Ur­mă­resc cu des­tul de mult in­te­res ce se în­tâm­plă cu miș­ca­rea po­li­tică apă­rută anul tre­cut, care a fă­cut des­tul de multă vâlvă prin presă după ce Se­bas­tian Lă­ză­roiu a “prezis‑o” sub nu­mele de cod Albă Ca Ză­pada, iar Mi­hai Neamțu a scos‑o la lu­mină prin sep­tem­brie sub de­nu­mi­rea de Noua Re­pu­blică. In­te­re­sul vine, bi­ne­în­țe­les, din spe­ranța că se poate naște pe scena po­li­tică o en­ti­tate care să lase loc din nou spe­ran­ței, după ce am fost dez­a­mă­git de ță­ră­niști și li­be­rali. Ceva care să mă în­toarcă la vot, să mă facă să cred că me­rită lup­tat. Pri­mele im­pre­sii le-am no­tat aici.

Deci, cum spu­neam, stau cu ochii pe ce se în­tâm­plă cu Noua Re­pu­blică. Au un site des­tul de po­pu­lat cu idei, unele in­te­re­sante și con­so­nante cu ceea ce gân­desc și eu, al­tele nu prea. Ci­tesc ce mai apare pe-acolo, ca să în­țe­leg cine sunt cei din ju­rul miș­că­rii și ce au în cap. Zi­lele tre­cute eram la sală și îmi fă­ceam por­ția de mers pe bandă – pe ecra­nul tv al apa­ra­tu­lui era pos­tul B1 și emi­siu­nea lui Ro­bert Tur­cescu, Sub sem­nul în­tre­bă­rii. In­vi­tat, ni­meni al­tul de­cât dom­nul Mi­hail Neamțu.

Au ur­mat două ore de emi­siune (cu pa­uze ge­ne­roase de pu­bli­ci­tate) în care Mi­hail Neamțu și‑a po­ves­tit ide­ile, de la mi­tul mi­o­ri­tic al re­sem­nă­rii în fața mor­ții până la Ro­nald Rea­gan și de la pa­șop­tiști la Ro­nald Mc­Do­nald. Pe scurt: ca­pi­ta­lism, piață li­beră, afir­ma­rea iden­ti­tă­ții na­țio­nale (cu niște am­bi­gu­i­tăți apropo de fe­de­ra­li­za­rea eu­ro­peană și glo­ba­li­zare), re­cu­pe­ra­rea va­lo­ri­lor na­țio­nale. Un fel de dis­curs le­gio­nar soft, com­bi­nat cu li­be­ra­lism, într-un me­lanj nu foarte struc­tu­rat. Tur­cescu l‑a sa­r­jat de câ­teva ori pe tema fe­za­bi­li­tă­ții po­li­tice a pro­iec­te­lor enun­țate (deși e mult spus pro­iecte pen­tru în­și­ru­i­rea de fraze a dom­nu­lui Neamțu, dar să zi­cem că ci­neva mai struc­tu­rat ar scoate din spu­sele sale ceva cu cap și coadă) – re­zul­ta­tul a fost ne­con­clu­dent și ne­con­ving­ă­tor, pen­tru că miș­ca­rea asta n‑are nici un fel de con­sis­tență sau coerență.

De fapt asta e pro­blema aces­tei miș­cări: chiar dacă ar for­mula pro­iecte va­lide, nu ar pu­tea să co­a­gu­leze su­fi­cienți sus­ți­nă­tori în ju­rul lor pen­tru a le pune în prac­tică, pen­tru că ac­tu­a­lul sis­tem de vot uni­ver­sal face im­po­si­bilă re­for­ma­rea ra­pidă și non-vi­o­lentă a cla­sei po­li­tice. Să fim sin­ceri, vo­tul uni­ver­sal este de fapt in­ven­ția per­fectă pen­tru a con­trola ma­sele: pe de o parte poți să te fo­lo­sești de pros­tia ma­jo­ri­tară ca să faci ce vrei, iar pe de altă parte poți înă­buși orice re­voltă a ce­lor care vor să schimbe ceva, in­vo­când ne­ce­si­ta­tea de­mo­cra­tică de a lăsa fi­e­care om să-și ex­prime op­țiu­nile prin vot. Neamțu vor­bește la un mo­ment dat des­pre ne­voia de a avea o nouă ge­ne­ra­ție de pa­șop­tiști: poate, dar pe vre­mea lor nu exista vot uni­ver­sal, nici mă­car cen­zi­tar, deci pen­tru a in­duce re­forme tre­buia să con­vingi o masă mult mai mică și mult mai edu­cată de oameni.

Por­nind de la ideea de a găsi o mo­da­li­tate efi­cientă de schim­bare po­li­tică, am pe­tre­cut câ­teva ore stu­di­ind sis­te­mele elec­to­rale exis­tente as­tăzi. De la vo­tul cen­zi­tar la cel uni­ver­sal și de la vo­tul ar­ti­me­tic la cel pon­de­rat. Foarte in­te­re­sant. Prima con­clu­zie: îm­păr­ți­rea pe 2–3 clase a vo­tan­ți­lor în func­ție de con­tri­bu­ția lor la PIB sau la sis­te­mul de taxe ar da o pon­de­rare utilă, chiar dacă dis­cu­ta­bilă pe alo­curi. A doua con­clu­zie: in­tro­du­ce­rea unui sis­tem de vot cu cla­si­fi­care ar crea o con­sen­su­a­li­tate po­li­tică mai mare a so­ci­e­tă­ții ro­mâ­nești. Până la urmă e ne­voie de un sis­tem elec­to­ral adap­tat sta­di­u­lui în care se află so­ci­e­ta­tea că­reia îi ser­vește ca in­stru­ment de se­lec­ție – în ca­zul ro­mâ­ni­lor con­sen­su­a­li­ta­tea cât mai largă mi se pare im­por­tantă acum ca fac­tor de con­so­li­dare a națiunii.

Re­ve­nind la emi­siu­nea cu Mi­hail Neamțu aș adă­uga că dis­cur­sul lui m‑a dez­a­mă­git în mo­men­tele în care i se ce­rea mai multă con­cre­tețe: a vor­bit de pro­iecte, dar n‑a pu­tut enunța clar nici mă­car unul. În schimb am se­si­zat niște ac­cente de au­to­ri­ta­rism – poate de aici afi­ni­tă­țile cu Bă­sescu – care m‑au sur­prins ne­plă­cut: vor­bind des­pre ati­tu­di­nea cio­ba­nu­lui din ba­lada Mi­o­rița (des­pre care a scris la un mo­ment dat un ar­ti­col) Neamțu spune că e ne­mul­țu­mit că acesta nu cere oiței so­lu­ții (“bine, bine, vii cu pro­blema la mine, dar ai și o so­lu­ție la ea?” — ceea ce mi se pare de­pla­sat), iar pen­tru că nu are so­lu­ții ar tre­bui să ia în con­si­de­rare eu­ta­na­si­e­rea mi­oa­rei. Tare! Un­deva mai în­colo, prin emi­siune, Neamțu re­vine și spune că i‑ar fi plă­cut ca cio­ba­nul nos­tru să fi avut ati­tu­di­nea unui șe­rif, care își ia soarta în mâini și își face dreptate.

Mi‑e tare teamă că după ce vor fi trans­for­mat Noua Re­pu­blică în par­tid, șe­ri­fii ăș­tia mi­o­ri­tici n‑or să se mul­țu­mească să eu­ta­na­sieze mi­o­ri­țele, ci o s‑o și vi­o­leze nițel pe Albă Ca Ză­pada, doar așa, ca să știe cine‑i șefu’.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.