Două kilograme de pește

Am fost ieri în piață, ca în mai toate weekend‐urile din ultima vreme, ca să fac apro­vi­zio­na­rea pen­tru săp­tămâna urmă­toare. Pen­tru că vreau să rămân (atât cât pot) fidel prin­ci­pi­u­lui de a cum­păra pro­duse româ­nești, m‐am dus în piața 16 Febru­a­rie, din Bucu­reș­tii Noi, pen­tru că mi se pare una din cele mai auten­tice piețe din­tre cele pe care le știu eu. Adică încă mai găsești acolo țărani care își vând pro­du­sele, nu doar sam­sari de legume și fructe care tră­iesc din spe­cu­la­ție. Dar des­pre asta am să poves­tesc mai multe altă­dată.

Am tre­cut și pe la pes­că­ria din piață, un maga­zin mic, des­pre care se spune că e deți­nut de niște oacheși care au rela­ții bune la Dunăre și aduc pește proas­păt aproape în fie­care zi. Ce îmi place la ei este că au pre­țuri rezo­na­bile și un ser­vi­ciu supli­men­tar și gra­tuit care (pen­tru mine) face dife­rența: dacă vrei îți curăță peș­tele după ce‐l cân­tă­resc, scutindu‐te de mize­ria pe care ine­vi­ta­bil o pro­duci acasă în tim­pul aces­tei ope­ra­ții.

Ieri am nime­rit în maga­zin în mij­lo­cul unei dis­pute aprinse. Un june anga­jat cu aspect de rrom se con­tra­zi­cea în gura mare cu o domni­șoară aflată în pos­tura de vân­ză­toare. Tema dez­ba­te­rii era fișa pos­tu­lui. Res­pec­tiv tână­rul era indig­nat – din pozi­ția sa de anga­jat mai vechi, după cum se dedu­cea din sub­text – că domni­șoara nu pune mâna și ea să curețe peș­tele când sunt mulți cli­enți. Domni­șoara riposta, sus­ți­nută de o anume tanti Ioana – o per­soană mai în vâr­stă, care părea să aibă un rol oare­cum mana­ge­rial, jude­când după fap­tul că ședea într‐un colț al pră­vă­liei de unde putea observa totul, dar nu făcea con­cret nimic – că ea a fost anga­jată să vândă, nu să curețe pește și că e treaba lui, a june­lui, să facă asta. Dez­ba­te­rea a alu­ne­cat către argu­mente isto­rice ("da' dacă eu tre­buie doar să curăț pește de ce mă pui să‐ți țin locul la tej­ghea când te duci până.. unde te duci tu?", "păi și eu am aran­jat peș­tele în galan­tar când te‐ai dus să bei bere cu văr'tu!"), dez­vă­lu­ind încă o dată că siner­gia fap­te­lor nu poate eluda mean­drele con­cre­tu­lui. În mod demon­stra­tiv, domni­șoara vân­ză­toare a luat cra­pul de două kilo­grame pe care îl ale­se­sem și s‐a dus să‐l curețe ea, pro­ba­bil ca să punc­teze fap­tul că nu îi este stră­ină înde­le­t­ni­ci­rea. În spa­tele unei dra­pe­rii de plas­tic care separă maga­zi­nul de depar­ta­men­tul logis­tic, dis­cu­ția con­tra­dic­to­rie a con­ti­nuat cam în ace­lași stil. Am renun­țat să urmă­resc firul logic, pen­tru că dis­cu­ția își pier­duse din valoare repe­tând ace­lași tip de argu­mente în cir­cum­stanțe dife­rite.

În final tânăra domni­șoară a apă­rut tri­um­fă­toare cu peș­tele meu în mână – cură­țat ce‐i drept – și a ros­tit con­clu­ziv: "uite că m‐am des­cur­cat și chiar repede,nu-i așa tanti Ioana?". Tanti Ioana ezita să răs­pundă pen­tru că pro­ba­bil i se părea, ca și mie, că cinci minute e cam mult pen­tru ope­ra­ția de cură­țare. Așa că i‐am răs­puns eu că apre­ci­e­rea dura­tei ar tre­bui s‐o fac eu, nu tanti Ioana. Tânăra părea încur­cată. Încă­l­zită de dis­puta ante­ri­oară, sim­țea imbol­dul de a angaja încă una cu mine. Dar eu eram cli­en­tul. În timp ce mă pri­vea ușor con­fuză, tână­rul cu care se cer­tase a găsit momen­tul potri­vit să punc­teze, scoțând capul prin per­deaua de plas­tic: "Corect!".

Am ple­cat amu­zat de întreaga isto­ri­oară, pen­tru că nu m‐a supă­rat gală­gia iscată și mica întâr­zi­ere. M‐am gân­dit că deban­dada orga­ni­za­torică era atât de sim­plu de rezol­vat dacă cineva ar fi sta­bi­lit cum se fac lucru­rile în maga­zin. În lim­baj MBA asta s‐ar numi model ope­ra­țio­nal. Însă nu e nevoie de MBA ca să orga­ni­zezi un maga­zin de pește, e sufi­cient să ai un pic de simț de gos­po­dar. Să înțe­legi că eco­no­mi­sești timp, bani și nervi dacă pui lucru­rile în ordine și sta­bi­lești niște minime reguli de muncă ale afa­ce­rii tale. Dar – mi‐am zis mai apoi – de unde ar fi putut să învețe aceste lucruri un mic între­prin­ză­tor care vrea să por­nească o pes­că­rie în piață? La școală, atâta câtă o fi făcut, n‐a avut o ast­fel de mate­rie, deși poate că în liceu ar fi fost bine să fii învă­țat câteva noțiuni ele­men­tare de orga­ni­zare a unei acti­vi­tăți – de ce e bine să te orga­ni­zezi, care sunt prin­ci­pa­lele dome­nii de acti­vi­tate ale unei afa­ceri. Când por­nești afa­ce­rea sta­tul român este pre­o­cu­pat să te supună unor înde­lun­gate pro­ce­duri de auto­ri­zare, pen­tru ca apoi să te veri­fice și să te amen­deze la fie­care gre­șe­ală, dar e foarte puțin pre­o­cu­pat să te ajute (sau chiar să te oblige) să deprinzi ABC‐ul afa­ce­ri­lor corecte. Se pre­zumă că știi ce tre­buie făcut, cunoști legile – așa se cre­ază și posi­bi­li­ta­tea sanc­țio­nă­rii ime­di­ate în caz de gre­șe­ală.

O paran­teză: m‐a fra­pat întot­dea­una sin­tagma "nimeni nu se poate pre­vala de necu­noaș­te­rea legii". Știu că vine din drep­tul roman, dar chiar și așa, în con­di­ți­ile soci­e­tă­ții actu­ale, mi se pare că se face mult prea puțin pen­tru a popu­la­riza legile pen­tru a se mai putea aplica acest prin­ci­piu. Ca să fii în lega­li­tate ar tre­bui să te reții de la orice gest sau faptă des­pre care nu cunoști latura juri­dică, doar că să fii sigur că nu încalci vreo lege sau normă. De cea­laltă parte, auto­ri­ta­tea care veghează la res­pec­ta­rea legi­lor nu e inte­re­sată prea tare de edu­ca­ție, ci de pedep­sire (vor­besc acum la nivel teo­re­tic, pen­tru că prac­tic apli­ca­rea legii e o cu totul altă dis­cu­ție).

Revin la poves­tea pes­că­riei. M‐am între­bat dacă e așa de impor­tant să orga­ni­zezi lucru­rile, să sta­bi­lești reguli și să le aplici. La asta exce­lează ger­ma­nii, în opi­nia mea: ei fac totul orga­ni­zat, cu scu­lele potri­vite, cu oameni cali­fi­cați, totul e la locul lui, după reguli clare și ferme. Admi­răm ceea ce le iese din mâini, detes­tăm felul lor de a fi în viața soci­ală, considerându‐i fixiști, lip­siți de umor, ca niște robo­ței per­fecți. Eco­no­mia ger­mană, adică munca aces­tor robo­ței, girează însă acum pen­tru toți cei­lalți euro­peni. Ok, sunt de acord că împin­ge­rea regu­li­lor din­colo de anu­mite limite e dău­nă­toare, ucide cre­a­ti­vi­ta­tea și spon­ta­ne­i­ta­tea, dar absența lor e mai dezi­ra­bilă? Dacă ne uităm la pes­că­ria din piața 16 Febru­a­rie, la noi româ­nii, ar tre­bui să recu­noaș­tem că nu.

Dacă pro­blema orga­ni­ză­rii ar fi spe­ci­fică doar afa­ce­ri­lor pre­cum pes­că­ria din poves­tea mea, ar fi bine. La fel se întâm­plă însă și la case mai mari, la antre­pre­nori cu ifose și fițe. E unul cele­bru care a por­nit o gră­madă de afa­ceri (Diverta, RTC, Pro­ffice, TCE, Debenhams, Sis­tec etc) și era numit "vră­ji­to­rul afa­ce­ri­lor" prin revis­tele de pro­fil. Rând pe rând afa­ce­rile dom­nu­lui res­pec­tiv fali­men­tează (a se vedea aici sau aici) pen­tru că în spa­tele ide­i­lor spe­cu­la­tive, care de obi­cei pro­fită de o nișă de piață sau de cre­a­rea arti­fi­ci­ală a unei nevoi, nu există un model ope­ra­țio­nal solid, nici com­pe­ten­țele pro­fe­sio­nale pen­tru a‐l crea. Am avut o inte­rac­țiune per­so­nală cu acest grup de firme și am auzit alte o sută de povești des­pre expe­rien­țele altora cu ei – toate au un numi­tor comun: deban­dada gene­rală care domnește în fir­mele res­pec­tive. Câtă vreme eco­no­mia în creș­tere i‐a dus cu valul ei, a fost bine. Când a venit vre­mea efi­cien­ței și orga­ni­ză­rii, aceste cas­tele de nisip se pră­bu­șesc unul după altul.

Ce e de făcut? Pen­tru dom­nul cu gru­pul de firme – nimic. A învă­țat el cum să meș­te­rească finan­ciar insol­ven­țele ca să‐i rămână bani în buzu­nar, n‐o să‐i plâng de milă și nici nu cred că are nevoie de vreun aju­tor. Pen­tru pes­că­ri­ile din piețe, micile ate­li­ere, mul­ți­mea aia de afa­ceri mici care ar tre­bui să fie baza eco­no­miei româ­nești, ar fi nevoie de un pro­gram al soci­e­tă­ții civile care să‐i ajute să înțe­leagă mai bine cum pot să facă afa­ceri bune și cin­stite. O să‐mi spu­neți că în Româ­nia nu sunt posi­bile ast­fel de afa­ceri, că tre­buie să faci față unui fisc corupt, unei poli­ții ciu­bu­care și altor insti­tu­ții de con­trol de ace­eași fac­tură. Le știu și nu sunt naiv, nu se va schimba nimic peste noapte. Dar dacă nu încer­căm să facem ceva, nici nu putem pre­tinde ca sis­te­mul actual să dis­pară, ca eco­no­mia româ­nească să fie mai per­for­mantă, iar viața noas­tră să se schimbe în bine.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Gabila_m

    Si cine face soci­e­ta­tea civila?…

    • Sorin Sfirlogea

      Păi asta e o între­bare bună… Răs­pun­sul este că noi toți. Ar tre­bui să ne oprim din a ne întreba unii pe alții cine tre­buie să acțio­neze și să înce­pem să facem con­cret ceva. Chiar dacă la înce­put pare să fie inu­til, ridi­col etc.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu