Șeriful mioritic și Albă Ca Zăpada

Urmă­resc cu des­tul de mult inte­res ce se întâm­plă cu miș­ca­rea poli­tică apă­rută anul tre­cut, care a făcut des­tul de multă vâlvă prin presă după ce Sebas­tian Lăză­roiu a “prezis‐o” sub numele de cod Albă Ca Zăpada, iar Mihai Neamțu a scos‐o la lumină prin sep­tem­brie sub denu­mi­rea de Noua Repu­blică. Inte­re­sul vine, bine­în­țe­les, din spe­ranța că se poate naște pe scena poli­tică o enti­tate care să lase loc din nou spe­ran­ței, după ce am fost dez­a­mă­git de țără­niști și libe­rali. Ceva care să mă întoarcă la vot, să mă facă să cred că merită lup­tat. Pri­mele impre­sii le‐am notat aici.

Deci, cum spu­neam, stau cu ochii pe ce se întâm­plă cu Noua Repu­blică. Au un site des­tul de popu­lat cu idei, unele inte­re­sante și con­so­nante cu ceea ce gân­desc și eu, altele nu prea. Citesc ce mai apare pe‐acolo, ca să înțe­leg cine sunt cei din jurul miș­că­rii și ce au în cap. Zilele tre­cute eram la sală și îmi făceam por­ția de mers pe bandă – pe ecra­nul tv al apa­ra­tu­lui era pos­tul B1 și emi­siu­nea lui Robert Tur­cescu, Sub sem­nul între­bă­rii. Invi­tat, nimeni altul decât dom­nul Mihail Neamțu.

Au urmat două ore de emi­siune (cu pauze gene­roase de publi­ci­tate) în care Mihail Neamțu și‐a poves­tit ide­ile, de la mitul mio­ri­tic al resem­nă­rii în fața mor­ții până la Ronald Rea­gan și de la pașop­tiști la Ronald McDo­nald. Pe scurt: capi­ta­lism, piață liberă, afir­ma­rea iden­ti­tă­ții națio­nale (cu niște ambi­gu­i­tăți apropo de fede­ra­li­za­rea euro­peană și glo­ba­li­zare), recu­pe­ra­rea valo­ri­lor națio­nale. Un fel de dis­curs legio­nar soft, com­bi­nat cu libe­ra­lism, într‐un melanj nu foarte struc­tu­rat. Tur­cescu l‐a sar­jat de câteva ori pe tema feza­bi­li­tă­ții poli­tice a pro­iec­te­lor enun­țate (deși e mult spus pro­iecte pen­tru înși­ru­i­rea de fraze a dom­nu­lui Neamțu, dar să zicem că cineva mai struc­tu­rat ar scoate din spu­sele sale ceva cu cap și coadă) – rezul­ta­tul a fost necon­clu­dent și necon­ving­ă­tor, pen­tru că miș­ca­rea asta n‐are nici un fel de con­sis­tență sau coe­rență.

De fapt asta e pro­blema aces­tei miș­cări: chiar dacă ar for­mula pro­iecte valide, nu ar putea să coa­gu­leze sufi­cienți sus­ți­nă­tori în jurul lor pen­tru a le pune în prac­tică, pen­tru că actu­a­lul sis­tem de vot uni­ver­sal face impo­si­bilă refor­ma­rea rapidă și non‐violentă a cla­sei poli­tice. Să fim sin­ceri, votul uni­ver­sal este de fapt inven­ția per­fectă pen­tru a con­trola masele: pe de o parte poți să te folo­sești de pros­tia majo­ri­tară ca să faci ce vrei, iar pe de altă parte poți înă­buși orice revoltă a celor care vor să schimbe ceva, invo­când nece­si­ta­tea demo­cra­tică de a lăsa fie­care om să‐și exprime opțiu­nile prin vot. Neamțu vor­bește la un moment dat des­pre nevoia de a avea o nouă gene­ra­ție de pașop­tiști: poate, dar pe vre­mea lor nu exista vot uni­ver­sal, nici măcar cen­zi­tar, deci pen­tru a induce reforme tre­buia să con­vingi o masă mult mai mică și mult mai edu­cată de oameni.

Por­nind de la ideea de a găsi o moda­li­tate efi­cientă de schim­bare poli­tică, am petre­cut câteva ore stu­di­ind sis­te­mele elec­to­rale exis­tente astăzi. De la votul cen­zi­tar la cel uni­ver­sal și de la votul arti­me­tic la cel pon­de­rat. Foarte inte­re­sant. Prima con­clu­zie: împăr­ți­rea pe 2–3 clase a votan­ți­lor în func­ție de con­tri­bu­ția lor la PIB sau la sis­te­mul de taxe ar da o pon­de­rare utilă, chiar dacă dis­cu­ta­bilă pe alo­curi. A doua con­clu­zie: intro­du­ce­rea unui sis­tem de vot cu cla­si­fi­care ar crea o con­sen­su­a­li­tate poli­tică mai mare a soci­e­tă­ții româ­nești. Până la urmă e nevoie de un sis­tem elec­to­ral adap­tat sta­di­u­lui în care se află soci­e­ta­tea căreia îi ser­vește ca instru­ment de selec­ție – în cazul româ­ni­lor con­sen­su­a­li­ta­tea cât mai largă mi se pare impor­tantă acum ca fac­tor de con­so­li­dare a națiu­nii.

Reve­nind la emi­siu­nea cu Mihail Neamțu aș adă­uga că dis­cur­sul lui m‐a dez­a­mă­git în momen­tele în care i se cerea mai multă con­cre­tețe: a vor­bit de pro­iecte, dar n‐a putut enunța clar nici măcar unul. În schimb am sesi­zat niște accente de auto­ri­ta­rism – poate de aici afi­ni­tă­țile cu Băsescu – care m‐au sur­prins neplă­cut: vor­bind des­pre ati­tu­di­nea cio­ba­nu­lui din balada Mio­rița (des­pre care a scris la un moment dat un arti­col) Neamțu spune că e nemul­țu­mit că acesta nu cere oiței solu­ții (“bine, bine, vii cu pro­blema la mine, dar ai și o solu­ție la ea?” – ceea ce mi se pare depla­sat), iar pen­tru că nu are solu­ții ar tre­bui să ia în con­si­de­rare euta­na­si­e­rea mioa­rei. Tare! Undeva mai încolo, prin emi­siune, Neamțu revine și spune că i‐ar fi plă­cut ca cio­ba­nul nos­tru să fi avut ati­tu­di­nea unui șerif, care își ia soarta în mâini și își face drep­tate.

Mi‐e tare teamă că după ce vor fi trans­for­mat Noua Repu­blică în par­tid, șeri­fii ăștia mio­ri­tici n‐or să se mul­țu­mească să euta­na­sieze mio­ri­țele, ci o s‐o și vio­leze nițel pe Albă Ca Zăpada, doar așa, ca să știe cine‐i șefu’.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu