Spiritul sărbătorilor

În fiecare an sunt tot mai agasat de atmos­fera cre­ată în apropierea săr­bă­to­rilor de iarnă. M‑am sus­pec­tat de sin­dro­mul Grinch. M‑am gân­dit că îmbătrâ­nesc și nu mai am voioșia nece­sară ca să per­cep ceea ce toată lumea numește spir­i­t­ul săr­bă­to­rilor. Din­tr-un sen­ti­ment de frondă copilărească, m‑am încăpățâ­nat să ascund orice fel de reacție poz­i­tivă, orice entuzi­asm sus­pect, orice bucurie sezon­ală, pen­tru a putea afișa un aer supe­ri­or-îmbuf­nat. Instinc­tiv simțeam că e ceva în nereg­ulă cu voioșia gen­er­ală, dar nu puteam să artic­ulez un caz împotri­va celor care o prac­ti­cau entuzi­ast. Așa că anul aces­ta m‑am hotărât să dau lup­ta finală: fie îmi găs­esc argu­mentele pen­tru care spir­i­t­ul săr­bă­to­rilor nu e jus­ti­fi­cat, fie mă declar pur și sim­plu un ire­me­di­a­bil și inex­plic­a­bil Grinch.

Am început prin a des­face strat după strat întrea­ga con­strucție a feri­cirii hiber­nale. Așa am descoper­it că regăs­esc toate com­po­nente esențiale ale unui film: sce­nar­i­ul (mesajele emoțion­al-lac­rimo­gene din toată media), coloana sonoară (col­in­dele laice și reli­gioase), scenografia (sim­bolurile obiec­tuale), regia (man­agerii de mar­ket­ing și pub­lic­i­tate).

Să luăm de pildă sce­nar­i­ul săr­bă­to­rilor de iarnă: e com­pus de toate medi­ile de comu­ni­care care, începând cu luna decem­brie, ne vorbesc insis­tent despre Moș Cră­ci­un, despre bună­tatea noas­tră sufletească pe care în fiecare an tre­buie s‑o regăsim (pen­tru că se pare că o pier­dem ime­di­at după 1 ian­uar­ie, o regăsim nițel de Paște și iar o rătăcim), despre nașterea prun­cu­lui Iis­us (de obser­vat uti­lizarea ter­menu­lui de prunc, care în lim­ba română are niște cono­tații emoțion­al-poz­i­tive, menite să ne înduioșeze), despre bucu­ria pe care o simțim de săr­bă­tori, cu aluzii sub­tile la cadourile pe care le vom pri­mi. Orice post de radio îți repetă un șablon din acest tip, iarăși și iarăși, obsesiv, ca să-ți intre bine în cap că te afli într‑o perioadă spe­cială, în care tre­buie să te simți alt­fel decât de obi­cei și să te com­porți alt­fel.

Pen­tru ca efec­tul să fie total, se inter­vine și cu coloana sonoră. Ori­unde te-ai afla ai mari șanse să asculți col­inde. Din cele laic-amer­icănești (gen Jin­gle bells, San­ta Claus is com­ing to town sau We wish you a Mer­ry Christ­mas), din cele patri­ot­ic-românești (aici este seg­men­tul de piață al lui Ște­fan Hrușcă, care dis­pare fără urmă un an întreg pen­tru a reveni în fiecare lună decem­brie cu tone de “leru‑i ler” și “lin și iarăși lin” — pe bune, ce‑o face Hrușcă în restul anu­lui? prob­a­bil leruiește și linuiază în baie ca să nu uite ver­surile…), din cele uni­ver­sal-reli­gioase (Silent Night, Come all ye faith­full samd) sau din cele neaoș-orto­doxe (Raza soare­lui, Trei păs­tori, Domn domn să-nălțăm…). Ideea e să nu uiți nici o clipă că sunt săr­bă­tori, că viața e fru­moasă, iar tu ești o per­soană nemaipomenită și nemaiîn­tâl­nită.

Avem povestea, avem și ambianța sonoră. Ce ne mai tre­buie? Desig­ur, partea vizuală. Mii de Moși Cră­ci­u­ni te ase­di­ază din toate vit­rinele, bal­coanele și gea­murile, sub­lini­ind și ei spir­i­t­ul săr­bă­to­rilor și sug­erând dis­cret, dar ferm, că e vre­mea cadourilor. Brazii de Cră­ci­un apar deja din noiem­brie, nat­u­rali sau din plas­tic. În com­panii apar ghirlan­dele în tavan, steluțele, globușoarele, căci­ulițele de Moș Cră­ci­un și cio­rapii enor­mi, de atâr­nat la sobă. Totul e o spumă mul­ti­col­oră de beteli și dec­o­rați­u­ni. Și, pen­tru că sex­ul vin­de orice, avem și Cră­ci­u­nițele…

Nimănui nu‑i mai pasă că fiecare din aces­te ele­mente medi­at­ice au avut la orig­inea lor alte sem­nifi­cații și val­ori, pe care le căl­căm în picioare cu sen­ină­tatea pe care ne‑o dă igno­ranța. Dacă de pildă cine­va ar avea curi­oz­i­tatea să caute sem­nifi­cația col­in­de­lor în Moldo­va rurală, ar fi poate uim­it să afle că erau de fapt forme de comu­ni­care socială extrem de sofisti­cate și pline de înțe­lesuri pro­funde. Ar afla că grupul de col­indă­tori tre­buia să se pregătească în pre­al­a­bil, repetând col­in­dele până când le cân­tau corect și fru­mos, că erau elim­i­nați din grup cei care răgușeau sau nu aveau o voce fru­moasă și că nu purcedeau la col­in­dat decât în Ajunul Cră­ci­unului, nici o zi mai devreme. Ar afla că toate col­in­dele au exi­s­tat și înainte de creș­tin­ism, având sem­nifi­cația unor urări de fer­til­i­tate și pros­per­i­tate în anul care urma să înceapă după iarnă.

Nu multă lume știe sau mai acordă impor­tanță fap­tu­lui că Moș Cră­ci­un este de fapt o creație Coca-Cola, por­nită de la un per­son­aj dese­n­at din pre­sa amer­i­cană. Ameste­carea săr­bă­torii creș­tine în numele aces­tui per­son­aj crează con­fuzie, dar o con­fuzie coor­do­nată: Cră­ci­un -> bună­tate sufletească -> bucurie -> cadouri -> Moș Cră­ci­un. Cer­cul se închide per­fect.

Tot amal­ga­mul ăsta de sim­boluri și emoții ar fi lip­sit de orice sens, dacă nu ar exista — slavă Dom­nu­lui! — cine­va care să ne dea cheia aces­tei cimil­i­turi. Pri­etenii noștrii din mar­ket­ing și rudele lor apropi­ate din agenți­ile de pub­lic­i­tate regizează întreg­ul spec­ta­col ast­fel încât să cre­dem că noi, ceilalți, sun­tem spec­ta­torii. În real­i­tate noi sun­tem actorii prin­ci­pali. Amețiți de coloana sonoră, îmbă­tați de sce­nar­iu și orbiți de scenografie nu ne rămâne decât să le urmăm indi­cați­ile pre­cise, pen­tru că ei ne vor duce către împlinirea tutur­or dor­ințelor și feri­cirea deplină. Dacă n‑ați ghic­it cum se cheamă asta, vă spun eu: shop­ping. Aces­ta este mod­ul direct și efi­cient de a trans­for­ma bună­tatea sufletească în cifră de afac­eri, bucu­ria și iubirea în comi­sioane de vânzări și spir­i­t­ul săr­bă­to­rilor în prof­it. La finele zilei, despre asta e vor­ba. Și pen­tru că prof­i­t­ul tre­buie să fie cât mai mare, spir­i­t­ul săr­bă­to­rilor tre­buie să înceapă cât mai devreme posi­bil. Chiar dacă se cal­că în picioare tradiții și sim­boluri, ridi­culizân­du-le prin uti­lizarea lor în scop com­er­cial. Chiar dacă se induce ideea că spir­i­t­ul săr­bă­to­rilor este o for­mă de prostie colec­tivă, în care tre­buie să ne anulăm creierele și să devenim con­suma­tori ascultă­tori. Măria Sa Ban­ul e mai pre­sus de prunc și de moș. E dum­nezeul la care ne înch­inăm în real­i­tate.

Am încheiat. Con­cluzia: rămân la starea mea de agasare și resp­in­gere a aces­tui tip de spir­it al săr­bă­to­rilor. Nu știu dacă îl voi mai regăsi pe cel aut­en­tic, dar pot să con­stat că e foarte greu să‑l mai prac­ti­ci atâ­ta timp cât o majori­tate urbană cov­ârși­toare de-abia așteap­tă reduc­er­ile, ca să i se declanșeze emoția săr­bă­to­rilor de iarnă.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Bogdan Avadanei

    Vai de mine Sorin, e fru­mos să câr­cotești așa despre spir­i­t­ul Cră­ci­unului? Ț, nț, nț.
    Nu ai nici o tre­abă cu nici un sin­drom, însă zic că e bine să sep­a­răm din start exarce­bările cretinoide de săr­bă­toarea Cră­ci­unului. Eu am făcut‑o, poate și din cauză că ziua mea pică în apropierea Cră­ci­unului, și am refuzat să nu mă bucur din toată ființa mea de zăpadă, fam­i­lie, și cadouri (mai ales că de multe ori in copilărie am prim­it un sin­gur cadou — e mai valoros/mai mare/mai fru­mos etc, așa că e și pen­tru ziua ta și de Cră­ci­un …).
    Ce te der­an­jează este exploatarea sim­bolurilor tradiționale în scop­uri com­er­ciale pure. Da, e bătaie de joc con­tin­uă, însă să nu uităm că și Bis­er­i­ca a făcut ace­lași lucru, supra­punând de la sine ziua naș­terii dom­nu­lui peste săr­bă­to­rile pre-creș­tine pen­tru a “fura” cred­i­t­ul săr­bă­to­rilor .…(acu’ nu mă înțelege greșit că aș con­sid­era Bis­er­i­ca exem­plu de com­por­ta­ment .…)
    Ce se întâm­plă acum, este ca atun­ci când te uiți la un film care chiar îți place, și după fiecare propoz­iție se dau reclame, apare un mesaj pub­lic­i­tar în sub­sol, sau imag­inea este micșo­ra­ta pen­tru a face loc unor grafice peni­bile com­er­ciale. Așa cum tratezi reclamele și pub­lic­i­tatea în gen­er­al, așa tre­buie tratat și cazul par­tic­u­lar numit mar­ketingul de Cră­ci­un. Poți să stai să inghiți mesajul că n‑ai de ales, poți să schim­bi canalul / recte să găsești un loc unde încă n‑au sărit calul cu pub­lic­i­tatea de Cră­ci­un, sau poți să plătești un post fără reclame sau DVD-ul cu fil­mul respec­tiv — adică schim­bi tehnolo­gia și te duci într‑o vacanță într‑o zonă civ­i­liza­tă (și aici nu mă refer la dez­voltată … )
    Eu în gen­er­al aleg sa închid tele­vi­zorul, și să-mi fac pro­pri­ul film: să plec din zonele care mă der­an­jează vizual/auditiv/emoțional — nu înainte de a cumpăra cadourile pen­tru fam­i­lie (și asta nu din cauza pub­lic­ității, ci datorită spir­i­t­u­lui săr­bă­to­rilor — și pen­tru că nu doresc nimănui să nu găsească un cadou sub pom, chiar dacă știe cine e Moș Cră­ci­un …).
    Așa că cel mai bine lăsăm deop­arte por­cări­ile com­er­ciale decem­briste (eu le doresc din toată ini­ma celor care con­cep aseme­nea aber­ații ca așa spir­it să aiba de Cră­ci­un la ei acasă în fiecare an) iar fap­tul că la noi de Cră­ci­un sun­tem întot­deau­na în fam­i­lie (sau ple­cați cu famil­ia unde­va) și că întot­deau­na sub pom se găs­esc cadouri pe 26 decem­brie, pen­tru toată lumea, nu are nim­ic de‑a face cu imag­i­nația bol­navă a alto­ra. La urma urmei, mare e gră­d­i­na Dom­nu­lui, și mulți cre­ti­ni au sărit gar­dul .….

    • Sorin Sfirlogea

      În prin­cip­iu de acord cu tine, pot alege să evit ceea ce nu-mi place. Prob­le­ma este că există foarte mulți care nu fac această dis­tincție între com­er­cial și tradiție, le con­fundă între ele și, peste un număr de ani, își inchip­i­ue că tradiția Cră­ci­unului este dis­coun­tul la elec­tron­ice. Peste timp am să devin minori­tar, tradiția va fi pier­dută. Pen­tru că acum aleg soluția struțu­lui…
      Nu vreau să spun prin asta că un arti­col în blog face mare difer­ență, dar măcar nu tac. Și poate mai citește cine­va, se ma iscă o dis­cuție…

      • Bogdan Avadanei

        Nu te criti­cam, vroiam numai să sub­lin­iez sep­a­rarea toc­mai pen­tru a ampli­fi­ca efec­tul 🙂
        Da, așa e, deja sun­tem minori­tari, marea masă vor pierde legă­tu­ra cu tre­cu­tul — vezi și cât de mult s‑au pier­dut din cei 7 ani de acasă la gen­er­ați­ile actuale …
        — Dar tre­buie să ne intere­seze ? Evi­dent DA.
        — Putem face ceva? Hmmm, numai ceva minus­cul, cu efor­turi imense și cu com­pro­miterea imag­inii per­son­ale.
        — Mer­ită (soci­etatea) să faci ceva? Eheee, acu’ deja începe dis­cuția. Alegerea mea este (așa cum ai descris soluția și în arti­colul cu Econo­mia Feri­cirii) să “lucrez” la nivelul comu­nității locale. Bine, în cazul meu “locale” înseam­nă tru­pa de cunoscuți, eu încă nu mă simt “local” în București — și mă trece un fior neplă­cut pe spate la gân­dul că cine­va m‑ar putea vre­o­dată iden­ti­fi­ca cu comu­ni­tatea de aici.
        Ideea mea e că la nivelul unei comu­nități restrânse și în con­cor­danță cu ideile pro­prii poți să ai mai mult suc­ces de a face ceva, apoi comui­tatea se poate întări, poate influ­ența alte comu­nități, și poate poate mișcă ceva și la niv­el mai amplu. Metodele pot varia, de la blog, dis­cuții, la dis­cur­suri, la edu­cația copi­ilor pro­prii etc. Vor­ba aia, sper­anța moare ulti­ma.

        • Alin Vaida

          Cu fior, fără fior, n‑am ce-ți face, *acum* ești bucureștean. Ce‑a fost ieri, ce va fi mâine, asta e altă poveste. Dar *acum* trăiești aici, asta e comu­ni­tatea ta, chiar dacă ai mași­na înma­tric­u­lată în altă parte. Fap­tul că te simți chiri­aș în comu­ni­tatea care te‑a adop­tat cu ceva vreme in urmă, poate fi depășit. La fel ca și statu­tul de fumă­tor 😉

  2. Alunelu

    Peste poate de acord cu tine 🙂
    Anul ăsta chiar au exager­at, sim­bolurile și mesajele car­ac­ter­is­tice au apărut în mag­a­zine înainte de jumă­tatea lunii noiem­brie. Mie mi s‑a părut cu atât mai peni­bil, cu cât anul ăsta iar­na pare că a uitat să vină.

    În altă ordine de idei, ție-ți con­vine să vor­bești așa, copi­ii tăi sunt oameni în toată firea. Ăștia mai tineri tre’să ne gândim și la ai noștri copii. Când eram de vârs­ta fiică-mii, tare-mi plăcea perioa­da asta, dar acum 30 de ani lucrurile stăteau cu totul alt­fel. Mașinăria de _marketing_ de atun­ci avea alte ținte de atins 😉

    Apropo de mar­ket­ing (sau cum s‑o chema ce fac ăștia de săr­bă­tori): moșul cel roșu și gras a fost doar are­stat de Coca Cola, nu inven­tat de ei. Figu­ra pe care o vedem azi a apărut cu vreo sută de ani înainte de reclamele la Coca Cola.

    • Adrian Mitrea Ro

      Corect tot!
      Acu ce facem? Sau mai bine zis ce fac eu!
      M‑am decis cu ceva timp in urma sa imi con­sum ener­gia cu famil­ia (fara a pre­cu­peti nici un efort) si in spe­cial cu copi­ii mei.

      Daca fiecare din noi (romanii) am face asta, eu CRED ca am putea evi­ta aber­ati­ile sociale de care avem deja parte. Nu ma dau ca si exem­plu, ci ofer o sug­estie!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu