Două kilograme de pește

Am fost ieri în piață, ca în mai toate weekend-urile din ultima vreme, ca să fac aprovizionarea pen­tru săp­tămâna urmă­toare. Pen­tru că vreau să rămân (atât cât pot) fidel prin­cip­i­u­lui de a cumpăra pro­duse românești, m‑am dus în piața 16 Feb­ru­arie, din Bucureștii Noi, pen­tru că mi se pare una din cele mai aut­en­tice piețe din­tre cele pe care le știu eu. Adică încă mai găsești acolo țărani care își vând pro­dusele, nu doar sam­sari de legume și fructe care trăi­esc din spec­u­lație. Dar despre asta am să povestesc mai multe altă­dată.

Am tre­cut și pe la pescăria din piață, un mag­a­zin mic, despre care se spune că e deținut de niște oacheși care au relații bune la Dunăre și aduc pește proaspăt aproape în fiecare zi. Ce îmi place la ei este că au prețuri rezon­abile și un ser­vi­ciu supli­men­tar și gra­tuit care (pen­tru mine) face difer­ența: dacă vrei îți curăță peștele după ce‑l cân­tăresc, scutindu-te de miz­e­ria pe care inevitabil o pro­duci acasă în tim­pul aces­tei oper­ații.

Ieri am nimerit în mag­a­zin în mijlocul unei dis­pute aprinse. Un june anga­jat cu aspect de rrom se con­traz­icea în gura mare cu o dom­nișoară aflată în pos­tura de vânză­toare. Tema dez­ba­terii era fișa pos­tu­lui. Respec­tiv tânărul era indig­nat — din poz­iția sa de anga­jat mai vechi, după cum se deducea din sub­text — că dom­nișoara nu pune mâna și ea să curețe peștele când sunt mulți clienți. Dom­nișoara riposta, susțin­ută de o anume tanti Ioana — o per­soană mai în vârstă, care părea să aibă un rol oare­cum man­age­r­ial, judecând după fap­tul că ședea într-un colț al prăvăliei de unde putea observa totul, dar nu făcea con­cret nimic — că ea a fost anga­jată să vândă, nu să curețe pește și că e tre­aba lui, a junelui, să facă asta. Dez­baterea a alunecat către argu­mente istorice ("da' dacă eu tre­buie doar să curăț pește de ce mă pui să-ți țin locul la tejghea când te duci până.. unde te duci tu?", "păi și eu am aran­jat peștele în galan­tar când te-ai dus să bei bere cu văr'tu!"), dezvăluind încă o dată că sin­er­gia faptelor nu poate eluda mean­drele con­cre­tu­lui. În mod demon­stra­tiv, dom­nișoara vânză­toare a luat cra­pul de două kilo­grame pe care îl ale­sesem și s‑a dus să‑l curețe ea, prob­a­bil ca să puncteze fap­tul că nu îi este străină îndelet­ni­cirea. În spatele unei draperii de plas­tic care sep­ară mag­a­z­inul de depar­ta­men­tul logis­tic, dis­cuția con­tra­dic­to­rie a con­tin­uat cam în ace­lași stil. Am renunțat să urmăresc firul logic, pen­tru că dis­cuția își pier­duse din val­oare repetând ace­lași tip de argu­mente în cir­cum­stanțe diferite.

În final tânăra dom­nișoară a apărut tri­um­fă­toare cu peștele meu în mână — curățat ce‑i drept — și a ros­tit con­cluziv: "uite că m‑am des­cur­cat și chiar repede,nu‑i așa tanti Ioana?". Tanti Ioana ezita să răspundă pen­tru că prob­a­bil i se părea, ca și mie, că cinci minute e cam mult pen­tru oper­ația de curățare. Așa că i‑am răspuns eu că aprecierea duratei ar tre­bui s‑o fac eu, nu tanti Ioana. Tânăra părea încur­cată. Încălz­ită de dis­puta ante­rioară, simțea imboldul de a angaja încă una cu mine. Dar eu eram clien­tul. În timp ce mă privea ușor con­fuză, tânărul cu care se cer­tase a găsit momen­tul potrivit să puncteze, scoțând capul prin perdeaua de plas­tic: "Corect!".

Am ple­cat amuzat de întreaga isto­rioară, pen­tru că nu m‑a supărat gală­gia iscată și mica întârziere. M‑am gân­dit că deban­dada orga­ni­za­torică era atât de sim­plu de rezol­vat dacă cineva ar fi sta­bilit cum se fac lucrurile în mag­a­zin. În lim­baj MBA asta s‑ar numi model oper­ațional. Însă nu e nevoie de MBA ca să orga­nizezi un mag­a­zin de pește, e sufi­cient să ai un pic de simț de gospo­dar. Să înțelegi că economisești timp, bani și nervi dacă pui lucrurile în ordine și sta­bilești niște min­ime reg­uli de muncă ale afac­erii tale. Dar — mi-am zis mai apoi — de unde ar fi putut să învețe aceste lucruri un mic între­prinză­tor care vrea să pornească o pescărie în piață? La școală, atâta câtă o fi făcut, n‑a avut o ast­fel de materie, deși poate că în liceu ar fi fost bine să fii învățat câteva noți­uni ele­mentare de orga­ni­zare a unei activ­ități — de ce e bine să te orga­nizezi, care sunt prin­ci­palele domenii de activ­i­tate ale unei afac­eri. Când pornești afac­erea statul român este pre­ocu­pat să te supună unor îndelun­gate pro­ce­duri de autor­izare, pen­tru ca apoi să te ver­i­fice și să te amendeze la fiecare greșeală, dar e foarte puțin pre­ocu­pat să te ajute (sau chiar să te oblige) să deprinzi ABC-ul afac­er­ilor corecte. Se prezumă că știi ce tre­buie făcut, cunoști legile — așa se crează și posi­bil­i­tatea sancționării ime­di­ate în caz de greșeală.

O paran­teză: m‑a fra­pat întot­deauna sin­tagma "nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii". Știu că vine din drep­tul roman, dar chiar și așa, în condiți­ile soci­etății actuale, mi se pare că se face mult prea puțin pen­tru a pop­u­lar­iza legile pen­tru a se mai putea aplica acest prin­cipiu. Ca să fii în legal­i­tate ar tre­bui să te reții de la orice gest sau faptă despre care nu cunoști latura juridică, doar că să fii sigur că nu încalci vreo lege sau normă. De cealaltă parte, autori­tatea care veg­hează la respectarea legilor nu e intere­sată prea tare de edu­cație, ci de pedep­sire (vorbesc acum la nivel teo­retic, pen­tru că prac­tic apli­carea legii e o cu totul altă dis­cuție).

Revin la povestea pescăriei. M‑am între­bat dacă e așa de impor­tant să orga­nizezi lucrurile, să sta­bilești reg­uli și să le aplici. La asta exce­lează ger­manii, în opinia mea: ei fac totul orga­ni­zat, cu sculele potriv­ite, cu oameni cal­i­fi­cați, totul e la locul lui, după reg­uli clare și ferme. Admirăm ceea ce le iese din mâini, detestăm felul lor de a fi în viața socială, considerându‑i fix­iști, lip­siți de umor, ca niște roboței per­fecți. Econo­mia ger­mană, adică munca aces­tor roboței, girează însă acum pen­tru toți ceilalți europeni. Ok, sunt de acord că împin­gerea reg­ulilor din­colo de anu­mite lim­ite e dăună­toare, ucide cre­ativ­i­tatea și spon­tanei­tatea, dar absența lor e mai dezirabilă? Dacă ne uităm la pescăria din piața 16 Feb­ru­arie, la noi românii, ar tre­bui să recunoaștem că nu.

Dacă prob­lema orga­nizării ar fi speci­fică doar afac­er­ilor pre­cum pescăria din povestea mea, ar fi bine. La fel se întâm­plă însă și la case mai mari, la antre­prenori cu ifose și fițe. E unul cele­bru care a por­nit o gră­madă de afac­eri (Diverta, RTC, Prof­fice, TCE, Deben­hams, Sis­tec etc) și era numit "vrăji­torul afac­er­ilor" prin revis­tele de pro­fil. Rând pe rând afac­er­ile dom­nu­lui respec­tiv fal­i­mentează (a se vedea aici sau aici) pen­tru că în spatele ideilor spec­u­la­tive, care de obi­cei prof­ită de o nișă de piață sau de crearea arti­fi­cială a unei nevoi, nu există un model oper­ațional solid, nici com­pe­tențele pro­fe­sion­ale pen­tru a‑l crea. Am avut o inter­acți­une per­son­ală cu acest grup de firme și am auzit alte o sută de povești despre expe­riențele altora cu ei — toate au un numi­tor comun: deban­dada gen­er­ală care dom­nește în firmele respec­tive. Câtă vreme econo­mia în creștere i‑a dus cu valul ei, a fost bine. Când a venit vre­mea efi­cienței și orga­nizării, aceste castele de nisip se prăbușesc unul după altul.

Ce e de făcut? Pen­tru dom­nul cu grupul de firme — nimic. A învățat el cum să meșterească finan­ciar insol­vențele ca să‑i rămână bani în buzu­nar, n‑o să‑i plâng de milă și nici nu cred că are nevoie de vreun aju­tor. Pen­tru pescări­ile din piețe, micile ate­liere, mulțimea aia de afac­eri mici care ar tre­bui să fie baza economiei românești, ar fi nevoie de un pro­gram al soci­etății civile care să‑i ajute să înțe­leagă mai bine cum pot să facă afac­eri bune și cin­stite. O să-mi spuneți că în Româ­nia nu sunt posi­bile ast­fel de afac­eri, că tre­buie să faci față unui fisc corupt, unei poliții ciubu­care și altor insti­tuții de con­trol de aceeași fac­tură. Le știu și nu sunt naiv, nu se va schimba nimic peste noapte. Dar dacă nu încer­căm să facem ceva, nici nu putem pretinde ca sis­temul actual să dis­pară, ca econo­mia românească să fie mai per­for­mantă, iar viața noas­tră să se schimbe în bine.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Gabila_m

    Si cine face soci­etatea civila?…

    • Sorin Sfirlogea

      Păi asta e o între­bare bună… Răspun­sul este că noi toți. Ar tre­bui să ne oprim din a ne întreba unii pe alții cine tre­buie să acționeze și să începem să facem con­cret ceva. Chiar dacă la început pare să fie inutil, ridi­col etc.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu