Televiziunea este probabil una dintre cele mai tâmpite idei care ne-au venit în ultimul secol. Îmi dau seama că 99% din oameni ar fi în dezacord cu mine, dar eu sunt tot mai convins de asta. De fapt nu televiziunea e neapărat problema, ci modul în care este utilizată în ziua de azi. Ideea că altcineva, care habar n‑are cine sunt eu, stabilește ce trebuie să-mi difuzeze pe ecran, pe baza unor așa-zise statistici și rating-uri, mi se pare jignitoare la adresa inteligenței mele. E ca și cum mi-ar spune: “băiete, ești prost, lasă că știm noi mai bine ce trebuie să-ți arătăm”.
S‑a vorbit mult despre lipsa de interactivitate a televiziunii, care conduce cu timpul la incapacitatea de a gândi autonom – ajungi să aștepți de la altceva sau altcineva să-ți spună ce trebuie să faci. Sunt întru totul de acord că așa stau lucrurile, dar asta nu e totul. Când citești o carte te concentrezi asupra textului, iar această focalizare durează un timp mai mult sau mai puțin îndelungat, dar în orice caz mintea se centrează pe ideile exprimate de scriitor. Te mai ridici, îți iei un sandwich, bei niște apă, cauți un măr, te duci la toaletă, dar chiar și în clipele acelea de pauză în creier îți stăruie imaginile zugrăvite de carte. Ești conectat la atmosferă, te amesteci cu personajele cărții, ai timp suficient ca să transferi informațiile în memoria de lungă durată, cea care te îmbogățește pe dinăuntru.
La televizor informația e permanent fragmentată. Nu ai timp să te concentrezi asupra unui subiect, pentru că se trece la altul. Calupurile de publicitate sunt o voioasă țopăială de la laxative la parfumuri. Emisiunile și filmele se întrerup înaintea momentelor culminante ca să facă loc publicității. Firul logic se rupe, emoția se suspendă. Trecem brusc în prozaic – cărbunele medicinal elimină gazele intestinale, ca o continuare logică a secvenței din film în care el se pregătește să o sărute pe ea. Cine a decis că asta îmi doresc eu? De bună seamă acționarul postului tv, care vrea profit. Acum e momentul de rating maxim și el se vinde bine pentru publcitate. Problema este că această fragmentare continuă și voluntară a informației duce cu timpul la incapacitatea de concentrare a spectatorului, la superficialitate și la greșita idee că e important doar ce percepi la prima vedere.
Pe internet lucrurile par mai normale. Îți alegi singur conținutul pe care îl dorești, citești, urmărești filme, vezi imagini. Toate par ok, dar pe fiecare link, în fiecare colț de pagină web te pândește publicitatea și spam-ul. Ai trecut cu mouse-ul peste o poză, zbang! ia de-aici o reclamă pe tot ecranul la ceva ce n‑are legătură cu ce citeai. Te chinui să găsești modalitatea de închidere a stupizeniei răsărite de nicăieri, dar nu mereu e așa de simplu. Abia ai scăpat de idioțenia aia, trosc! un pop-up cu altă reclamă. Noroc că s‑au inventat plugin-urile alea de blocare a publicității – Dumnezeu să le dea sănătate ălora de le crează și le întrețin.
Se vorbește tot mai des despre televiziunea interactivă, unde spectatorul ar putea să decidă ce vrea să vadă dintr‑o ofertă predefinită, dar nu observ să se treacă de la vorbe la fapte. Pe de altă parte ce diferență ar fi față de un site media care face exact același lucru? Probabil că, încet-încet, televizoarele vor dispărea lăsând locul computerelor (iată un exemplu), dar mass-media încă n‑a găsit metoda prin care să ne bage pe gât publicitatea așa cum o face acum. Sau n‑am găsit noi metoda să le interzicem asta.
Lasă un comentariu