Pro­blema cu noi, ro­mâ­nii, este că avem o idee foarte ori­gi­nală des­pre li­ber­tate. Adică a fi li­ber în­seamnă în opi­nia ma­jo­ri­tă­ții din­tre noi să poți să faci ce vrei. Orice. E o sim­pli­fi­care oa­re­cum bru­tală a ter­me­nu­lui, dar nouă se pare că ne place din cale afară și e și în ton cu he­do­nis­mul nos­tru na­țio­nal. Și cum, știți deja, am cu­ri­o­zi­ta­tea de­fi­ni­ți­i­lor, m‑am do­cu­men­tat din DEX ca să aflu cum ex­pli­căm noi, ofi­cial, libertatea.

În DEX zice ne­gru pe alb că li­ber­ta­tea ar fi “po­si­bi­li­ta­tea de a ac­ționa după pro­pria vo­ință sau do­rință; po­si­bi­li­ta­tea de ac­țiune con­ști­entă a oa­me­ni­lor în con­di­ți­ile cu­noaș­te­rii (și stă­pâ­ni­rii) le­gi­lor de dezvol­tare a na­tu­rii și a so­ci­e­tă­ții”. Mi­nu­nat, dar nițel con­fuz, mi-am zis. Mie mi-ar fi plă­cut o de­fi­ni­ție care să spună răs­pi­cat că li­ber­ta­tea unei per­soane se ter­mină acolo unde prin efec­tele ei li­mi­tează li­ber­ta­tea al­tei per­soane. Că nu poți să-ți exer­sezi li­ber­ta­tea atunci când in­gră­dești drep­tu­rile alt­cuiva. Că în ast­fel de si­tu­a­ții se aplică re­guli și norme so­ci­ale, pe care ești obli­gat să le res­pecți. Iar în anu­mite ca­zuri există chiar și legi care te îm­pie­dică să abu­zezi de pro­pria li­ber­tate. Cu­noaș­te­rea și stă­pâ­ni­rea le­gi­lor este un dezi­de­rat uto­pic. De fapt, chiar așa, că veni vorba: când, pe par­cur­sul edu­ca­ției noas­tre, sun­tem fa­mi­li­a­ri­zați cu le­gile sta­tu­lui ro­mân? Când ni se ex­plică ce e ile­gal din per­spec­tiva so­ci­e­tă­ții ro­mâ­nești? Când în­vă­țăm nor­mele de con­vie­țu­ire so­ci­ală? Pen­tru că am im­pre­sia că nici­o­dată – se pre­su­pune că stu­diem noi sin­guri, ceea ce bi­ne­în­țe­les că n‑o fa­cem și de aceea sun­tem qu­asi-anal­fa­beți din punct de ve­dere social.

Pe urmă m‑am gân­dit că e des­tul de ne­clară și con­fuză de­li­mi­ta­rea din­tre ceea ce este ac­cep­ta­bil so­cial, ceea ce este inac­cep­ta­bil, dar nu e ile­gal și ceea ce este ile­gal. Până la urmă Ro­mâ­nia nu este un loc în care ești frec­vent agre­sat în mod di­rect de ile­ga­li­tă­țile co­mise de al­ții. Ge­nul ăsta de agre­siune se pro­duce mai sub­til, in­di­rect, prin al­te­ra­rea me­diu­lui so­cial și eco­no­mic în care tră­iești, prin în­căl­cări ale le­gii care pro­duc efecte în cas­cadă și abia al tre­i­lea val te afec­tează pe tine. Ceea ce însă te agre­sează zil­nic di­rect este în­căl­ca­rea li­ber­tă­ții tale prin ges­tu­rile inac­cep­ta­bile so­cial. Ești agre­sat prin im­po­li­tețe, prin lim­baj agre­siv, prin gu­noaie arun­cate pe stradă, prin tra­ta­men­tul pe care îl pri­mești în re­la­ți­ile cu au­to­ri­tă­țile, prin com­por­ta­men­tul jig­ni­tor cu care te tra­tează an­ga­ja­to­rul. Toate lu­cru­rile as­tea se adună și cre­ază o at­mosferă ires­pi­ra­bilă, care te su­focă și te scoate din minți. 

Am avut me­reu o di­lemă le­gată de ati­tu­di­nea cea mai po­tri­vită față de mi­to­că­nie: e mai bine să o ig­nori cu ele­ganță și să în­cerci să te dis­tan­țezi de ea sau e mai bine să re­ac­țio­nezi cu ris­cul de a “te băga în troacă”? Eu de obi­cei mă re­volt și pro­tes­tez, mă­car for­mal, mă­car ca să mar­chez fap­tul că ci­neva mai do­rește să existe un com­por­ta­ment ci­vi­li­zat. E inu­til și frus­trant de cele mai multe ori, pen­tru că nu există un ar­bi­tru al aces­tor dis­pute so­ci­ale, nici le­gea, nici cei din jur, care pre­feră să se facă a nu fi ob­ser­vat ni­mic. Rămâi să te lupți sin­gur, în­tre­bându-te dacă ati­tu­di­nea ce­lor din jur e dezim­pli­ca­rea unor oa­meni ci­vi­li­zați sau so­li­da­ri­ta­tea mitocanilor.

Ciu­dat e că foarte mulți ro­mâni (nu toți, e ade­vă­rat), când vi­zi­tează o altă țară eu­ro­peană, de­vin brusc atenți la com­por­ta­men­tul lor. Dintr‑o dată re­des­co­peră bu­nul simț si nor­mele so­ci­ale. Ca prin far­mec ati­tu­di­nea lor se schimbă, fă­cându-te să te în­trebi ce mi­nune s‑a în­tâm­plat – eu cred că în ma­jo­ri­ta­tea ca­zu­ri­lor le e doar teamă de con­se­cin­țele le­gale, pen­tru că le­gi­sla­ți­ile ace­lor țări sunt de obi­cei mai com­plete în pri­vința com­pr­ta­men­te­lor ac­cep­ta­bile so­cial, iar apli­ca­rea nor­me­lor este mult mai efi­cientă. Se în­torc apoi în Ro­mâ­nia și, cu un aer în­gri­jo­rat, îți ex­plică cât de ci­vi­li­zat e po­po­rul ăla, cu to­tul alt­fel de­cât ne­sim­ți­ții ăș­tia de la noi. Și în tim­pul ăsta îi taie ca­lea unei alte ma­șini, arun­când pa­che­tul gol de ți­gări pe geam.

În ca­zul în care ai un dram de edu­ca­ție și bun simț, când te sa­turi de mi­to­că­nie și gro­bi­a­nism, ai în prin­ci­piu două po­si­bile al­ter­na­tive: fie să gă­sești în tine re­sur­sele ne­ce­sare pen­tru a con­ti­nua să fii ci­vi­li­zat, fie să con­stați ci­nic că e jus­ti­fi­cat să te com­porți și tu la fel, pen­tru că doar așa se poate su­pra­vie­țui în Ro­mâ­nia. Din pă­cate, cea de‑a doua cale e cea mai îm­bră­ți­șată. În ter­meni sim­pli spus, in­tro­duci o re­gulă fa­cilă și ușor de enun­țat: pri­o­ri­ta­tea de eu. Eu am drep­tate și am pri­o­ri­tate în­tot­dea­una, pen­tru că sunt eu. În nu­mele li­ber­tă­ții mele de a face ce vreau, pot să trec peste drep­tu­rile tale, pen­tru că și al­ții trec peste ale mele. 

Com­por­ta­men­tul ăsta, omni­pre­zent, in­duce trep­tat un alt set de va­lori so­ci­ale. Ge­ne­ra­ți­ile ti­nere îl con­si­deră drept noua re­gulă so­ci­ală sau, dacă au to­tuși idee des­pre cum ar arăta nor­ma­li­ta­tea, sunt din ce în ce mai pu­țin pre­o­cu­pați și în­gri­jo­rați de în­de­păr­ta­rea față de ea. În fe­lul ăsta nor­mele so­ci­ale, ne­scrise, se re­de­fi­nesc per­ma­nent prin eli­mi­na­rea ori­că­ror res­tric­ții: nu e o pro­blemă să arunci gu­noi pe gea­mul ma­și­nii, e ok să scuipi pe unde-ți vine, poți să fii agre­siv în tra­fic, poți să îți jig­nești sub­or­do­na­ții sau să‑i mun­cești până la epu­i­zare. De ce? Păi, cum de ce? Pen­tru că ai pri­o­ri­tate de eu.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Tema zi­lei.
    So­rin, ca si in ca­zul Gre­ciei, imi per­mit sa-ti fac o in­vi­ta­tie. Si anume, aceea de a scrie un post si des­pre sa­na­tate. Nu doar ca ma in­te­re­seaza pa­re­rea ta in aceasta pri­vinta, ci si pen­tru ca su­biec­tul se in­ca­dreaza in lo­gica si ar­gu­men­tele aces­tui blog.
    Cand lu­mea se in­treaba daca pro­fi­tul este mo­to­rul eco­no­miei si al ra­tiu­nii de a fi, a veni si a pro­pune o lege in nu­mele pro­fi­tu­lui, e re­vol­ta­tor si ali­enant. Stiut fi­ind ce s‑a ales de pri­va­ti­za­rile din RO.

    • Sorin Sfirlogea

      Gând la gând, dar nu cu bu­cu­rie, pen­tru că și eu sunt re­vol­tat. Am ur­mă­rit ieri și azi schim­bu­rile de de­cla­ra­ții și eram si­gur că Raed Ara­fat va de­mi­siona, știindu‑l un om in­te­gru. Am să scriu des­pre asta cu siguranță.

  2. Alice

    E prin­ci­pa­lul mo­tiv pen­tru care ro­ma­nii din strai­na­tate, pe care‑i cu­nosc, nu se mai in­torc: mi­to­ca­nia. Ras­pund in­va­ri­a­bil: mitocania.

  3. Aida

    Lo­cu­iesc in Olanda de vreo 12 ani…

    Co­piii pot merge la scoala aici in­ce­pind cu vir­sta de 4 ani, obli­ga­to­riu de la 5. 

    Nu mica mi‑a fost mi­ra­rea cind am va­zut ca au in pro­grama me­tode care sti­mu­leaza dezvol­ta­rea “so­cial-emo­tio­nala”. Pe scurt, mai ales in pri­mii 2 ani de scoala, in­vata in­tens des­pre com­por­ta­mente in ge­ne­ral, des­pre com­por­ta­men­tul “exem­plar” (si des­pre sen­ti­men­tele po­zi­tive pe care aceste le ge­ne­reaza), des­pre re­ac­ti­ile al­tora la pro­priul com­por­ta­ment. Si fac asta prin tra­du­ce­rea per­spec­ti­ve­lor com­plexe in con­cepte sim­ple, pre­zen­tate intr‑o ma­niera dis­trac­tiva si pla­cuta pen­tru copii.

    Sper sa nu atrag co­men­ta­rii rau­ta­cioase des­pre mul­tele “rele” ale so­ci­e­ta­tii olan­deze. (Ai fi sur­prins citi ro­mani tra­iesc aici, care isi ru­mega ne­im­pli­ni­rile ri­di­cind in slavi glo­ri­ile na­tio­nale de­mult apuse si cri­ti­cind con­stant so­ci­e­ta­tea in care au ales de buna ne­voie si ne­si­liti de ni­meni sa traiasca.)

    • Sorin Sfirlogea

      Așa mi se pare nor­mal, să educi co­piii de la vâr­sta pre­ș­co­lară des­pre nor­mele so­ci­ale. Până la urmă nu asta se nu­mește “cei șapte ani de-acasă”? Re­gu­lile de com­por­ta­ment tre­buie în­vă­țate la vâr­sta când încă nu cu­noști ră­u­ta­tea și mes­chi­nă­ria. Ca să le așezi la te­me­lia per­so­na­li­tă­ții copilului.

      Cât des­pre “re­lele” so­ci­e­tă­ții olan­deze, sunt si­gur că nu‑s mai multe și nici mai mari de­cât cele ro­mâ­nești. Așa cum sunt si­gur că so­ci­e­tate per­fectă nu există.

      PS Bun ve­nit, Aida! Am vă­zut că te-ai în­re­gis­trat pe blog și aș­tep­tam pri­mul co­men­ta­riu. Sper să nu te oprești…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.