În fi­e­care an sunt tot mai aga­sat de at­mosfera cre­ată în apro­pi­e­rea săr­bă­to­ri­lor de iarnă. M‑am sus­pec­tat de sin­dro­mul Grinch. M‑am gân­dit că îm­bă­trâ­nesc și nu mai am vo­io­șia ne­ce­sară ca să per­cep ceea ce toată lu­mea nu­mește spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor. Dintr-un sen­ti­ment de frondă co­pi­lă­rească, m‑am în­că­pă­țâ­nat să as­cund orice fel de re­ac­ție po­zi­tivă, orice en­tu­zi­asm sus­pect, orice bu­cu­rie se­zo­nală, pen­tru a pu­tea afișa un aer su­pe­rior-îm­bu­fnat. In­s­tinc­tiv sim­țeam că e ceva în ne­re­gulă cu vo­io­șia ge­ne­rală, dar nu pu­team să ar­ti­cu­lez un caz îm­po­triva ce­lor care o prac­ti­cau en­tu­zi­ast. Așa că anul acesta m‑am ho­tă­rât să dau lupta fi­nală: fie îmi gă­sesc ar­gu­men­tele pen­tru care spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor nu e jus­ti­fi­cat, fie mă de­clar pur și sim­plu un ire­me­di­a­bil și in­ex­pli­ca­bil Grinch.

Am în­ce­put prin a des­face strat după strat în­treaga con­struc­ție a fe­ri­ci­rii hi­ber­nale. Așa am des­co­pe­rit că re­gă­sesc toate com­po­nente esen­ți­ale ale unui film: sce­na­riul (me­sa­jele emo­țio­nal-la­cri­mo­gene din toată me­dia), co­loana so­noară (co­lin­dele laice și re­li­gi­oase), sce­no­gra­fia (sim­bo­lu­rile obiec­tu­ale), re­gia (ma­na­ge­rii de mar­ke­ting și pu­bli­ci­tate).

Să luăm de pildă sce­na­riul săr­bă­to­ri­lor de iarnă: e com­pus de toate me­di­ile de co­mu­ni­care care, în­ce­pând cu luna de­cem­brie, ne vor­besc in­sis­tent des­pre Moș Cră­ciun, des­pre bu­nă­ta­tea noas­tră su­fle­tească pe care în fi­e­care an tre­buie s‑o re­gă­sim (pen­tru că se pare că o pier­dem ime­diat după 1 ia­nu­a­rie, o re­gă­sim nițel de Paște și iar o ră­tă­cim), des­pre naș­te­rea prun­cu­lui Ii­sus (de ob­ser­vat uti­li­za­rea ter­me­nu­lui de prunc, care în limba ro­mână are niște co­no­ta­ții emo­țio­nal-po­zi­tive, me­nite să ne în­dui­o­șeze), des­pre bu­cu­ria pe care o sim­țim de săr­bă­tori, cu alu­zii sub­tile la ca­do­u­rile pe care le vom primi. Orice post de ra­dio îți re­petă un șa­blon din acest tip, ia­răși și ia­răși, ob­se­siv, ca să-ți in­tre bine în cap că te afli într‑o pe­ri­oadă spe­cială, în care tre­buie să te simți alt­fel de­cât de obi­cei și să te com­porți alt­fel.

Pen­tru ca efec­tul să fie to­tal, se in­ter­vine și cu co­loana so­noră. Ori­unde te-ai afla ai mari șanse să as­culți co­linde. Din cele laic-ame­ri­că­nești (gen Jin­gle be­lls, Santa Claus is co­ming to town sau We wish you a Merry Christ­mas), din cele pa­tri­o­tic-ro­mâ­nești (aici este seg­men­tul de piață al lui Ște­fan Hru­șcă, care dis­pare fără urmă un an în­treg pen­tru a re­veni în fi­e­care lună de­cem­brie cu tone de “leru‑i ler” și “lin și ia­răși lin” — pe bune, ce‑o face Hru­șcă în res­tul anu­lui? pro­ba­bil le­ru­iește și li­nu­iază în baie ca să nu uite ver­su­rile…), din cele uni­ver­sal-re­li­gi­oase (Si­lent Night, Come all ye fai­th­full samd) sau din cele neaoș-or­to­doxe (Raza soa­re­lui, Trei păs­tori, Domn domn să-năl­țăm…). Ideea e să nu uiți nici o clipă că sunt săr­bă­tori, că viața e fru­moasă, iar tu ești o per­soană ne­mai­po­me­nită și ne­maiîn­tâl­nită.

Avem po­ves­tea, avem și am­bi­anța so­noră. Ce ne mai tre­buie? De­si­gur, par­tea vi­zu­ală. Mii de Moși Cră­ciuni te ase­di­ază din toate vi­tri­nele, bal­coa­nele și gea­mu­rile, sub­li­ni­ind și ei spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor și su­ge­rând dis­cret, dar ferm, că e vre­mea ca­do­u­ri­lor. Bra­zii de Cră­ciun apar deja din no­iem­brie, na­tu­rali sau din plas­tic. În com­pa­nii apar ghir­lan­dele în ta­van, ste­lu­țele, glo­bu­șoa­rele, căci­uli­țele de Moș Cră­ciun și cio­ra­pii enormi, de atâr­nat la sobă. To­tul e o spumă mul­ti­co­loră de be­teli și de­co­ra­țiuni. Și, pen­tru că se­xul vinde orice, avem și Cră­ciu­ni­țele…

Ni­mă­nui nu‑i mai pasă că fi­e­care din aceste ele­mente me­di­a­tice au avut la ori­gi­nea lor alte sem­ni­fi­ca­ții și va­lori, pe care le căl­căm în pi­cioare cu se­ni­nă­ta­tea pe care ne‑o dă ig­no­ranța. Dacă de pildă ci­neva ar avea cu­ri­o­zi­ta­tea să ca­ute sem­ni­fi­ca­ția co­lin­de­lor în Mol­dova ru­rală, ar fi poate ui­mit să afle că erau de fapt forme de co­mu­ni­care so­ci­ală ex­trem de so­fis­ti­cate și pline de în­țe­le­suri pro­funde. Ar afla că gru­pul de co­lin­dă­tori tre­buia să se pre­gă­tească în pre­a­la­bil, re­pe­tând co­lin­dele până când le cân­tau co­rect și fru­mos, că erau eli­mi­nați din grup cei care ră­gu­șeau sau nu aveau o voce fru­moasă și că nu pur­ce­deau la co­lin­dat de­cât în Aju­nul Cră­ci­u­nu­lui, nici o zi mai de­vreme. Ar afla că toate co­lin­dele au exis­tat și îna­inte de creș­ti­nism, având sem­ni­fi­ca­ția unor urări de fer­ti­li­tate și pros­pe­ri­tate în anul care urma să în­ceapă după iarnă.

Nu multă lume știe sau mai acordă im­por­tanță fap­tu­lui că Moș Cră­ciun este de fapt o cre­a­ție Coca-Cola, por­nită de la un per­so­naj de­se­nat din presa ame­ri­cană. Ames­te­ca­rea săr­bă­to­rii creș­tine în nu­mele aces­tui per­so­naj cre­ază con­fu­zie, dar o con­fu­zie co­or­do­nată: Cră­ciun -> bu­nă­tate su­fle­tească -> bu­cu­rie -> ca­do­uri -> Moș Cră­ciun. Cer­cul se în­chide per­fect.

Tot amal­ga­mul ăsta de sim­bo­luri și emo­ții ar fi lip­sit de orice sens, dacă nu ar exista — slavă Dom­nu­lui! — ci­neva care să ne dea cheia aces­tei ci­mi­li­turi. Pri­e­te­nii noș­trii din mar­ke­ting și ru­dele lor apro­pi­ate din agen­ți­ile de pu­bli­ci­tate re­gi­zează în­tre­gul spec­ta­col ast­fel în­cât să cre­dem că noi, cei­lalți, sun­tem spec­ta­to­rii. În re­a­li­tate noi sun­tem ac­to­rii prin­ci­pali. Ame­țiți de co­loana so­noră, îm­bă­tați de sce­na­riu și or­biți de sce­no­gra­fie nu ne rămâne de­cât să le ur­măm in­di­ca­ți­ile pre­cise, pen­tru că ei ne vor duce că­tre îm­pli­ni­rea tu­tu­ror do­rin­țe­lor și fe­ri­ci­rea de­plină. Dacă n‑ați ghi­cit cum se cheamă asta, vă spun eu: sho­pping. Acesta este mo­dul di­rect și efi­cient de a trans­forma bu­nă­ta­tea su­fle­tească în ci­fră de afa­ceri, bu­cu­ria și iu­bi­rea în co­mi­si­oane de vân­zări și spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor în pro­fit. La fi­nele zi­lei, des­pre asta e vorba. Și pen­tru că pro­fi­tul tre­buie să fie cât mai mare, spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor tre­buie să în­ceapă cât mai de­vreme po­si­bil. Chiar dacă se calcă în pi­cioare tra­di­ții și sim­bo­luri, ri­di­culi­zându-le prin uti­li­za­rea lor în scop co­mer­cial. Chiar dacă se in­duce ideea că spi­ri­tul săr­bă­to­ri­lor este o formă de pros­tie co­lec­tivă, în care tre­buie să ne anu­lăm cre­ie­rele și să de­ve­nim con­su­ma­tori as­cul­tă­tori. Mă­ria Sa Ba­nul e mai pre­sus de prunc și de moș. E dum­ne­zeul la care ne în­chi­năm în re­a­li­tate.

Am în­che­iat. Con­clu­zia: rămân la sta­rea mea de aga­sare și res­pin­gere a aces­tui tip de spi­rit al săr­bă­to­ri­lor. Nu știu dacă îl voi mai re­găsi pe cel au­ten­tic, dar pot să con­stat că e foarte greu să‑l mai prac­tici atâta timp cât o ma­jo­ri­tate ur­bană co­vâr­și­toare de-abia aș­teaptă re­du­ce­rile, ca să i se de­clan­șeze emo­ția săr­bă­to­ri­lor de iarnă.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Bogdan Avadanei

    Vai de mine So­rin, e fru­mos să câr­co­tești așa des­pre spi­ri­tul Cră­ci­u­nu­lui? Ț, nț, nț.
    Nu ai nici o treabă cu nici un sin­drom, însă zic că e bine să se­pa­răm din start exar­ce­bă­rile cre­ti­no­ide de săr­bă­toa­rea Cră­ci­u­nu­lui. Eu am făcut‑o, poate și din ca­uză că ziua mea pică în apro­pi­e­rea Cră­ci­u­nu­lui, și am re­fu­zat să nu mă bu­cur din toată fi­ința mea de ză­padă, fa­mi­lie, și ca­do­uri (mai ales că de multe ori in co­pi­lă­rie am pri­mit un sin­gur ca­dou — e mai valoros/mai mare/mai fru­mos etc, așa că e și pen­tru ziua ta și de Cră­ciun …).
    Ce te de­ran­jează este ex­ploa­ta­rea sim­bo­lu­ri­lor tra­di­țio­nale în sco­puri co­mer­ci­ale pure. Da, e bă­taie de joc con­ti­nuă, însă să nu ui­tăm că și Bi­se­rica a fă­cut ace­lași lu­cru, su­pra­pu­nând de la sine ziua naș­te­rii dom­nu­lui peste săr­bă­to­rile pre-creș­tine pen­tru a “fura” cre­di­tul săr­bă­to­ri­lor .…(acu’ nu mă în­țe­lege greșit că aș con­si­dera Bi­se­rica exem­plu de com­por­ta­ment .…)
    Ce se în­tâm­plă acum, este ca atunci când te uiți la un film care chiar îți place, și după fi­e­care pro­po­zi­ție se dau re­clame, apare un me­saj pu­bli­ci­tar în sub­sol, sau ima­gi­nea este mi­c­șo­rata pen­tru a face loc unor gra­fice pe­ni­bile co­mer­ci­ale. Așa cum tra­tezi re­cla­mele și pu­bli­ci­ta­tea în ge­ne­ral, așa tre­buie tra­tat și ca­zul par­ti­cu­lar nu­mit mar­ke­tin­gul de Cră­ciun. Poți să stai să in­ghiți me­sa­jul că n‑ai de ales, poți să schimbi ca­na­lul / recte să gă­sești un loc unde încă n‑au să­rit ca­lul cu pu­bli­ci­ta­tea de Cră­ciun, sau poți să plă­tești un post fără re­clame sau DVD-ul cu fil­mul res­pec­tiv — adică schimbi teh­no­lo­gia și te duci într‑o va­canță într‑o zonă ci­vi­li­zată (și aici nu mă re­fer la dezvol­tată … )
    Eu în ge­ne­ral aleg sa în­chid te­le­vi­zo­rul, și să-mi fac pro­priul film: să plec din zo­nele care mă de­ran­jează vizual/auditiv/emoțional — nu îna­inte de a cum­păra ca­do­u­rile pen­tru fa­mi­lie (și asta nu din ca­uza pu­bli­ci­tă­ții, ci da­to­rită spi­ri­tu­lui săr­bă­to­ri­lor — și pen­tru că nu do­resc ni­mă­nui să nu gă­sească un ca­dou sub pom, chiar dacă știe cine e Moș Cră­ciun …).
    Așa că cel mai bine lă­săm de­o­parte porcă­ri­ile co­mer­ci­ale de­cem­briste (eu le do­resc din toată inima ce­lor care con­cep ase­me­nea abe­ra­ții ca așa spi­rit să aiba de Cră­ciun la ei acasă în fi­e­care an) iar fap­tul că la noi de Cră­ciun sun­tem în­tot­dea­una în fa­mi­lie (sau ple­cați cu fa­mi­lia un­deva) și că în­tot­dea­una sub pom se gă­sesc ca­do­uri pe 26 de­cem­brie, pen­tru toată lu­mea, nu are ni­mic de‑a face cu ima­gi­na­ția bol­navă a al­tora. La urma ur­mei, mare e gră­dina Dom­nu­lui, și mulți cre­tini au să­rit gar­dul .….

    • Sorin Sfirlogea

      În prin­ci­piu de acord cu tine, pot alege să evit ceea ce nu-mi place. Pro­blema este că există foarte mulți care nu fac această dis­tinc­ție în­tre co­mer­cial și tra­di­ție, le con­fundă în­tre ele și, peste un nu­măr de ani, își in­chi­piue că tra­di­ția Cră­ci­u­nu­lui este di­sco­un­tul la elec­tro­nice. Peste timp am să de­vin mi­no­ri­tar, tra­di­ția va fi pier­dută. Pen­tru că acum aleg so­lu­ția stru­țu­lui…
      Nu vreau să spun prin asta că un ar­ti­col în blog face mare di­fe­rență, dar mă­car nu tac. Și poate mai ci­tește ci­neva, se ma iscă o dis­cu­ție…

      • Bogdan Avadanei

        Nu te cri­ti­cam, vro­iam nu­mai să sub­li­niez se­pa­ra­rea toc­mai pen­tru a am­pli­fica efec­tul 🙂
        Da, așa e, deja sun­tem mi­no­ri­tari, ma­rea masă vor pierde le­gă­tura cu tre­cu­tul — vezi și cât de mult s‑au pier­dut din cei 7 ani de acasă la ge­ne­ra­ți­ile ac­tu­ale …
        — Dar tre­buie să ne in­te­re­seze ? Evi­dent DA.
        — Pu­tem face ceva? Hmmm, nu­mai ceva mi­nu­s­cul, cu efor­turi imense și cu com­pro­mi­te­rea ima­gi­nii per­so­nale.
        — Me­rită (so­ci­e­ta­tea) să faci ceva? Eheee, acu’ deja în­cepe dis­cu­ția. Ale­ge­rea mea este (așa cum ai des­cris so­lu­ția și în ar­ti­co­lul cu Eco­no­mia Fe­ri­ci­rii) să “lu­crez” la nive­lul co­mu­ni­tă­ții lo­cale. Bine, în ca­zul meu “lo­cale” în­seamnă trupa de cu­nos­cuți, eu încă nu mă simt “lo­cal” în Bu­cu­rești — și mă trece un fior ne­plă­cut pe spate la gân­dul că ci­neva m‑ar pu­tea vreo­dată iden­ti­fica cu co­mu­ni­ta­tea de aici.
        Ideea mea e că la nive­lul unei co­mu­ni­tăți res­trânse și în con­cor­danță cu ide­ile pro­prii poți să ai mai mult suc­ces de a face ceva, apoi co­mu­i­ta­tea se poate în­tări, poate in­flu­ența alte co­mu­ni­tăți, și poate poate mișcă ceva și la nivel mai am­plu. Me­to­dele pot va­ria, de la blog, dis­cu­ții, la dis­cur­suri, la edu­ca­ția co­pi­i­lor pro­prii etc. Vorba aia, spe­ranța moare ul­tima.

        • Alin Vaida

          Cu fior, fără fior, n‑am ce-ți face, *acum* ești bu­cu­reș­tean. Ce‑a fost ieri, ce va fi mâine, asta e altă po­veste. Dar *acum* tră­iești aici, asta e co­mu­ni­ta­tea ta, chiar dacă ai ma­șina în­ma­tri­cu­lată în altă parte. Fap­tul că te simți chi­riaș în co­mu­ni­ta­tea care te‑a adop­tat cu ceva vreme in urmă, poate fi de­pă­șit. La fel ca și sta­tu­tul de fu­mă­tor 😉

  2. Alunelu

    Peste poate de acord cu tine 🙂
    Anul ăsta chiar au exa­ge­rat, sim­bo­lu­rile și me­sa­jele ca­rac­te­ris­tice au apă­rut în ma­ga­zine îna­inte de ju­mă­ta­tea lu­nii no­iem­brie. Mie mi s‑a pă­rut cu atât mai pe­ni­bil, cu cât anul ăsta iarna pare că a ui­tat să vină.

    În altă or­dine de idei, ție-ți con­vine să vor­bești așa, co­piii tăi sunt oa­meni în toată fi­rea. Ăș­tia mai ti­neri tre’să ne gân­dim și la ai noș­tri co­pii. Când eram de vâr­sta fiică-mii, tare-mi plă­cea pe­ri­oada asta, dar acum 30 de ani lu­cru­rile stă­teau cu to­tul alt­fel. Ma­și­nă­ria de _marketing_ de atunci avea alte ținte de atins 😉

    Apropo de mar­ke­ting (sau cum s‑o chema ce fac ăș­tia de săr­bă­tori): mo­șul cel roșu și gras a fost doar ares­tat de Coca Cola, nu in­ven­tat de ei. Fi­gura pe care o ve­dem azi a apă­rut cu vreo sută de ani îna­inte de re­cla­mele la Coca Cola.

    • Adrian Mitrea Ro

      Co­rect tot!
      Acu ce fa­cem? Sau mai bine zis ce fac eu!
      M‑am de­cis cu ceva timp in urma sa imi con­sum ener­gia cu fa­mi­lia (fara a pre­cu­peti nici un efort) si in spe­cial cu co­piii mei.

      Daca fi­e­care din noi (ro­ma­nii) am face asta, eu CRED ca am pu­tea evita abe­ra­ti­ile so­ci­ale de care avem deja parte. Nu ma dau ca si exem­plu, ci ofer o su­ges­tie!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.