de grup: spo­ru­rile. Pro­fe­so­rii fac și ei miș­cări anti-Fu­ne­riu — nu le con­vine re­forma dom­nu­lui mi­nis­tru, nu le place in­co­e­rența sis­te­mu­lui, nu le place bu­ge­tul mic. În ter­meni con­creți asta se tra­duce așa: noi nu avem so­lu­ții con­crete și func­țio­nale, dar nu vrem să ne dați afară sau să ne scă­deți salariile.

Cu ima­gi­nea asta în minte îmi e greu să pro­iec­tez pro­tes­tele ro­mâ­nești la ceea ce pro­ba­bil se va în­tâm­pla în pe­ri­oada ur­mă­toare: de­ca­pi­ta­li­za­rea Ro­mâ­niei prin re­tra­ge­rea ba­ni­lor și afa­ce­ri­lor de că­tre bănci și mul­ti­na­țio­nale. Cel mai pro­ba­bil vom sta acasă să ne ui­tăm la talk-show-uri in­ter­mi­na­bile în care po­li­ti­cie­nii vor da vina unii pe al­ții, în spe­ranța că așa vor avea ac­ces la pu­tere, ca să se mai aleagă și ei cu câ­teva bu­că­țele din bu­nă­tă­țile de la masa bo­ga­ți­lor Eu­ro­pei. Ro­mâ­nii vor lua par­tea unuia sau al­tuia, con­ti­nu­ând ine­fi­cient eter­nul răz­boi româno-român.

Îmi amin­tesc că în Ba­lanța lui Bă­ieșu există o re­plică tragi-co­mică, apropo de re­ac­ția ro­mâ­ni­lor la nă­vă­li­tori — au ve­nit peste noi tă­ta­rii, tur­cii și noi ce-am fă­cut? ne-am re­tras în munți și am mai com­pus o do­ină de jale. Cam la atât se re­duce ca­pa­ci­ta­tea noas­tră de re­ac­ție ca po­por. Și dacă nu mă cre­deți, ui­tați-vă cum se pre­zintă în pro­teste pro­fe­so­rii, care ar tre­bui să fie una din eli­tele noas­tre in­te­lec­tu­ale: îi cântă mi­nis­tru­lui sub gea­muri “Flori­cică vi­o­rea să‑i spui / La mi­nis­trul vai de ca­pul lui / Să se ducă fo­cu­lui”. Aș râde, dacă nu mi-ar veni să plâng.


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Adrian Mitrea Ro Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Adrian Mitrea Ro

    Dupa vreo 20 ani il in­te­leg pe tata cand ma in­treba de ce pre­tu­rile sunt in euro. Nu am card! Asta e tot ce pot sa fac.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.