Îmi amin­tesc că eram li­cean când bu­ni­cul meu îmi spu­nea că sunt pa­tru me­se­rii care vor fi în­tot­dea­una si­gure: popă, doc­tor, no­tar și in­gi­ner sil­vic. Și că de aia e bine să îți alegi una din­tre ele dacă vrei să ai un trai asi­gu­rat, in­di­fe­rent ce vre­muri vin. Năs­cută din ex­pe­riența mo­du­lui de viață ru­ral ante-co­mu­nist, po­vața bu­ni­cu­lui s‑a do­ve­dit în mare parte co­rectă. S‑a în­șe­lat doar în pri­vința in­gi­ne­ru­lui sil­vic, care uite că nu e chiar așa de in­dis­pen­sa­bil, după ce con­duc­tele de gaze au în­ce­put să stra­bată Ro­mâ­nia în lung și‑n lat, adu­cându-ne ener­gie ușor de uti­li­zat – doar o ră­su­cire de ro­bi­net – fă­cându-ne însă de­pen­denți de pu­se­u­rile po­li­tico-eco­no­mice ale Mai­cii Ru­sia. Din câtă pă­dure mai aveam, aproape ju­mă­tate am împărțit‑o foș­ti­lor pro­pri­e­tari, fărămițând‑o ca pe tar­la­lele agri­cole – in­gi­ne­ria sil­vică nu se poate face pe sfer­turi de hec­tare.

To­tuși, ce­le­lalte trei me­se­rii re­zistă în to­pul ce­lor de care e în­tot­dea­una ne­voie. Și dacă sta­tul ro­mân nu se prea poate băga peste bi­se­rică (care ori­cum a co­la­bo­rat cu co­mu­niș­tii și co­la­bo­rează și cu orice ide­o­lo­gie care îi pro­te­jează in­te­re­sele eco­no­mice), iar cu no­ta­rii treaba deja e re­gle­men­tată, ră­mă­sese să­nă­ta­tea care tre­buia pusă și ea la punct. Adică efi­cien­ti­zată din punct de ve­dere po­li­tic. Tre­buia fă­cut ceva ca să nu mai ge­ne­reze acu­za­ții la adresa pu­te­rii exe­cu­tive, ci pro­fit pen­tru cli­en­tela ei. Și așa a apă­rut ne­voia de o nouă lege a să­nă­tă­ții.

Acuma să nu mă în­țe­le­geți greșit: re­forma în să­nă­tate e ne­ce­sară. Sis­te­mul ac­tual e într-ade­văr dez­as­truos. Doar că nu văd ni­că­ieri enun­țate prin­ci­pi­ile pe care eu le con­si­der co­recte pen­tru un ast­fel de sis­tem. Ceea ce am gă­sit este ex­pu­ne­rea de mo­tive a noii legi, care con­ține câ­teva lă­mu­riri cu pri­vire la ce a de­ter­mi­nat con­ți­nu­tul ei. Și lu­cru­rile stau cam așa:

Spi­ta­lele. Unde vine ro­mâ­nul doar când trage să moară.

Spi­ta­lele ro­mâ­nești con­sumă mai bine din 50% din fon­du­rile pu­blice alo­cate. Ceea ce e rău, ni se spune, pen­tru că me­dia eu­ro­peană e de 40%. Dar, vin eu și în­treb, 50% din cât față de 40% din cât? Că în sume ab­so­lute, pro­ba­bil că sun­tem la coada cla­sa­men­tu­lui… Deci pro­cen­tul ăsta nu e prea re­le­vant pen­tru mine. Se mai face re­fe­rire și la șpă­gile care se dau la doc­tori, ca să te bage în seamă, că­rora li se gă­sește și un rol no­bil de “ra­țio­na­li­zare a ser­vi­ci­i­lor”.

Ceea ce aș fi vrut să aud aici este că ro­mâ­nii fac prea pu­țină pre­ven­ție – nu se în­gri­jesc de să­nă­ta­tea lor și vin când lu­cru­rile sunt grave și ne­ce­sită spi­ta­li­zare. Și că pre­ven­ția se face pri­mor­dial cu fi­nan­țare per­so­nală (cel pu­țin ca me­di­ca­ție), ceea ce ar scă­dea pre­siu­nea pe fon­du­rile pu­blice și ar îm­bu­nă­tăți și ca­li­ta­tea vie­ții oa­me­ni­lor. Ro­mâ­nul bea mult, fu­mează ca un șarpe, mă­nâncă ne­să­nă­tos și face prea pu­țină miș­care (în me­diul ur­ban), ceea ce‑l pre­dis­pune la boli. Nu-și face ana­lize de­cât dacă îl doare rău ceva. Își ig­noră cu se­ni­nă­tate cor­pul și apoi vine la spi­tal când e bol­nav în ul­ti­mul hal și-și pune toate spe­ran­țele în dom’ doc­tor, pe care îl ase­muie cu un ma­gi­cian ca­pa­bil să facă mi­nuni și să‑l sal­veze. Cum în­cearcă noua lege să schimbe acest com­por­ta­ment? În nici un fel.

Me­di­ca­men­tele. Sau cum să ne tra­tăm co­les­te­ro­lul în timp ce mu­rim de can­cer.

În ju­rul me­di­ca­men­te­lor sunt pro­ba­bil cele mai mari in­te­rese fi­nan­ci­are. Pen­tru că am idee des­pre afa­ce­rile care se fac în zona asta, nu pot de­cât să fiu în­gri­jo­rat de per­spec­ti­vele vi­i­toare. Pro­fi­tu­rile care se fac prin me­di­ca­mente sunt scan­da­loase, dacă stai să te gân­dești că miza este să­nă­ta­tea oa­me­ni­lor. Scuza cea mai des în­tâl­nită este ne­voia de a fi­nanța cer­ce­ta­rea, dar pe mine nu mă con­vinge ar­gu­men­tul ăsta. Avem încă ne­voie de me­di­ca­mente pen­tru boli grave și in­cu­ra­bile, iar pro­du­că­to­rii de me­di­ca­mente stu­di­ază cum să ob­țină noi sub­stanțe ac­tive pen­tru co­les­te­rol, im­po­tență și de­pre­sii ner­voase. Pen­tru că aceste boli sunt mult mai răs­pân­dite, au o piață de des­fa­cere mai mare. Boli pe care le do­bân­dim din ca­uza mân­că­rii ne­să­nă­toase și a stress-ului cres­când, ge­ne­rat de o so­ci­e­tate ba­zată pe lă­co­mia de a ob­ține un pro­fit tot mai mare. Nu vi se pare că e un pic cre­tină abor­da­rea asta? Unii ne vând otravă, al­ții ne mun­cesc până ce­dăm fi­zic și ner­vos și al­ții ne dau pas­ti­lele ca să ne vin­dece?

La ca­pi­to­lul me­di­ca­ție aș fi vrut să văd cum se gân­dește sta­tul ro­mân să se im­plice într‑o îm­bu­nă­tă­țire a ali­men­ta­ției po­pu­la­ției – apropo de con­ser­vanți, adi­tivi ali­men­tari și alte chi­mi­cale din mân­ca­rea noas­tră, pe care i‑ar pu­tea con­trola mai ferm ca să ne îm­bol­nă­vim mai pu­țin și mai rar. Sau mă­car să pu­tem pu­trezi după ce mu­rim, că aud că nici asta nu se mai în­tâm­plă de-atâ­tea chi­mi­cale în­ghi­țite, de ne scot nea­mu­rile după șapte ani și ară­tăm pre­cum ne-au bă­gat acolo. Aș fi vrut să văd cum ac­ci­zează în draci ți­gă­rile, ca să le sară ro­mâ­ni­lor che­ful de a se si­nu­cide lent. Aș fi vrut să văd im­po­zi­tare cres­cută a pro­fi­tu­lui ob­ți­nut din vân­za­rea de me­di­ca­mente, pen­tru că se spe­cu­lează o piață de con­su­ma­tori cap­tivi: nu ai al­ter­na­tivă la sis­te­mul de să­nă­tate, un bol­nav nu poate alege să se vin­dece alt­fel de­cât prin acest sis­tem. Poate doar să aleagă pro­du­că­to­rul de me­di­ca­mente, deși de fapt nici ale­ge­rea asta nu este a lui, ci fie a me­di­cu­lui, fie a far­ma­cistu­lui, în func­ție de cui i se dă drep­tul de a no­mi­na­liza de­nu­mi­rea co­mer­ci­ală a pro­du­su­lui re­co­man­dat.

Asis­tența me­di­cală pri­mară.

Sub de­nu­mi­rea asta se vor­bește de fapt des­pre me­di­cii de fa­mi­lie. În ex­pu­ne­rea de mo­tive se spune că lu­cru­rile s‑au îm­bu­na­tă­țit după ‘89, dar nu s‑a în­cu­ra­jat aso­ci­e­rea me­di­ci­lor, ceea ce ar fi re­dus cos­tu­rile lor, com­pen­sând fi­nan­ța­rea in­su­fi­cientă. Păi, lă­mu­riți-mă și pe mine: dacă se uneau mai mulți ce pu­teau par­taja? Stă­teau toți într‑o sin­gură ca­meră și-și tre­ceau ste­to­sco­pul de la unul la al­tul?

Ca să fiu co­rect, aici văd o îm­bu­nă­tă­țire prin de­fi­ni­rea asis­ten­ței me­di­cale am­bu­la­to­rii – te­o­re­tic ar tre­bui să ducă la o in­te­grare a sis­te­mu­lui in­for­ma­tic și la o re­zol­vare mai ra­pidă și mai ieftină a ca­zu­ri­lor sim­ple. Se pare însă că îm­bu­nă­tă­ți­rea e doar te­o­re­tică, veți ve­dea acuși de ce.

Asi­gu­ră­rile pri­vate de să­nă­tate. Cum ne vom ne­go­cia bo­lile.

Ei, abia aici treaba se în­curca rău cu noua lege a să­nă­tă­ții… Va să zică în­tre CNAS și fur­ni­zo­rii de să­nă­tate se vor in­ter­pune ca­sele de asi­gu­rări pri­vate și ele vor fi cele care vor avea ro­lul de a echi­li­bra me­di­cina am­bu­la­to­rie și spi­ta­li­ză­rile. Dar, aten­ție, nu toate ca­sele pri­vate vor avea con­tract cu toți fur­ni­zo­rii – deci vor echi­li­bra în­tre spi­ta­lele cu care au con­tract și me­di­cii de fa­mi­lie cu care co­la­bo­rează. S‑a ter­mi­nat cu fai­mo­sul me­dic X care e cel mai bun în spe­cia­li­ta­tea Y – dacă nu are con­tract cu casa de asi­gu­rări pri­vate la care ai sub­scris, nu pupi de­cât cu bani mai mulți.

De fapt eu n‑am au­zit des­pre re­cla­ma­ții re­fe­ri­toare la CNAS de­cât cele re­fe­ri­toare la de­con­tări în­târ­zi­ate pe me­di­ca­men­tele com­pen­sate, dar asta erau ca­u­zate de gu­vern, nu de casă. Deci, de ce pri­va­ti­zăm asi­gu­ră­rile de să­nă­tate?

Din ex­pe­riența al­tor tări, al­to­ită peste cu­tu­mele ro­mâ­nești, in­tu­iesc că vom ajunge în si­tu­a­ții în care ne vom ți­găni cu casa de asi­gu­rări pri­vate asu­pra câte unui tra­ta­ment, în­cer­când să‑i con­vin­gem că e in­clus în asi­gu­rare, iar ei suținând con­tra­riul. Noi o să‑i ame­nin­țăm că‑i dăm în ju­de­cată, ei ne vor ame­nința că o să câștige și în­tre timp poate ne cu­ră­țăm de boala pe care o vo­iam tra­tată, ca să existe și un ha­ppy-end. Tot pen­tru ei.

Și, în fine, me­di­cina de ur­gență…

…care e re­cu­nos­cută de mulți ro­mâni drept unul din pu­ți­nele lu­cruri care func­țio­nează în Ro­mâ­nia de azi, ur­mează să fie de­mon­tată pen­tru a fi pri­va­ti­zată. Doc­to­rul Raed Ara­fat a de­mi­sio­nat, un pic cam re­pede după pă­re­rea mea, pen­tru că pu­tea să se mai bată nițel îna­inte de a pleca. În fond le­gea e doar în sta­diul de dez­ba­tere pu­blică. De aia nu în­țe­leg de ce a re­nun­țat așa iute la func­ție, eu i‑aș mai fi și­ca­nat pu­țin îna­inte de a le în­toarce spa­tele.

Pen­tru con­for­mi­tate, gă­siți aici in­for­ma­ții des­pre sem­na­lele trase de Ara­fat asu­pra im­pli­că­rii pri­va­ți­lor în me­di­cina de ur­gență. Veți găsi și ar­gu­men­tele lui (în film) pe care eu le gă­sesc lo­gice și per­ti­nente. La fel ca mine le gă­sesc foarte mulți al­ții – am fost im­pre­sio­nat să văd că s‑a mo­bi­li­zat o co­mu­ni­tate sem­ni­fi­ca­tivă în sus­ți­ne­rea SMURD-ului, ba chiar e și un eve­ni­ment pe Fa­ce­book, iar câ­țiva clu­jeni au ie­șit în stradă. La Bu­cu­rești e li­niște. O să ne în­tre­băm des­pre me­di­cina de ur­gență doar atunci când, Doamne fe­rește, vom avea ne­voie de ea și, îna­inte de a in­ter­veni, an­tre­pre­no­rii ace­lor firme ne vor tăia în­tâi o fac­tură, în­tre­bându-ne dacă plătim sau nu. Iar noi o să zi­cem că da, ce dracu’ să fa­cem, că e si­tu­a­ție de ur­gență!

În loc de con­clu­zii

Poanta noii legi a să­nă­tă­ții este că o mare parte din ba­nii pu­blici pe care noi îi plătim pen­tru acest sis­tem vor fi văr­sați de stat în bu­zu­nare pri­vate, sub pre­tex­tul că așa creș­tem com­pe­ti­ti­vi­ta­tea, deci creș­tem ca­li­ta­tea și scă­dem cos­tu­rile. Dacă ați ui­tat cumva, vă rea­min­tesc eu: sis­teme pri­vate de să­nă­tate există și acum, deci dacă ci­neva do­rește me­di­cina pri­vată nu îl îm­pie­dică ni­mic. Dar ca să faci bani se­ri­oși din să­nă­tate tre­buie să pui mâna pe fon­du­rile pu­blice, pe spi­tale gata echi­pate ca să nu tre­bu­iască să in­ves­tești în echi­pa­mente și con­struc­ții, pe per­so­nal gata for­mat și cu ex­pe­riență. Și uite așa, din ace­eași bani, doar cu o mică co­plată su­pli­men­tară, cică o să avem și ser­vi­cii me­di­cale de o ca­li­tate mai bună, și per­so­nal me­di­cal mai bine plătit și an­tre­pre­nori fe­ri­ciți că re­a­li­zează pro­fit. Și mar­mota în­ve­lea cio­co­lata… Se­cre­tul e că acea co­plată su­pli­men­tară nu va fi mică, ci nițel mai mare, atât de mare cât să dea un pro­fit care să mul­țu­mească și me­di­cul, și pro­pri­e­ta­rul de spi­tal, și pro­pri­e­ta­rul de casă de asi­gu­rări pri­vate.

Ce vă pro­pun eu: ui­tați-vă la in­dus­tria pe­tro­lu­lui unde am pri­va­ti­zat tot – a scă­zut pre­țul ben­zi­nei? Nu. De ce? Pen­tru că eco­no­mia nu func­țio­nează fără trans­por­turi, deci fir­mele vor plăti ori­cât va costa și vor trans­fera cos­tul că­tre con­su­ma­to­rii fi­nali. Așa că pe­tro­liș­tii se în­țe­leg în­tre ei, iar Con­si­li­u­lui Con­cu­ren­ței îi va fi foarte greu să de­mon­streze asta. Cre­deți că în să­nă­tate va fi alt­fel? Pe cât fa­cem pa­riu că nu?

Clasa po­li­tică ro­mâ­nească a gă­sit o me­todă foarte in­ge­ni­oasă de a scăpa de toate res­pon­sa­bi­li­tă­țile care i‑ar fi re­ve­nit prin au­to­ri­ta­tea de a gu­verna: pri­va­ti­za­rea. To­tul se pri­va­ti­zează, pen­tru că așa e la modă, pen­tru că în asta con­stă re­forma, pen­tru că n‑au chef să-și asume răs­pun­de­rea față de lu­cruri com­pli­cate și de­li­cate. Când pri­va­ti­za­rea va da greș ne vor spune că nu se pot băga, că tre­buie să lă­săm piața li­beră, că se re­glează prin me­ca­nis­mele ei pro­prii. În­tre timp ei vor trage fo­loa­sele prin fir­mele lor și ale cli­en­te­lei lor.

Ce ur­mează la pri­va­ti­zat? Po­li­ția? Că și aici sunt niște com­pli­ca­ții care dau bă­tăi de cap…


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    După pă­re­rea mea, le­gea a fost re­trasă nu de frica ma­se­lor din stradă sau din vir­tual, ci pen­tru că în­ce­puse dez­ba­te­rea și des­co­pe­ri­rea, că oa­me­nii gân­desc, își pun în­tre­bări și în­țe­leg. Că ur­mau să iasă la ive­ală lu­cruri pe care nici mă­căr un pre­șe­dinte ju­că­tor-re­for­ma­tor nu are chef să le audă.

    Iar or­go­liul lui Ara­fat pă­rea blândă umi­lință pe lângă aro­ganța dom­nu­lui Cris­tian Vlă­descu.

    Dar cel mai mare pe­ri­col era acela de a re­leva un mod de gu­verna, de a face po­lică și po­li­tici pu­blice.
    Tot omul pu­tea pri­cepe, aha, deci așa se face po­li­tica, dez­bă­tând, aflând și noi des­pre CE ni se pre­gă­tește, des­pre CINE ne pre­gă­tește, UNDE ne pro­iec­tează asta și CUM ur­mează să ajun­gem acolo.
    Adică exact ceea ce PDL nu a fă­cut în tot acest răs­timp, prin asu­ma­rea răs­pun­de­rii.
    Orice dis­cu­ție și dez­ba­tere ar fi ac­ce­le­rat acel ba­ro­me­tru care mă­soară punc­tele PDL ce dau să se scurgă până la ul­tima pi­că­tura.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu