Să spun drept, mă cam umfla râsul când am auzit prima oară despre Partidul Piraților din Suedia. “Auzi‑i și pe ăștia”, mi-am zis, “nu mai pot de bine acolo si nu știu ce să mai inventeze”. Era finele anului 2005 când apăreau primele știri despre inițiativa asta și mai toată lumea comenta ironic noutatea momentului. Eu personal mi-am și imaginat niște “computer geeks”, anemiați de hamburgerii mâncați pe tastatură și etiolați de lumina artificială a veiozei de birou, ascunși în spatele unor nick-uri bizare, care brusc au avut o revelație despre cum ar putea descărca gratis filme și muzică: își fac un partid.
A trecut timpul, a venit și vestea că au ajuns în Parlamentul suedez și, mai mult, au dat chiar și doi reprezentanți în Parlamentul European. Mi-am zis că‑i culmea și că nu‑i probă mai bună despre ce aberații poate naște democrația împinsă prea departe. Eticheta de partid format din “computer nerds” era în continuare lipită de creierul meu. Așa că nu mică mi‑a fost mirarea să descopăr de curând că imaginea mea e complet eronată.
Ca să respect firul logic al întâmplării trebuie să spun că totul a început cu un articol din Gândul, de unde am aflat despre o nouă religie: kopimismul. Asta chiar e trasă de păr. Rău. Cică “informaţia este sacră, iar copierea ei este sfântă”. Sau mai știi?!? Peste vreo doi ani o să-mi cer scuze că n‑am înțeles profunzimea mesajului. Ba nu, chestia asta e chiar tâmpită! Interesant e că apare tot în Suedia și aș fi curios să aflu de ce nu era de ajuns partidul, de a fost nevoie și de o religie. Probabil că partidul trebuia să lupte politic ca să obțină anumite drepturi referitoare la file-sharing, pe când dacă piratarea este parte a unei practici religioase, credinciosul nu poate fi acuzat de faptele săvârșite pe când era în transă. Nu?
Am abandonat povestea cu religia și am căutat să aflu cum mai e cu partidul piraților. Stupoare! Treaba e foarte serioasă. În Wikipedia sunt pagini întregi dedicate subiectului. Am aflat că deja sunt asemenea partide într‑o mulțime de țări, inclusiv în România și sunt deja organizați într‑o internațională. Am dat fuga la partidul românesc să văd ce și cum și m‑am documentat cum e cu statutul, programul și manifestul. Lucrurile nu sunt chiar așa de hilare cum îmi inchipuiam eu.
Când am citit opiniile despre modul actual de utilizare a drepturilor de autor, a patentelor și monopolurilor informaționale mi-am revizuit părerile despre pirați. Ba chiar a trebuit să recunosc că anumite principii rezonează cu opiniile mele – de pildă despre patentele medicamentelor. Mi-am adus aminte că și eu sunt nedumerit despre protecția excesivă aplicată unor opere create de autori care au murit de mult și au devenit parte a patrimoniului cultural mondial. Mi-am reamintit nemulțumirea mea față de câștigurile obscene obținute de unii artiști contemporani, pe care apoi le utilizează într-un mod ostentativ.
Dintr‑o dată partidul piraților a devenit altceva decât o adunătură de “nerds”, avizi doar de file-sharing liber. Oamenii ăștia luptă pentru niște idei corecte, cele mai multe dintre ele, dacă nu toate. Mai mult decât atât, au venit cu niște idei cel puțin interesante despre schimbul de valori în mediile virtuale – bitcoins – o noțiune pe care încă nu o înțeleg complet, dar promit să o studiez și să povestesc ce am aflat.
Și tot dintr‑o dată am înțeles cât rău le poate face acestor idei corecte apariția unei tâmpenii precum kopimismul, care duce în ridicol eforturile valide ale unor oameni care au ceva de spus.
Lasă un comentariu