Prioritate de eu

Pro­blema cu noi, româ­nii, este că avem o idee foarte ori­gi­nală des­pre liber­tate. Adică a fi liber înseamnă în opi­nia majo­ri­tă­ții din­tre noi să poți să faci ce vrei. Orice. E o sim­pli­fi­care oare­cum bru­tală a ter­me­nu­lui, dar nouă se pare că ne place din cale afară și e și în ton cu hedo­nis­mul nos­tru națio­nal. Și cum, știți deja, am curi­o­zi­ta­tea defi­ni­ți­i­lor, m‐am docu­men­tat din DEX ca să aflu cum expli­căm noi, ofi­cial, liber­ta­tea.

În DEX zice negru pe alb că liber­ta­tea ar fi “posi­bi­li­ta­tea de a acționa după pro­pria voință sau dorință; posi­bi­li­ta­tea de acțiune con­ști­entă a oame­ni­lor în con­di­ți­ile cunoaș­te­rii (și stă­pâ­ni­rii) legi­lor de dezvol­tare a natu­rii și a soci­e­tă­ții”. Minu­nat, dar nițel con­fuz, mi‐am zis. Mie mi‐ar fi plă­cut o defi­ni­ție care să spună răs­pi­cat că liber­ta­tea unei per­soane se ter­mină acolo unde prin efec­tele ei limi­tează liber­ta­tea altei per­soane. Că nu poți să‐ți exer­sezi liber­ta­tea atunci când ingră­dești drep­tu­rile alt­cuiva. Că în ast­fel de situ­a­ții se aplică reguli și norme soci­ale, pe care ești obli­gat să le res­pecți. Iar în anu­mite cazuri există chiar și legi care te împie­dică să abu­zezi de pro­pria liber­tate. Cunoaș­te­rea și stă­pâ­ni­rea legi­lor este un dezi­de­rat uto­pic. De fapt, chiar așa, că veni vorba: când, pe par­cur­sul edu­ca­ției noas­tre, sun­tem fami­li­a­ri­zați cu legile sta­tu­lui român? Când ni se explică ce e ile­gal din per­spec­tiva soci­e­tă­ții româ­nești? Când învă­țăm nor­mele de con­vie­țu­ire soci­ală? Pen­tru că am impre­sia că nici­o­dată – se pre­su­pune că stu­diem noi sin­guri, ceea ce bine­în­țe­les că n‐o facem și de aceea sun­tem quasi‐analfabeți din punct de vedere social.

Pe urmă m‐am gân­dit că e des­tul de neclară și con­fuză deli­mi­ta­rea din­tre ceea ce este accep­ta­bil social, ceea ce este inac­cep­ta­bil, dar nu e ile­gal și ceea ce este ile­gal. Până la urmă Româ­nia nu este un loc în care ești frec­vent agre­sat în mod direct de ile­ga­li­tă­țile comise de alții. Genul ăsta de agre­siune se pro­duce mai sub­til, indi­rect, prin alte­ra­rea mediu­lui social și eco­no­mic în care tră­iești, prin încăl­cări ale legii care pro­duc efecte în cas­cadă și abia al tre­i­lea val te afec­tează pe tine. Ceea ce însă te agre­sează zil­nic direct este încăl­ca­rea liber­tă­ții tale prin ges­tu­rile inac­cep­ta­bile social. Ești agre­sat prin impo­li­tețe, prin lim­baj agre­siv, prin gunoaie arun­cate pe stradă, prin tra­ta­men­tul pe care îl pri­mești în rela­ți­ile cu auto­ri­tă­țile, prin com­por­ta­men­tul jig­ni­tor cu care te tra­tează anga­ja­to­rul. Toate lucru­rile astea se adună și cre­ază o atmosferă ires­pi­ra­bilă, care te sufocă și te scoate din minți.

Am avut mereu o dilemă legată de ati­tu­di­nea cea mai potri­vită față de mito­că­nie: e mai bine să o ignori cu ele­ganță și să încerci să te dis­tan­țezi de ea sau e mai bine să reac­țio­nezi cu ris­cul de a “te băga în troacă”? Eu de obi­cei mă revolt și pro­tes­tez, măcar for­mal, măcar ca să mar­chez fap­tul că cineva mai dorește să existe un com­por­ta­ment civi­li­zat. E inu­til și frus­trant de cele mai multe ori, pen­tru că nu există un arbi­tru al aces­tor dis­pute soci­ale, nici legea, nici cei din jur, care pre­feră să se facă a nu fi obser­vat nimic. Rămâi să te lupți sin­gur, întrebându‐te dacă ati­tu­di­nea celor din jur e dezim­pli­ca­rea unor oameni civi­li­zați sau soli­da­ri­ta­tea mito­ca­ni­lor.

Ciu­dat e că foarte mulți români (nu toți, e ade­vă­rat), când vizi­tează o altă țară euro­peană, devin brusc atenți la com­por­ta­men­tul lor. Dintr‐o dată redes­co­peră bunul simț si nor­mele soci­ale. Ca prin far­mec ati­tu­di­nea lor se schimbă, făcându‐te să te întrebi ce minune s‐a întâm­plat – eu cred că în majo­ri­ta­tea cazu­ri­lor le e doar teamă de con­se­cin­țele legale, pen­tru că legi­sla­ți­ile ace­lor țări sunt de obi­cei mai com­plete în pri­vința com­pr­ta­men­te­lor accep­ta­bile social, iar apli­ca­rea nor­me­lor este mult mai efi­cientă. Se întorc apoi în Româ­nia și, cu un aer îngri­jo­rat, îți explică cât de civi­li­zat e popo­rul ăla, cu totul alt­fel decât nesim­ți­ții ăștia de la noi. Și în tim­pul ăsta îi taie calea unei alte mașini, arun­când pache­tul gol de țigări pe geam.

În cazul în care ai un dram de edu­ca­ție și bun simț, când te saturi de mito­că­nie și gro­bi­a­nism, ai în prin­ci­piu două posi­bile alter­na­tive: fie să găsești în tine resur­sele nece­sare pen­tru a con­ti­nua să fii civi­li­zat, fie să con­stați cinic că e jus­ti­fi­cat să te com­porți și tu la fel, pen­tru că doar așa se poate supra­vie­țui în Româ­nia. Din păcate, cea de‐a doua cale e cea mai îmbră­ți­șată. În ter­meni sim­pli spus, intro­duci o regulă facilă și ușor de enun­țat: pri­o­ri­ta­tea de eu. Eu am drep­tate și am pri­o­ri­tate întot­dea­una, pen­tru că sunt eu. În numele liber­tă­ții mele de a face ce vreau, pot să trec peste drep­tu­rile tale, pen­tru că și alții trec peste ale mele.

Com­por­ta­men­tul ăsta, omni­pre­zent, induce trep­tat un alt set de valori soci­ale. Gene­ra­ți­ile tinere îl con­si­deră drept noua regulă soci­ală sau, dacă au totuși idee des­pre cum ar arăta nor­ma­li­ta­tea, sunt din ce în ce mai puțin pre­o­cu­pați și îngri­jo­rați de înde­păr­ta­rea față de ea. În felul ăsta nor­mele soci­ale, nescrise, se rede­fi­nesc per­ma­nent prin eli­mi­na­rea ori­că­ror res­tric­ții: nu e o pro­blemă să arunci gunoi pe gea­mul mași­nii, e ok să scuipi pe unde‐ți vine, poți să fii agre­siv în tra­fic, poți să îți jig­nești sub­or­do­na­ții sau să‐i mun­cești până la epu­i­zare. De ce? Păi, cum de ce? Pen­tru că ai pri­o­ri­tate de eu.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Alice

    Tema zilei.
    Sorin, ca si in cazul Gre­ciei, imi per­mit sa‐ti fac o invi­ta­tie. Si anume, aceea de a scrie un post si des­pre sana­tate. Nu doar ca ma inte­re­seaza pare­rea ta in aceasta pri­vinta, ci si pen­tru ca subiec­tul se inca­dreaza in logica si argu­men­tele aces­tui blog.
    Cand lumea se intreaba daca pro­fi­tul este moto­rul eco­no­miei si al ratiu­nii de a fi, a veni si a pro­pune o lege in numele pro­fi­tu­lui, e revol­ta­tor si ali­enant. Stiut fiind ce s‐a ales de pri­va­ti­za­rile din RO.

    • Sorin Sfirlogea

      Gând la gând, dar nu cu bucu­rie, pen­tru că și eu sunt revol­tat. Am urmă­rit ieri și azi schim­bu­rile de decla­ra­ții și eram sigur că Raed Ara­fat va demi­siona, știindu‐l un om inte­gru. Am să scriu des­pre asta cu sigu­ranță.

  2. Alice

    E prin­ci­pa­lul motiv pen­tru care roma­nii din strai­na­tate, pe care‐i cunosc, nu se mai intorc: mito­ca­nia. Ras­pund inva­ri­a­bil: mito­ca­nia.

  3. Aida

    Locu­iesc in Olanda de vreo 12 ani…

    Copiii pot merge la scoala aici ince­pind cu vir­sta de 4 ani, obli­ga­to­riu de la 5.

    Nu mica mi‐a fost mira­rea cind am vazut ca au in pro­grama metode care sti­mu­leaza dezvol­ta­rea "social‐emotionala". Pe scurt, mai ales in pri­mii 2 ani de scoala, invata intens des­pre com­por­ta­mente in gene­ral, des­pre com­por­ta­men­tul "exem­plar" (si des­pre sen­ti­men­tele pozi­tive pe care aceste le gene­reaza), des­pre reac­ti­ile altora la pro­priul com­por­ta­ment. Si fac asta prin tra­du­ce­rea per­spec­ti­ve­lor com­plexe in con­cepte sim­ple, pre­zen­tate intr‐o maniera dis­trac­tiva si pla­cuta pen­tru copii.

    Sper sa nu atrag comen­ta­rii rau­ta­cioase des­pre mul­tele "rele" ale soci­e­ta­tii olan­deze. (Ai fi sur­prins citi romani tra­iesc aici, care isi rumega neim­pli­ni­rile ridi­cind in slavi glo­ri­ile natio­nale demult apuse si cri­ti­cind con­stant soci­e­ta­tea in care au ales de buna nevoie si nesi­liti de nimeni sa tra­iasca.)

    • Sorin Sfirlogea

      Așa mi se pare nor­mal, să educi copiii de la vâr­sta pre­ș­co­lară des­pre nor­mele soci­ale. Până la urmă nu asta se numește "cei șapte ani de‐acasă"? Regu­lile de com­por­ta­ment tre­buie învă­țate la vâr­sta când încă nu cunoști rău­ta­tea și mes­chi­nă­ria. Ca să le așezi la teme­lia per­so­na­li­tă­ții copi­lu­lui.

      Cât des­pre "relele" soci­e­tă­ții olan­deze, sunt sigur că nu‐s mai multe și nici mai mari decât cele româ­nești. Așa cum sunt sigur că soci­e­tate per­fectă nu există.

      PS Bun venit, Aida! Am văzut că te‐ai înre­gis­trat pe blog și aștep­tam pri­mul comen­ta­riu. Sper să nu te oprești…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu