Urmăresc cu destul de mult interes ce se întâmplă cu mișcarea politică apărută anul trecut, care a făcut destul de multă vâlvă prin presă după ce Sebastian Lăzăroiu a “prezis‑o” sub numele de cod Albă Ca Zăpada, iar Mihai Neamțu a scos‑o la lumină prin septembrie sub denumirea de Noua Republică. Interesul vine, bineînțeles, din speranța că se poate naște pe scena politică o entitate care să lase loc din nou speranței, după ce am fost dezamăgit de țărăniști și liberali. Ceva care să mă întoarcă la vot, să mă facă să cred că merită luptat. Primele impresii le-am notat aici.
Deci, cum spuneam, stau cu ochii pe ce se întâmplă cu Noua Republică. Au un site destul de populat cu idei, unele interesante și consonante cu ceea ce gândesc și eu, altele nu prea. Citesc ce mai apare pe-acolo, ca să înțeleg cine sunt cei din jurul mișcării și ce au în cap. Zilele trecute eram la sală și îmi făceam porția de mers pe bandă – pe ecranul tv al aparatului era postul B1 și emisiunea lui Robert Turcescu, Sub semnul întrebării. Invitat, nimeni altul decât domnul Mihail Neamțu.
Au urmat două ore de emisiune (cu pauze generoase de publicitate) în care Mihail Neamțu și‑a povestit ideile, de la mitul mioritic al resemnării în fața morții până la Ronald Reagan și de la pașoptiști la Ronald McDonald. Pe scurt: capitalism, piață liberă, afirmarea identității naționale (cu niște ambiguități apropo de federalizarea europeană și globalizare), recuperarea valorilor naționale. Un fel de discurs legionar soft, combinat cu liberalism, într-un melanj nu foarte structurat. Turcescu l‑a sarjat de câteva ori pe tema fezabilității politice a proiectelor enunțate (deși e mult spus proiecte pentru înșiruirea de fraze a domnului Neamțu, dar să zicem că cineva mai structurat ar scoate din spusele sale ceva cu cap și coadă) – rezultatul a fost neconcludent și neconvingător, pentru că mișcarea asta n‑are nici un fel de consistență sau coerență.
De fapt asta e problema acestei mișcări: chiar dacă ar formula proiecte valide, nu ar putea să coaguleze suficienți susținători în jurul lor pentru a le pune în practică, pentru că actualul sistem de vot universal face imposibilă reformarea rapidă și non-violentă a clasei politice. Să fim sinceri, votul universal este de fapt invenția perfectă pentru a controla masele: pe de o parte poți să te folosești de prostia majoritară ca să faci ce vrei, iar pe de altă parte poți înăbuși orice revoltă a celor care vor să schimbe ceva, invocând necesitatea democratică de a lăsa fiecare om să-și exprime opțiunile prin vot. Neamțu vorbește la un moment dat despre nevoia de a avea o nouă generație de pașoptiști: poate, dar pe vremea lor nu exista vot universal, nici măcar cenzitar, deci pentru a induce reforme trebuia să convingi o masă mult mai mică și mult mai educată de oameni.
Pornind de la ideea de a găsi o modalitate eficientă de schimbare politică, am petrecut câteva ore studiind sistemele electorale existente astăzi. De la votul cenzitar la cel universal și de la votul artimetic la cel ponderat. Foarte interesant. Prima concluzie: împărțirea pe 2–3 clase a votanților în funcție de contribuția lor la PIB sau la sistemul de taxe ar da o ponderare utilă, chiar dacă discutabilă pe alocuri. A doua concluzie: introducerea unui sistem de vot cu clasificare ar crea o consensualitate politică mai mare a societății românești. Până la urmă e nevoie de un sistem electoral adaptat stadiului în care se află societatea căreia îi servește ca instrument de selecție – în cazul românilor consensualitatea cât mai largă mi se pare importantă acum ca factor de consolidare a națiunii.
Revenind la emisiunea cu Mihail Neamțu aș adăuga că discursul lui m‑a dezamăgit în momentele în care i se cerea mai multă concretețe: a vorbit de proiecte, dar n‑a putut enunța clar nici măcar unul. În schimb am sesizat niște accente de autoritarism – poate de aici afinitățile cu Băsescu – care m‑au surprins neplăcut: vorbind despre atitudinea ciobanului din balada Miorița (despre care a scris la un moment dat un articol) Neamțu spune că e nemulțumit că acesta nu cere oiței soluții (“bine, bine, vii cu problema la mine, dar ai și o soluție la ea?” — ceea ce mi se pare deplasat), iar pentru că nu are soluții ar trebui să ia în considerare eutanasierea mioarei. Tare! Undeva mai încolo, prin emisiune, Neamțu revine și spune că i‑ar fi plăcut ca ciobanul nostru să fi avut atitudinea unui șerif, care își ia soarta în mâini și își face dreptate.
Mi‑e tare teamă că după ce vor fi transformat Noua Republică în partid, șerifii ăștia mioritici n‑or să se mulțumească să eutanasieze miorițele, ci o s‑o și violeze nițel pe Albă Ca Zăpada, doar așa, ca să știe cine‑i șefu’.
Lasă un comentariu