Fe­lul în care sun­tem pri­viți de ce­le­lalte na­țiuni ale lu­mii a fost, este și va fi de mare im­por­tanță pen­tru noi ro­mâ­nii pen­tru că sun­tem te­ri­bili de or­go­li­oși și foarte sen­si­bili când vine vorba de eti­che­tele care ne sunt aso­ci­ate. Nu‑i vorbă, la fel sunt și alte na­ții – cred că fran­ce­zii și-au ales co­co­șul ca sim­bol na­țio­nal din ace­leași mo­tive, mân­dria și or­go­liul de a apar­ține Fran­ței, deși sunt unii ră­u­tă­cioși care spun că l‑au ales pen­tru că e sin­gura pa­săre care stă cu pi­cioa­rele în ra­hat și cântă. De­o­se­bi­rea din­tre noi și fran­cezi este însă una des­tul de mare: is­to­ric vor­bind, noi am fost un po­por că­ruia i s‑au în­tâm­plat lu­cruri, în timp ce fran­ce­zii au fă­cut să se în­tâm­ple lu­cruri. Din per­spec­tiva asta, or­go­liul nos­tru na­țio­nal pare un pic cam de­pla­sat.

A apă­rut de cu­rând pe descopera.ro un ar­ti­col des­pre mo­dul în care ne per­ce­peau ame­ri­ca­nii în anii ‘40 (mul­țu­mesc pen­tru link, Da­niel!), în pe­ri­oada în care le-am de­cla­rat răz­boi din pos­tura de ali­ați ai Ger­ma­niei. Un an­tro­po­log ame­ri­can, doamna Ruth Be­ne­dict, alt­min­teri o per­so­na­li­tate a do­me­ni­u­lui, a pre­gă­tit pen­tru sta­tul ame­ri­can un ra­port des­pre cul­tura și com­por­ta­men­tul nos­tru. N‑am să re­dau tot con­ți­nu­tul, vă las plă­ce­rea lec­tu­rii ar­ti­co­lu­lui. Mie mi s‑a pă­rut in­te­re­sant.

Mai in­te­re­sant de­cât ar­ti­co­lul în sine este lun­gul șir de co­men­ta­rii pos­tate (când am ve­ri­fi­cat ul­tima oară erau 100) – am în­cer­cat să le ci­tesc în di­a­go­nală și nu am avut nici o sur­priză să con­stat că ele se în­ca­drează aproape per­fect în mo­de­lul pe care l‑am des­cris într-un ar­ti­col mai vechi. Fie sun­tem in­dig­nați de ima­gi­nea oa­re­cum ne­ga­tivă des­crisă de acest stu­diu, fie îl apro­băm cu re­sem­nare, considerându‑l “trist, dar ade­vă­rat”. Ro­mâ­nii sunt po­la­ri­zați di­fe­rit, n‑am fă­cut o sta­tis­tică să văd dacă sunt mai mulți re­sem­nați sau in­dig­nați – de fapt nici nu e im­por­tantă pro­por­ția. Ceea ce mi se pare im­por­tant e că (aproape) ni­meni nu pri­vește si­tu­a­ția în mod re­a­list, asu­mându-și re­a­li­ta­tea, dar afir­mând și do­rința de a schimba ceva în pri­vința asta. Apa­rent nu există so­lu­ții pen­tru bo­lile noas­tre na­țio­nale. Unii neagă simp­to­mele, al­ții cred că sun­tem în me­tas­tază.

E o ca­te­go­rie largă de per­soane care ar­gu­men­tează că și ame­ri­ca­nii sunt oport­u­niști etc etc, scă­pând din ve­dere un prin­ci­piu esen­țial: com­pa­rai­son n’est pas rai­son – com­pa­ra­ția nu este un ar­gu­ment. Fap­tul că ame­ri­ca­nii sunt sau nu oport­u­niști nu ne exo­ne­rează de acest de­fect. În trea­căt fie spus, ne-ar tre­bui niște cur­suri în șco­lile ro­mâ­nești des­pre dez­ba­tere și lo­gica ar­gu­men­ta­ției. Ob­serv că foarte multe per­soane cad în pă­ca­tul ar­gu­men­tă­rii prin com­pa­ra­ție.

Ade­vă­rul este că sun­tem oport­u­niști, că sa­cri­fi­căm ori­când onoa­rea pen­tru in­te­rese ime­di­ate și avem ob­se­sia câști­gu­ri­lor fa­cile și ra­pide. Re­la­ți­ile in­te­ru­mane sunt ba­zate în prin­ci­pal pe in­te­re­sul creă­rii unei re­țele de re­la­ții utile, care să ne ajute să ne des­cur­căm. Fa­vo­ri­zăm mai în­tot­dea­una im­pro­vi­za­ția de mo­ment și ui­tăm să clă­dim te­me­i­nic. Sun­tem mân­dri până la pros­tie când vor­bim de ceea ce am pu­tea fi ca po­por, dar umili și co­la­bo­ra­ți­o­niști de în­dată ce apare pri­mul semn de au­to­ri­tate a unui alt neam. Ne-au su­pus cu­ma­nii, sla­vii, tur­cii, un­gu­rii, ger­ma­nii și mai nou mul­ti­na­țio­na­lele – am ple­cat gru­ma­zul aproape fără crâc­nire și nu pu­tem găsi nici mă­car un sin­gur exem­plu în is­to­ria noas­tră în care am stat ver­ti­cali ști­ind că n‑aveam nici o șansă. Ne-am ob­ți­nut in­de­pen­dența sub câr­mu­i­rea unui rege străin, că­ruia îi da­to­răm fap­tul că azi sun­tem o țară și nu o sumă de mi­no­ri­tăți din gra­ni­țele al­tor state.

Pu­tem să ne pri­vim în oglinda is­to­riei și să re­cu­noaș­tem aceste ade­vă­ruri? Și apoi să clă­dim un alt­fel de po­por ro­mân por­nind de la această măr­tu­ri­sire?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu