Am găsit pe Youtube o disertație a lui Jean Kilbourne despre felul în care se raportează astăzi publicitatea la personalitatea noastră, cu precădere în cazul femeilor. Mai mult decât atât, e un discurs despre comunicare prin publicitate și mass-media, un subiect extrem de spinos și de dificil – spun asta pentru că îi găsesc un milion de cusururi actualului mod de a comunica, dar orice măsură de a‑l corija ar putea fi etichetată drept limitare a libertății de exprimare. Și, până la urmă, ajungi să te întrebi ce este de fapt libertatea de exprimare și unde îi sunt limitele. Sau dacă libertatea exprimării individuale ar trebui să aibă un tratament separat față de exprimarea tip mass-media.
Iată dizertația:
Sunt multe aspecte interesante pe care Jean Kilbourne le subliniază: transformarea noastră în obiecte, sexualizarea măncării, a violenței și impactul profund pe care aceste tendințe îl au asupra existenței noastre la nivel individual și de societate. Sexul vinde orice și de aceea suntem împinși către o mentalitate dominată de erotism, ca expresie a unei filozofii de viață de tipul “cea mai bună cale de a scăpa de o tentație este să obții satisfacerea ei”. Adică să consumăm, ca să generăm profit.
Concluzia doamnei Kilbourne că trebuie în primul rând să devenim conștienți de ceea ce ni se comunică, pentru ca treptat să devenim suficient de mulți pentru a impune o schimbare este cât se poate de logică – mai puțin logic mi se pare că vinde DVD-ul cu acest discurs la un preț exorbitant de 295$, mult prea piperat pentru a fi vandabil pentru publicul larg. Cum să atingă atunci nivelul de audiență necesar educației? La începutul filmului este o notă care pare să permită utilizarea sa liberă în scop educațional — dacă e așa, îmi retrag cuvintele.
Încerc să ignor acest aspect și să rețin argumentele sale, convingătoare și bine documentate. Este adevărat că exemplele vin din cultura americană, mult mai agresivă ca publicitate, dar chiar și în România s‑ar putea găsi exemple pentru toate tipurile de manipulare prin publicitate. Pentru că în final, oricât am vrea să igorăm acest lucru, comunicarea include un anumit procent de manipulare. Tonul pe care formulăm o propoziție, contextul în care spunem ceva, sunt instrumente de manipulare a celorlalți, adesea inconștiente. Cine poate stabili până unde această manipulare este acceptabilă și de unde devine nocivă? Cum putem stabili limite fără să cenzurăm?
În ceea ce mă provește întrebarea e încă deschisă, dar sunt convins că ar trebui să existe cel puțin două criterii de cenzurare a comunicării: numărul de persoane cărora te adresezi și obiectivul final al comunicării. Exprimarea individuală trebuie să rămână liberă, limitată doar de regula respectării libertății celorlalți – nu se poate numi libertate de exprimare atunci când violezi dreptul altcuiva de a avea o opinie diferită sau de a nu te asculta. Cât despre obiectivul final al comunicării, dacă e vorba de comuicare în masă (citește mass-media), el trebuie să fie cultural sau informativ, în nici un caz generarea de profit prin vânzare. Mai simplu: orice publicitate ar trebui să fie supusă unor reguli impuse de societate.
Și atunci o să mă întrebați: păi asta nu e cenzură? Ba da. Cum facem să fie o cenzură bună?
18:12
@Gabila: Nu prea împărtășesc opinia că oamenii nu sunt manipulabili la nivel de masă. Mă gândesc doar la modul în care reușesc să strângă voturi partidele românești cu doar câteva kile de făină și o plasă pe care își trec semnul electoral. Sau la succesul cu care se vând cosmeticele plasate sub chipul unei actrițe celebre…
22:12
Comunicarea si manipularea au aparut si au evoluat impreuna, de la carisma si arta la stiinta.
Tarziu a aparut mass media, care a oferit domeniul universal de aplicare. Iar profiturile obtinute nu au lasat nicio particica a stiintei manipularii neexploatata.
Asta nu poate decat sa ne bucure…
Dupa 200 de ani de dezvoltare incredibila si cu fonduri practic nelimitate, societatea s‑a dovedit aproape imuna la tehnica manipularii. Neprincipial si inzestrat de natura cu orgoliu, egocentrism, spirit antagonic, omul a facut ca orice tehnica de manipulare in masa sa esueze.
Omenirea este rezistenta la hipnoza, mesaje subliminale, teatru, simbolism, sugestie, autosugestie, frumos, urat, minciuna, adevar… Si asta se intampla natural.
Manipularea in masa a intampinat o rezistenta de nebanuit din partea societatii. Oamenii refuza sa raspunda sincron, precum cainii lui Pavlov.
Totusi, individual, omul este manipulabil.
Nu poate decat sa ne bucure faptul ca manipularea unu singur om nu aduce profit, deci nu prezinta interes comercial. Iar omul, in afara de inzestrarea lui naturala, mai are un atu — educatia.
Am invatat de mici ca persoanele straine nu sunt de incredere si nu e bine sa vorbim cu ei.
La fel putem sa invatam ca publicitatea e periculoasa, chiar daca apare la televizorul nostru, in casa noastra …
2:12
2 chestii în jurul mediei:
“The average american is exposed to over 3000 ads every single day”. Nu văd cum poți lupta împotriva exagerărilor, exagerând (în afara cazului în care ad-ul e o unitate de masură pentru vreun tip nou de radiație, caz în care am înțeles eu lucrurile greșit).
“Just think of how stupid the average person is, and then realize half of them are even stupider!” (de la George Carlin citire). Deci, da? 🙂 Despre ce cenzură vorbim? Un procent destul de mare de oameni consumă cu frenezie genul ăsta de reclame, sar și la bătaie dacă le iei clipurile alea haioase 😉
Redevenind serioși, totul pleacă (și ai spus‑o nu o dată) de la obținerea profitului prin orice mijloace, iar manipularea grosolană e doar unul din ele. Asta mi se pare buba cea mare, asta trebuie ‘cenzurat’.