Matematica democrației

Să zicem că într‑o zi vine la tine cineva și-ți spune: “îți dau un mil­ion de euro dacă te supui unei eval­uări făcută de cunoscuții tăi sub pro­tecția anon­i­mat­u­lui și dacă în final obții măcar nota 8 din 10“. În momen­tul ăla sigur îți trec prin cap gân­duri refer­i­toare la cum te vor apre­cia cei ce te cunosc și, chiar dacă a afla ce gân­dește cu ade­vărat lumea despre tine e un exer­cițiu cu con­secințe prime­j­dioase, un mil­ion de euro e o miză pen­tru care sunt sigur că te-ai învoi să treci prin proba asta. Să zicem că ar fi un for­mu­lar cu multe între­bări, iar la fiecare între­bare s‑ar răspunde cu o notă de la 0 la 10. Între­bările ar fi foarte cuprinză­toare ca domenii: cum te com­porți în soci­etate, cum te îngri­jești de părinții tăi, de copiii tăi, cât de pro­fe­sion­ist ești la ser­vi­ciu, cum te porți cu soția/soțul, cum te îngri­jești de sănă­tatea ta, cât de pre­văză­tor ești pen­tru viitor, cum îți respecți țara și tradiți­ile șamd. For­mu­la­rul ar fi apoi dis­tribuit către 100 de per­soane: 5 din familia ta, 15 colegi de ser­vi­ciu și 80 de vecini. După eval­u­area rezul­tatelor ai afla că ai luat nota 6. Deci ai ratat pre­miul de un mil­ion.

Ți s‑ar da apoi posi­bil­i­tatea să afli câte ceva despre struc­tura rezul­tatelor ches­tionaru­lui. Așa ai afla că media notelor familei a fost 9,50, a colegilor de ser­vici 8,20, iar a vecinilor 5,40. Ai mai afla că vecinii ți-au dat note foarte mici la com­pe­tențele pro­fe­sion­ale și la com­por­ta­men­tul față de părinți, iar colegii te-au depunc­tat la com­por­ta­menul față de copii și soție/soț. Și ți s‑ar explica că nota finală a fost obțin­ută prin însumarea tuturor notelor și împărțirea la 100. Pariez pe un mil­ion de euro că ai fi revoltat. Și pe bună drep­tate. Ce știu colegii de ser­vi­ciu despre copiii tăi? Nimic sau mai nimic. Ce știu vecinii despre pro­fe­sion­al­is­mul tău? Habar n‑au. Cât de corect este ca oamenii ăștia să îți anuleze șansele la o viață mai bună exprimându-se asupra unor lucruri despre care nu au nici o cal­i­fi­care să se pro­nunțe?

Te-ai replia prob­a­bil puțin și te-ai gândi cum să îndrepți nedrep­tatea. Ai sco­toci prin mai multa sau mai puțina matem­at­ică pe o știi și ai real­iza că ceea ce ar fi fost corect ar fi fost media pon­der­ată, nu cea arit­met­ică. Desigur, dacă nota fam­i­liei ar avea o pon­dere de 50%, cea a colegilor de 30% și cea a vecinilor de 20% ai obține 8,30. Mil­ionul ar fi al tău. Și e cât se poate de jus­ti­fi­cat ca despre tine să se exprime toți, dar greu­tatea opiniei lor să fie pro­porțion­ală cu gradul în care te cunosc.

Din când în cănd democrația pre­supune că toți ne exprimăm opini­ile despre încotro ar tre­bui să ne îndrep­tăm ca soci­etate. Apoi se face media arit­met­ică a rezul­tatelor și așa aflăm cum ne va fi viitorul.

În fine, un citat care mi se pare rel­e­vant la subiect:

The best argu­ment against democ­racy is a five minute con­ver­sa­tion with the aver­age voter.

Win­ston Churchill

și un arti­col foarte intere­sant, în opinia mea.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. camil

    intere­santă abordare,dar totuși, din­colo de exem­plul sim­plu de față, cum alocăm pon­der­ile respec­tive într‑o soci­etate? cât val­ore­ază votul unui pro­fe­sor de teorie politică față de votul unui agricul­tor? este primul din­tre ei, a pri­ori, mai apt în a face alegeri „bune” decât ultimul?
    în cazul dat, lucrurile sunt clare: părinții și pri­etenii ne cunosc cel mai bine, tinzând de aseme­nea să fie subiec­tivi în aprecieri. restul, sunt igno­ranți și obiec­tivi. cam așa e și cu votarea: 99% din­tre alegă­tori votează „după ure­che”, fără a cunoaște de fapt can­di­dații.

    • Sorin Sfirlogea

      Încă îmi pun și eu această între­bare. Dacă ar exista posi­bil­i­tatea unor instru­mente IT prob­a­bil că s‑ar putea face niște teste de tip Pro­met­rics sau Brain­bench (un server crează aleator un ches­tionar dintr-un număr foarte mare de între­bări, la care ai niște răspun­suri de tip a,b,c sau d). Scorul obținut arată "nivelul de edu­cație" politică pe care îl ai și este folosit în pon­der­are. Dar cum duci tes­tul la țară? Cum te asig­uri că nu răspunde Vasile în locul lui Ion? Nu știu. Poate că sunt soluții, dar nu le văd eu.

  2. Sorin Sfirlogea

    Puteau fi și pri­etenii în ecuație, pen­tru că lumea se spri­jină într-adevăr pe ges­turi și fapte anon­ime. Ideea pe care am vrut s‑o sub­lin­iez este gradul diferit de cunoaștere pe care îl avem despre lucruri asupra cărora ni se cere să ne pro­nunțăm, miza fiind viitorul tuturor.

  3. Alice

    Înţe­leg argu­men­taţia, dar nu înţe­leg de ce din eşan­tionul ăla de judecă­tori lipsesc prietenii…Înţeleg că miza era aceea de a sub­linia pon­derea şi rel­e­vanţa cuiva şi nu aceea de a con­strui un eşan­tion reprezen­ta­tiv. Şi totuşi, nu înţe­leg de ce lipsesc pri­etenii…
    Din­colo de asta, sunt lucruri pe care le face dreapta fără să ştie stânga, darămite familia, colegii, vecinii.
    Poate că lumea asta se spri­jină pe faptele celor tăcuţi, celor neştiuţi.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu