Am fost ieri în piață, ca în mai toate we­e­kend-urile din ul­tima vreme, ca să fac apro­vi­zio­na­rea pen­tru săp­tămâna ur­mă­toare. Pen­tru că vreau să rămân (atât cât pot) fi­del prin­ci­pi­u­lui de a cum­păra pro­duse ro­mâ­nești, m‑am dus în piața 16 Fe­bru­a­rie, din Bu­cu­reș­tii Noi, pen­tru că mi se pare una din cele mai au­ten­tice piețe din­tre cele pe care le știu eu. Adică încă mai gă­sești acolo ță­rani care își vând pro­du­sele, nu doar sam­sari de le­gume și fructe care tră­iesc din spe­cu­la­ție. Dar des­pre asta am să po­ves­tesc mai multe altădată. 

Am tre­cut și pe la pes­că­ria din piață, un ma­ga­zin mic, des­pre care se spune că e de­ți­nut de niște oa­cheși care au re­la­ții bune la Du­năre și aduc pește proas­păt aproape în fi­e­care zi. Ce îmi place la ei este că au pre­țuri re­zo­na­bile și un ser­vi­ciu su­pli­men­tar și gra­tuit care (pen­tru mine) face di­fe­rența: dacă vrei îți cu­răță peș­tele după ce‑l cân­tă­resc, scu­tindu-te de mi­ze­ria pe care in­e­vi­ta­bil o pro­duci acasă în tim­pul aces­tei operații.

Ieri am ni­me­rit în ma­ga­zin în mij­lo­cul unei dis­pute aprinse. Un june an­ga­jat cu as­pect de rrom se con­tra­zi­cea în gura mare cu o domni­șoară aflată în pos­tura de vân­ză­toare. Tema dez­ba­te­rii era fișa pos­tu­lui. Res­pec­tiv tâ­nă­rul era in­dig­nat — din po­zi­ția sa de an­ga­jat mai vechi, după cum se de­du­cea din sub­text — că domni­șoara nu pune mâna și ea să cu­rețe peș­tele când sunt mulți cli­enți. Domni­șoara ri­posta, sus­ți­nută de o anume tanti Ioana — o per­soană mai în vâr­stă, care pă­rea să aibă un rol oa­re­cum ma­na­ge­rial, ju­de­când după fap­tul că șe­dea într-un colț al pră­vă­liei de unde pu­tea ob­serva to­tul, dar nu fă­cea con­cret ni­mic — că ea a fost an­ga­jată să vândă, nu să cu­rețe pește și că e treaba lui, a ju­ne­lui, să facă asta. Dez­ba­te­rea a alu­ne­cat că­tre ar­gu­mente is­to­rice (“da’ dacă eu tre­buie doar să cu­răț pește de ce mă pui să-ți țin lo­cul la te­j­ghea când te duci până.. unde te duci tu?”, “păi și eu am aran­jat peș­tele în ga­lan­tar când te-ai dus să bei bere cu vă­r’tu!”), dez­vă­lu­ind încă o dată că si­ner­gia fap­te­lor nu poate eluda mean­drele con­cre­tu­lui. În mod de­mon­stra­tiv, domni­șoara vân­ză­toare a luat cra­pul de două ki­lo­grame pe care îl ale­se­sem și s‑a dus să‑l cu­rețe ea, pro­ba­bil ca să punc­teze fap­tul că nu îi este stră­ină în­de­le­t­ni­ci­rea. În spa­tele unei dra­pe­rii de plas­tic care se­pară ma­ga­zi­nul de de­par­ta­men­tul lo­gis­tic, dis­cu­ția con­tra­dic­to­rie a con­ti­nuat cam în ace­lași stil. Am re­nun­țat să ur­mă­resc fi­rul lo­gic, pen­tru că dis­cu­ția își pier­duse din va­loare re­pe­tând ace­lași tip de ar­gu­mente în cir­cum­stanțe diferite.

În fi­nal tâ­năra domni­șoară a apă­rut tri­um­fă­toare cu peș­tele meu în mână — cu­ră­țat ce‑i drept — și a ros­tit con­clu­ziv: “uite că m‑am des­cur­cat și chiar repede,nu‑i așa tanti Ioana?”. Tanti Ioana ezita să răs­pundă pen­tru că pro­ba­bil i se pă­rea, ca și mie, că cinci mi­nute e cam mult pen­tru ope­ra­ția de cu­ră­țare. Așa că i‑am răs­puns eu că apre­ci­e­rea du­ra­tei ar tre­bui s‑o fac eu, nu tanti Ioana. Tâ­năra pă­rea în­cur­cată. În­că­l­zită de dis­puta an­te­ri­oară, sim­țea im­bol­dul de a an­gaja încă una cu mine. Dar eu eram cli­en­tul. În timp ce mă pri­vea ușor con­fuză, tâ­nă­rul cu care se cer­tase a gă­sit mo­men­tul po­tri­vit să punc­teze, scoțând ca­pul prin per­deaua de plas­tic: “Co­rect!”.

Am ple­cat amu­zat de în­treaga is­to­ri­oară, pen­tru că nu m‑a su­pă­rat ga­lă­gia is­cată și mica în­târ­zi­ere. M‑am gân­dit că de­ban­dada or­ga­ni­za­torică era atât de sim­plu de re­zol­vat dacă ci­neva ar fi sta­bi­lit cum se fac lu­cru­rile în ma­ga­zin. În lim­baj MBA asta s‑ar numi mo­del ope­ra­țio­nal. Însă nu e ne­voie de MBA ca să or­ga­ni­zezi un ma­ga­zin de pește, e su­fi­cient să ai un pic de simț de gos­po­dar. Să în­țe­legi că eco­no­mi­sești timp, bani și nervi dacă pui lu­cru­rile în or­dine și sta­bi­lești niște mi­nime re­guli de muncă ale afa­ce­rii tale. Dar — mi-am zis mai apoi — de unde ar fi pu­tut să în­vețe aceste lu­cruri un mic în­tre­prin­ză­tor care vrea să por­nească o pes­că­rie în piață? La școală, atâta câtă o fi fă­cut, n‑a avut o ast­fel de ma­te­rie, deși poate că în li­ceu ar fi fost bine să fii în­vă­țat câ­teva no­țiuni ele­men­tare de or­ga­ni­zare a unei ac­ti­vi­tăți — de ce e bine să te or­ga­ni­zezi, care sunt prin­ci­pa­lele do­me­nii de ac­ti­vi­tate ale unei afa­ceri. Când por­nești afa­ce­rea sta­tul ro­mân este pre­o­cu­pat să te su­pună unor în­de­lun­gate pro­ce­duri de au­to­ri­zare, pen­tru ca apoi să te ve­ri­fice și să te amen­deze la fi­e­care gre­șe­ală, dar e foarte pu­țin pre­o­cu­pat să te ajute (sau chiar să te oblige) să de­prinzi ABC-ul afa­ce­ri­lor co­recte. Se pre­zumă că știi ce tre­buie fă­cut, cu­noști le­gile — așa se cre­ază și po­si­bi­li­ta­tea sanc­țio­nă­rii ime­di­ate în caz de greșeală.

O pa­ran­teză: m‑a fra­pat în­tot­dea­una sin­tagma “ni­meni nu se poate pre­vala de ne­cu­noaș­te­rea le­gii”. Știu că vine din drep­tul ro­man, dar chiar și așa, în con­di­ți­ile so­ci­e­tă­ții ac­tu­ale, mi se pare că se face mult prea pu­țin pen­tru a po­pu­la­riza le­gile pen­tru a se mai pu­tea aplica acest prin­ci­piu. Ca să fii în le­ga­li­tate ar tre­bui să te re­ții de la orice gest sau faptă des­pre care nu cu­noști la­tura ju­ri­dică, doar că să fii si­gur că nu în­calci vreo lege sau normă. De cea­laltă parte, au­to­ri­ta­tea care ve­ghează la res­pec­ta­rea le­gi­lor nu e in­te­re­sată prea tare de edu­ca­ție, ci de pe­dep­sire (vor­besc acum la nivel te­o­re­tic, pen­tru că prac­tic apli­ca­rea le­gii e o cu to­tul altă discuție).

Re­vin la po­ves­tea pes­că­riei. M‑am în­tre­bat dacă e așa de im­por­tant să or­ga­ni­zezi lu­cru­rile, să sta­bi­lești re­guli și să le aplici. La asta ex­ce­lează ger­ma­nii, în opi­nia mea: ei fac to­tul or­ga­ni­zat, cu scu­lele po­tri­vite, cu oa­meni ca­li­fi­cați, to­tul e la lo­cul lui, după re­guli clare și ferme. Ad­mi­răm ceea ce le iese din mâini, de­tes­tăm fe­lul lor de a fi în viața so­ci­ală, considerându‑i fi­xiști, lip­siți de umor, ca niște ro­bo­ței per­fecți. Eco­no­mia ger­mană, adică munca aces­tor ro­bo­ței, gi­rează însă acum pen­tru toți cei­lalți eu­ro­peni. Ok, sunt de acord că îm­pin­ge­rea re­gu­li­lor din­colo de anu­mite li­mite e dă­u­nă­toare, ucide cre­a­ti­vi­ta­tea și spon­ta­ne­i­ta­tea, dar ab­sența lor e mai dezi­ra­bilă? Dacă ne ui­tăm la pes­că­ria din piața 16 Fe­bru­a­rie, la noi ro­mâ­nii, ar tre­bui să re­cu­noaș­tem că nu.

Dacă pro­blema or­ga­ni­ză­rii ar fi spe­ci­fică doar afa­ce­ri­lor pre­cum pes­că­ria din po­ves­tea mea, ar fi bine. La fel se în­tâm­plă însă și la case mai mari, la an­tre­pre­nori cu ifose și fițe. E unul ce­le­bru care a por­nit o gră­madă de afa­ceri (Di­verta, RTC, Pro­ffice, TCE, De­benhams, Sis­tec etc) și era nu­mit “vră­ji­to­rul afa­ce­ri­lor” prin re­vis­tele de pro­fil. Rând pe rând afa­ce­rile dom­nu­lui res­pec­tiv fa­li­men­tează (a se ve­dea aici sau aici) pen­tru că în spa­tele ide­i­lor spe­cu­la­tive, care de obi­cei pro­fită de o nișă de piață sau de cre­a­rea ar­ti­fi­ci­ală a unei ne­voi, nu există un mo­del ope­ra­țio­nal so­lid, nici com­pe­ten­țele pro­fe­sio­nale pen­tru a‑l crea. Am avut o in­te­rac­țiune per­so­nală cu acest grup de firme și am au­zit alte o sută de po­vești des­pre ex­pe­rien­țele al­tora cu ei — toate au un nu­mi­tor co­mun: de­ban­dada ge­ne­rală care domnește în fir­mele res­pec­tive. Câtă vreme eco­no­mia în creș­tere i‑a dus cu va­lul ei, a fost bine. Când a ve­nit vre­mea efi­cien­ței și or­ga­ni­ză­rii, aceste cas­tele de ni­sip se pră­bu­șesc unul după altul.

Ce e de fă­cut? Pen­tru dom­nul cu gru­pul de firme — ni­mic. A în­vă­țat el cum să meș­te­rească fi­nan­ciar in­sol­ven­țele ca să‑i rămână bani în bu­zu­nar, n‑o să‑i plâng de milă și nici nu cred că are ne­voie de vreun aju­tor. Pen­tru pes­că­ri­ile din piețe, mi­cile ate­li­ere, mul­ți­mea aia de afa­ceri mici care ar tre­bui să fie baza eco­no­miei ro­mâ­nești, ar fi ne­voie de un pro­gram al so­ci­e­tă­ții ci­vile care să‑i ajute să în­țe­leagă mai bine cum pot să facă afa­ceri bune și cin­stite. O să-mi spu­neți că în Ro­mâ­nia nu sunt po­si­bile ast­fel de afa­ceri, că tre­buie să faci față unui fisc co­rupt, unei po­li­ții ciu­bu­care și al­tor in­sti­tu­ții de con­trol de ace­eași fac­tură. Le știu și nu sunt naiv, nu se va schimba ni­mic peste noapte. Dar dacă nu în­cer­căm să fa­cem ceva, nici nu pu­tem pre­tinde ca sis­te­mul ac­tual să dis­pară, ca eco­no­mia ro­mâ­nească să fie mai per­for­mantă, iar viața noas­tră să se schimbe în bine.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Gabila_m

    Si cine face so­ci­e­ta­tea civila?…

    • Sorin Sfirlogea

      Păi asta e o în­tre­bare bună… Răs­pun­sul este că noi toți. Ar tre­bui să ne oprim din a ne în­treba unii pe al­ții cine tre­buie să ac­țio­neze și să în­ce­pem să fa­cem con­cret ceva. Chiar dacă la în­ce­put pare să fie inu­til, ri­di­col etc.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.